Vi-l mai amintiţi pe Ristea Priboi? E cel căutat de DNA o vreme, timp în care se pare că plecase din România, la adăpost, în ţările calde. Ristea Priboi, omul lui Năstase, consilierul prezent în mai multe dosare. Aţi mai auzit ceva de el? Nimic? Şi eu tot aia am auzit. Se vede că experienţa lui de securist l-a ajutat în ceea ce aş numi un impecabil camuflaj social. Omul s-a pus la adăpost şi, probabil, se bazează pe informaţii care-l fac de neatins. Deci, se poate!
(foto Mediafax)
Domnul Cristi Corobana s-a oferit să citească pentru noi cartea Irinei Pavlovici, Cu dragoste despre un popor de cuci. Citiţi părerea lui despre această carte mai jos
“Occidentalii cu care vorbesc imi tot spun ca de la Nadia Comaneci incoace, femeia romanca este mult mai cunocuta si apreciata in lume decat barbatul roman. Nu mai mult decat zilele trecute o romanca , Delia Velculescu , a fost sefa delegatiei FMI care a reusit sa salveze Cipru de la colaps.
Tot in sistemul bancar lucreaza si Irina Pavlovici, o matemaciana romanca stabilita de 20 ani la Paris si al carei debut la editura Vremea , “cu dragoste despre un popor de cuci’, este scrisa la persoana intaia, ca sa para o carte autobiografica , desi nu este.
Cartea este alerta , cu o actiune aproape cinematografica, de la Paris la Bucuresti si inapoi la Paris.Irina Pavlovici acopera cu multa atentie detaliile pitoresti ale unei cuplu mixt (o romanca si un olandez) care plonjeaza in grupul de prieteni romani parizieni.
Asa cum spune Silvia Colfescu in prefata cartii , ‘ Romanii din Franta , remarcati mai ales prin poncife si prin articole de scandal in ziare , mal connus, mal aimes, nu-si gasisesera cronicarul , se pare ca acest moment a sosit’.
Nu puteau sa lipseasca romii cantareti din metrou, explicatiile pe care trebuie sa le dea Irina colegilor fracezi din acest motiv ( c’est quoi le difference entre un roumain et un rom) si raspunsul Irinei Pavlovici: ‘Adevarul este ca nu avem nimic cu ei daca voi n-ati avea ceva cu noi din cauza lor. Spectacolul asta deplorabil iti afecteaza imaginea si-ti coboara in cinci minute cota de popularitate la niveluri negative. De ce nu aud in metrou (cersetori) in poloneza, spaniola, olandeza?\
Mai sunt scene pitoresti cu discutiile de la ‘asociatia culturala a romanilor din Paris ‘ dar si cu ‘sarmalele , ghiudemul si salamul de sibiu’ si explicatiile pe care le ofera amicilor francezi invitati la masa.Nu intru indetaliile actiunii ca sa nu rapesc din savoarea cititului, dar mi-a placut declaratia autoarei la RFI: am inceput sa scriu intr-o noapte cand sotul meu sforaia ingrozitor si nu puteam sa dorm!
The last , but not the least , nu sunt deloc de neglijat aventurile erotice corporatiste ale personajului principal Oana Popa, cu doi colegi de serviciu dar si cercul de amici gay , atat romani , cat si straini.
Irina Pavlovici continua seria romancelor care descriu cu umor , talent si facand haz de necaz aventurile romanilor in exil . Am mai citit recent si recomand din Italia pe Alina Nedelea (are si un blog bun) , (Soseaua Catelu nr 42) , din Anglia, Ioana Baetica ( Imigrantii ) si din Statele Unite Alexandra Ares ,( My life on Craiglist ).”
Am intrat în posesia unei fotografii care arată cîtă dreptate avea Andrei Marga atunci cînd afirma că, prin participarea ţării noastre la Salonul de Carte de la Paris, relaţiile româno -franceze au cîştigat în lărgime şi în adîncime. În imaginea de mai jos îl vedeţi pe soţii Marga, în centrul mesei semi-rotunde, bucurîndu-se de toată atenţia suitei. Cum fotografia primită din surse care îşi păstrează anonimatul (şi, deci, şi slujba) era însoţită şi de un text, vi-l ofer între ghilimelele de rigoare:
“Tovarășul Andrei Marga si tovarășa Felicia Delia Marga (foto centru) prezidînd una dintre șezătorile literare organizate la Salon du Livre, 2013. Casa maramureșană din fundal, taburetele amintind de Coloana brâncușiană, masa rotunda ca semn al binecunoscutei ospitalități românești, dar mai ales pomul cunoașterii, roșu și avîntat, care domină standul cu ramurile sale, au contribuit și ele la momentele de deplină afirmare a spiritualității neamului în chiar inima citadelei culturale europene care este Parisul.”
Am mai spus-o și am mai fost apostrofat pentru părerea mea. La care nu am dreptul, în opinia Oengiștilor de tot felul. Nu-mi place de nici un fel de Oprescu și nu-l apăr. Spun doar că, în fine, s-a terminat circul și Hala Matache s-a dat la o parte pentru a ajuta Bucureștiul să-și decongestioneze circulația. Și, prin asta, se mai reduce din poluare. dar ăsta o fi alt oengeu, care nu s-a băgat la demolare. Halei Matache i s-au găsit valențe de monument cînd s-a auzit că se va demola. Pînă atunci nimeni au a încercat să o pună în valoare, să alunge șobolanii, să repare pereții cu hectolitrii de urină scurși pe ei. Pentru mine, am mai spus-o, Hala Matache era un loc de evitat, un focar amenințător pentru sănătate și un loc de adunare pentru dubioși. Da’, nene, dar e monument! Bun, ce monument e? O hală murdară și puturoasă! Nu o catedrală, nu o piramidă, nu un sanctuar roman. O hală de negoț veche. Era pe harta turistică a Bucureștiului? Cădeau pe spate turiștii străini în fața ei? Nu. Și, atunci? Bucureștiul avea nevoie vitală de o arteră de circulație. care nu se putea face fără demolarea acestui “monument” de insalubritate. Nu va plînge nimeni după Hala Matache, vă asigur!
E ca și cum, pentru că sînt autentice și “adevărate monumente ale civilizației rurale”, oengeurile ar protesta împotriva electrificării ultimelor sate din România. Sub motiv că electricitatea le distruge autenticitatea.
E greu pentru unele oengeuri, cred. Ca să-și justifice finanțările, trebuie să trimită fotografii de pe la proteste, filmulețe cu cîțiva ciudați legați de garduri etc. Așa că, demolarea Halei Matache a căzut mănușă. Am înțeles, acum hai să lăsm Bucureștiul să se dezvolte și să se modernizeze.
Sursă foto aici
Din surse perezente la Salonul de Carte de la Paris am aflat că, în perindările lor pe la microfonul standului României, mai toți scriitorii români l-au evocat pe “prietenul Cioran”. L-au citit, nu l-au citit, s-au simțit apropiați de ce a spus el sau nu, asta nu mai contează, esențial este să te bați cu el pe burtă. Trebuie să vadă francezii că Cioran e “unul dintre noi”. Unul care a părăsit Coasta Boacii și s-a încăpățînat să locuiască într-o mansardă la Paris. Toți puteam să o facem, vezi Doamne, dar noi l-am lăsat numai pe Cioran să plece. Noi, cei rămași atunci (și prezenți acum, desigur!) sîntem la fel de buni, grăbiți-vă francezi să ne citiți.( Sigur, la Standul României majoritatea vizitatorilor era alcătuită din români stabiliți în Franța, așa că efectul nu este cel scontat). E îndeajuns că Cioran a fost român pentru ca și noi, care sîntem tot români, să fim Ciorani, ca-ntr-un fel de silogism second-hand.
În vremea asta,la Rășinari, în fața a ceea ce a fost casa familiei Cioran, se află un bust jenant, o caricatură, mai degrabă, a lui Emil Cioran, ceva penibil. Atît merită Cioran de la noi cînd sîntem în țară. Cînd ieșim pe la Paris, desigur, se schimbă situația, vorbim de “prietenul Cioran”. Pentru că, altfel, “A qui bon quitter Coasta Boacii?”
sursă foto aici
Doamna Elena Gorunescu, autoare de zeci de dictionare româno-franceze și franco-române nu a fost niciodată în Franța. Nu a fost invitată nici acum, deși, probabil, la standul României, la actualul Salon du Livre, s-au expus și cîteva dicționare de-ale ei. În schimb a fost prezent, în delegația oficială, Andrei Zaharescu, renumit cititor de prompter.
Am citit aici o observație interesantă despre alegerile din PDL. Din moment ce toată sala l-a aplaudat în picioare pe vasile Blaga, iar el a obținut jumătate din voturile acestei săli entuziasmate, atunci trebuie discutat, puțin, și despre onoarea celor prezenți. Despre lipsa de onoare, de fapt. Jumătate din sală a zis una (aplaudînd) și a votat dimpotrivă.Frumos!
Îmi aduc aminte de o poveste cu jurizarea pentru Premiile Uniunii Sriitorilor, petrecută înainte de 89. Pentru a fi votat un autor, el trebuia, în prealabil, propus de unul din membrii juriului. Nu dau numele scriitorilor, din motive lesne de înțeles, deși unul din cei implicați nu mai e în viață. Un Scriitor român Foarte Cunoscut este propus juriului de către un membru, Scriitor român destul de Cunoscut. Se fac și alte propuneri, fiecare avînd strategia lui în legătură cu votul, o marfă negociabilă. După ce s-au făcut toate propunerile, se trece la vot secret. Și Scriitorul Foarte Cunoscut, propus de Scriitorul Cunoscut, nu ia nici un vot. nici măcar de la cel care l-a votat. Scriitorul Foarte Cunoscut era prieten cu toți membrii juriului. Fiecare din jurați se baza pe faptul că Scriitorul Foarte Cunoscut va lua măcar un vot, de la cel care l-a propus. dar nu a fost așa. Ceea ce l-a supărat destul de tare pe Scriitorul Foarte Cunoscut. Dacă era un singur vot, toți cei din juriu ar fi spu că e votul lor, așa, însă, s-au făcut toți de cacao în fața Scriitorului Foarte Cunoscut.
Imaginea este o caricatură aparținînd sud-africanului Zapiro
Vă propun să ascultaţi, vorba lui Minulescu, un cîntec trist adus din alte ţări. un cîntec în care fiecare dintre cei ce-l ascultă va găsi un John, un Martin, un Abraham pierduţi.
Mi-am readus aminte de figura foarte cunoscută a violonistului, dirijorului și, evident,compozitorului Vladimir Cosma cînd am văzut un interviu cu el în Figaro Magazine din 15 martie 2013. A scris muzică pentru peste 300 de filme, lucrări simfonice și chiar ăiese de muzică, să-i zicem, ușoară. Titlul interviului este Muzician panoramic. Voi reține două întrebări și răspunsuri care au legătură cu România”Prima am,intire muzicală? – La București, la 7 ani, am fost vrăjit de culoarea orchestrală și de expresia impresionistă a Sheherezadei de Rîmski-Korsakov”; “Ș cea mai frumoasă amintire din copilărie? – Sentimentul de siguranță în brațele tatălui meu sau mamei mele cînd fugeau spre un adăpost în timpul războiului”.(E interesant de subliniat faptul că o amintire poate fi plăcută chiar dacă ea evocă războiul, bombardamentele etc. Aviz nostalgicilor!). Uneori, în discuțiile cu francezul mediu, numele lui Vladimir Cosma este mai eficient decît cel al lui Cioran și Ionesco, atunci cînd vrei să dai exemple de români care nu ne fac de rîs în țara lor, ba, dimpotrivă..
Pnetru mine, personal, Vladimir Cosma mai înseamnă ceva. Fiind născut pe 13 aprilie, avem aceeași zi de aniversare. Pînă anul trecut o sărbătorea și Nea Sergiu!
Update: Un interviu amplu cu Vladimir Cosma, în franceză, aici.
Astăzi am intrat pentru prima dată pe Blogul lui Ponta pentru a citi notiţele lui despre salonul de Carte de la Paris. Ei, nu sînt cuvintele lui, el doar preia cu copy-paste din declaraţiile Ambasadorului Republicii Franceze, în România, domnul Philippe Gustin. Care ar fi declarat următoarele, pentru RFI (preiau şi eu , sub rezerva că nu l-am verificat pe Ponta pentru exactitatea transcrierii! ): “Eu sunt mai atent si am mai mult respect pentru interesul general pentru ca, printr-o luare de pozitie oarecare, sa fac publicitate absentilor. Prin definitie, absentii gresesc intotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul ma bucur ca marea majoritate a autorilor au acceptat. Reamintesc ca invitatia pentru acesti autori a venit din partea Frantei. Deci cu atat mai rau pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau sa le fac publicitate”. În primul rînd, cu tot respectul, vreau să rectific ceva din spusele domnului Ambasador. Da, Franţa a invitat nişte scriitori, a existat o listă de invitaţi oficiali ai Salonului. Cei care au refuzat erau pe această listă. Dar a mai existat cel puţin încă o listă, de invitaţi ai lui Marga, o serie de scritori printre care se găsesc şi nişte turnători dovediţi. Asta ca să respectăm adevărul.
Acum vin la motivul pentru care am scris această postare. Ponta e de acord cu E.S. domnul Ambasador cum că trebuie să schimbăm imaginea României. Îi atrag atenţia premierului că prin plagiate nu se poate schimba imaginea în bine, oricîte comisii l-ar albi în ţară. Şi b) dacă absenţii greşesc, Ponta, care nu a fost prezent, deşi anunţase că va fi, ce face?
Am auzit tot mai des vorbindu-se prin media despre “milionul de euro ” luat de Cărtărescu de la ICR, ca și cum ar fi avut loc o spargere la casieria Institutului, în urma căreia scriitorul s-a ales cu acesti bani. La început “informația” asta a apărut în locuri fetide, pentru, încet, încet ca să prindă glas și-n pagini onorabile. Evident că e vorba de o manipulare grosolană care vrea să-l mai spele puțin pe Marga, că iată, el curmă scurgerea de milioane către “băsiști”. Un milion de euro e o sumă pe care nici fotbaliștii nu o cîștigă în România (am impresia). E o sumă la care visează tot omul, de la un milion în sus începe dezmățul imaginației. E destul să-i lipești pe frunte lui Cărtărescu această sumă pentru ca lumea să intre la idei, să-l invidieze și să-l înjure pe scriitor.
De fapt, toate cheltuielile care s-au făcut “în contul” lui Cărtărescu, timp de patru ani, au fost în jur de 90.000 de euro (nici Marga nu poate spune mai mult!).Asta înseamnă plata unor traduceri ale cărților sale și plata unor deplasări în diverse capitale unde ICR are secții pentru seri dedicate literaturii române, lecturi, participări la festivaluri. Diurna în astfel de deplasări este de 35 de euro pe zi. Scoateți creioanele și faceți socotelile: să vedem cîți bani se pot pune deoparte din diurnă? Așa. Pentru conferință, autorul român (oricare ar fi el) primește fabuloasa sumă de 150 de euro. Cum a putut să scoată Mircea Cărtărescu un milion de euro din 90.000 care, să zicem, i-au fost “alocați” lui?
Să nu uităm că nu e vorba de nici o șmecherie, de nici o deturnare, de nici un Trofeu al calității, ci pur și simplu de participarea la programele ICR, conform legilor în vigoare și a misiunii acestei instituții. ICR nu i-a pus termopane lui Cărtărescu, nu i-a dat caltaboși sau țuică. Necum să-i bage în buzunar un milion de euro! Dar prostul e mulțumit cînd aude ceva care-i poate provoca nemulțumirea! Ăsta e secretul manipulării, să-i furnizezi retardatului ceva gata mestecat de care să-i fie greață. Ceea ce mă miră este că informația a fost ventilată și de oameni despre care eu încă am o impresie bună. Poate e o scăpare de moment, o pauză de moment a rațiunii. E un subiect bun cînd n-ai de ce te indigna. Dar e un subiect care le-a fost răpit proștilor.
În rest, cum am mai spus-o și altă dată, jos labele de pe Mircea Cărtărescu!