Archives: August 2014

Posted on
by

Adrian Năstase s-a întărit în puşcărie, după cum declară el însuşi aici. Bravo, Bombo! Zici că puşcăria e o instituţie depăşită (deşi, se vede, marilor bărbaţi le serveşte la dîrzenie). O spui ca fost profesor de drept sau ca şpăgar condamnat? Observ, Adriene, că ai devenit un miştocar care face cu boltă peste toată lumea, dai indicaţii puterilor statului, bagi ţara în alegeri anticipate, deşi ţi s-a cam interzis să ai vreo funcţie publică (inclusiv pe aceea de consilier neplătit) vreme de cinci ani. Şmecherule, recidivistule!

Nu ne mai aburi cu ce trebuie să facă România după părerea ta, mai bine spune-ne dacă ţi-ai făcut tatuajul ăla cu “singur între patru pereţi”, dacă ai cunoscut băieţi interesanţi la bulău, cum a fost la duş, (eraţi mai mulţi?), dacă ai numărat ouă în vremea asta, cîte, cînd, de cîte ori.Cînd ai zis că puşcăria duce la recidivă, te-ai gîndit să te întorci acolo?  Cam asta ar interesa lumea, cum a fost viaţa ta de zi cu zi printre borfaşi, ce ai învăţat de la ceilalţi.

Poate că puşcăria a pierdut un deţinut model (că de aia ai ieşit, ţii minte, nu?!) , dar, în mod sigur, comedia românească, voluntară şi involuntară, a cîştigat un miştocar cu glume vîrtoase. Bagă, Adriene, din alea să rîdă poporul!

(FOTO Adevărul/Marian Iliescu) 

 

 

Posted on
by

O spun cu un fel de admiraţie pe care eşti obligat să o foloseşti atunci cînd trebuie să recunoşti calităţile inamicului. Da, Mircea Badea, din toată gaşca de la Antena 3, tu eşti cel mai bun. Restul sînt nişte palizi, nişte mînuitori de chitanţiere, nişte trecători pe la casierie. Gâdea ce se mai detaşează, dar nu prin talent, ci printr-o rîvnă care şi-a schimbat destinatarul, printr-o oratorie de pastor care slujeşte acum pentru cel rău( care l-a împrumutat cu nişte arginţi).  Toată gestica lui, retorica, vin de la seminar, deci sînt lucruri învăţate, nu calităţi cu care s-a născut (Simone de Beauvoir, parcă, spune că toate lucrurile care se pot învăţa sînt de mîna a doua). (Veţi găsi, dacă sînteţi curioşi, structuri de predici în apariţiile mieroase ale lui Gâdea.)

Cine să se compare cu tine? Ciuvică? Un prestator jalnic, cu probleme la mansardă, cu o privire care numai încredere nu-ţi trezeşte. Ursu? Bălmăjitorul ăla care a dus lipsa de telegenie pe cele mai înalte culmi? Un pupincurist mărunt, totuşi. Chireac, pielea presei? Dana Grecu? Da, duduia execută bine în direct, cu sînge rece, fără somaţie,  dar, totuşi, e distanţă lungă de făcut pînă la calităţile tale. Alţii? Radu Tudor, analist militar în retragere? Plîngăcioasa de Stoiceasca? Sigur, dintre femei, dacă rămînea Gabi Firea, atunci era un pericol, că ea are arme de seducţie mai bine puse la punct şi o voinţă de a parveni cum nu vedem în fiecare zi. Am uitat pe cineva? Semn că nu sînt deloc şi prin  nimic memorabili.( În plus, nu mă mai uit de multă vreme la A3, nici măcar din curiozitate profesională.)

E clar, Mircea Badea, tu eşti cel mai bun. Tu te-ai prins unde trebuie pupat portofelul, deşi, în sinea ta, îl dispreţuieşti pe băşinosul tău patron. Ştii şi că e vinovat. Dar tu ai talentul să-ţi ascunzi cel mai bine sentimentele, tu pui o glazură de umor peste rahatul servit seară de seară telespectatorilor, eşti simpatic atunci cînd nu eşti odios. Ai, deci, talent, umor, eşti inteligent, te-ai prins de cum merg lucrurile. În toată ticăloşia de la Antena 3, tu eşti cel mai bun. Mi-e greaţă de tine.

Posted on
by

Se dă următorul text din Andei Pleşu

“Am observat că DEX-ul e, pentru mai toată lumea, dar mai ales pentru cei care vor să-şi confirme idiosincrasiile, sau să-şi etaleze cunoştiinţele ”riguroase”, un fel de Biblie, un nec plus ultra al exactităţii filologice. O prudentă rezervă ar fi mai înţeleaptă. Pentru a fi infailibilă, lucrarea are mare nevoie de oarecari revizuiri. Iată încă un exemplu: cuvîntul „condescendenţă”, folosit greşit de foarte mulţi. DEX-ul dă ca sens prevalent: respect, amabilitate, bunăvoinţă, deferenţă, ”stimă înaltă faţă de o persoană”.

 

În subsidiar – şi nu întotdeauna – e menţionat şi sensul, esenţial după mine şi după sursa franco-latină a cuvîntului, de „atitudine arogantă, aer de superioritate, semeţie, infatuare”. A trata pe cineva ”cu condescendenţă” înseamnă, în primul rînd, ”a te coborî (descendere), complezent, dacă nu chiar dispreţuitor, la un nivel aflat sub demnitatea ta”. ”Bunăvoinţa” condescendentă livrează, odată cu gestul unei ”îngăduinţe” de faţadă, şi subtextul unui dispreţ de fond. E un fel de a te arăta amabil, atrăgînd, totodată, atenţia asupra deosebirii de rang dintre tine şi ”beneficiarul” comportamentului tău. A nu sublinia apăsat, cu argumente etimologice şi contextuale, acest sens al termenului ”condescendenţă” e a lăsa loc liber, ba chiar a încuraja, folosinţa lui incultă, strîmbă, direct ofensatoare. „Vă asigur de toată condescendenţa mea!” – mi-a spus acum, cîţiva ani, vrînd să mă flateze, un politician din provincie. Dacă am fi trăit în altă epocă, l-aş fi provocat la duelî’

(textul întreg, aici)

“Cestiunea”, stimabililor, e următoarea: care e politicianul din provincie pe care Andrei Pleşu l-ar fi provocat la duel dacă trăiam în altă epocă? (eu bănuiesc, dar nu ştiu dacă ştiu!)

Posted on
by

În Le Figaro Magazine de săptămîna asta, la rubrica “Întrebări care ne supără” am dat peste un excelent interviu cu gînditorul Alexandre del Valle, publicat sub titlul “Vom termina odată cu culpabilizarea Occidentului?”. Alexandre del Valle a scris o carte pe această temă, al cărei titlu l-am preluat chiar în titlul postării mele. Voi traduce două fragmente din acest excelent interviu, de fapt două răspunsuri la întrebări. Prima întrebare: “Cum aţi defini acest complex occidental?”Iată răspunsul: “E vorba de o boală colectivă, de un proces de autoscufundare identitară fondat pe postulatul că civilizaţia noastră este cea mai rea dintre toate. Pentru ca niciodată să nu se mai reproducă tragediile trecutului, noi ar trebui să ne ruşinăm de Istoria noastră, apoi să ne ştergem rădăcinile “vinovate” pentru a ispăşi greşelile strămoşilor noştri siguri sau doar presupuşi, în numele cărora  să fim judecaţi de crimă. Scopul acestui masochism identitar, fondat pe ideea absurdă că că greşelile şi culpabilităţile colective se transmit genetic, este acceptarea unei imigraţii extra-europene a unor populaţii şi islamizarea, tiermondializarea progresivă a ţărilor noastre, invitate să se ofere civilizaţiilor ostile a căror eventuală violenţă întoarsă împotriva noastră ar fi o ispăşire a pedepsei . Acest complex occidental ne împinge, deci, să ne devalorizăm  tot ce e al nostru şi să supravalorizăm ceea ce e al celorlalţi. De aici rezultă un terorism intelectual conceput pentru a diaboliza identitatea Omului Alb-creştin (dar nu şi pe aceea a non-occidentalilor, “victimele” acestuia) . Acest complex a atins,  ca un virus sau ca o gaură neagră semantică, quasi-totalitatea elitelor filosofice, mediatice, universitare, judiciare şi politice ale Occidentului, care reproduc, la rîndul lor- din conformism sau din teama de a nu fi puşi la Index- această învăţătură a urii de sine.”

A doua întrebare. “Cine se află în spatele acestei diabolizări a Occidentului? După Dvs. ar fi vorba de un complot?” Continue reading →

Posted on
by

E de natura evidenţei că situaţia de acum zece ani este foarte asemănătoare cu cea de azi. Să ne amintim, Adrian Năstase era premier şi preşedintele PSD şi nimeni nu se îndoia că va cîştiga postul de la Cotroceni. Avea totul la picioare, era El Însuşi (cum îi plăcea să i se spună), presa (cu puţine excepţii) torcea liniştită în preajmă, televiziunile îl preamăreau, cohorte de profitori îi cîntau osanale şi se băgau în seamă pe lîngă el. Doamna Dana dirija lucrările la viitoarea reşedinţă prezidenţială, Vila Lac 2, alegea perdelele, tablourile,  mobila. Era absurd să îndrăzneşti să spui că nu va fi preşedintele României pe următorii 5 ani.Repetat după aceea. Da, un mandat de 4 ani părîndu-i-se scurt, Năstase a schimbat Constituţia (avea majoritate deplină) şi a modificat durata la 5 ani, cu o penibilă justificare: să nu se suprapună prezidenţialele cu alegerile parlamentare. Deci, îl aşteptau, cum spuneam, zece ani de domnie. Unii răi de gură spuneau că primul mandat era pentru furat, al doilea, pentru şters urmele.

Victor Ponta e preşedintele PSD, premier şi nimic nu-i stă în cale. A călcat în picioare totul şi, acum, cu o majoritate covîrşitoare, a pornit într-un marş triumfal. Presa îi ciuguleşte din mînă, puţini i se mai opun. Cumpără şi supune. A declarat că e pregătit pentru zece ani la Cotroceni.

Paralela din plan politic poate continua şi în plan personal. Şi Năstase, şi Ponta, sînt jurişti ( mă rog, absolvenţi de drept). Amîndoi sînt la a doua căsătorie, amîndoi au luat de nevastă fiica unui fost ministru al Agriculturii. Amîndoi sînt aroganţi peste măsură (lui Năstase nu i-a trecut asta nici după ce a înfundat puşcăria). (Năstase e, însă, în mod clar, mai deştept, mai cultivat. ). Ponta  e mai prost pregătit şi mai vulnerabil (plagiatul, barca trasă de jandarmi), dar recuperează la tupeu. Per ansamblu, însă, putem spune că vorbim de o similitudine aproape rotundă. .

Mai rămîne să vedem dacă electoratul se va trezi în ultimul moment ca acum zece ani. Să sperăm!