Archives: 2015

Posted on
by

UPDATE: În data de 24 februarie 2016 am aflat că a apărut decizia CEDO și în Monitorul Oficial

 

Astăzi s-a încheiat micul meu calvar judiciar care mi-a mîncat bani şi nervi. E vorba de procesul intentat mie de Victor Gaetan, un aşa-zis consultant politic american de origine de română. E cel despre care Eugen Ionescu era de părere că ar fi spion. Vă reamintesc de acest caz publicînd scrisoarea marelui scriitor (care a apărut în Academia Catavencu şi a declanşat procesul contra mea)

 

Mulţumesc din toată inima avocatei Iulia Mălăescu pentru modul exemplar şi pentru solidaritatea cu care s-a implicat alcătuind şi susţinînd dosarul de la Strasbourg!

aveţi mai jos şi decizia CEDO de azi, 7iulie 2015

Morar v. Romania (no. 25217/06)*

The applicant, Ioan T. Morar, is a Romanian national who was born in 1956 and lives in Bucharest. The case concerned the criminal conviction and civil liability of a journalist working for a satirical weekly for defamation against the political adviser to an electoral candidate. In February and March 2004 Mr Morar, who is a professional journalist, published several articles in the Academia Caţavencu satirical weekly magazine in the context of the 2004 presidential elections. The articles concerned, among others, V.G., who was political adviser to a potential candidate at the time. On 26 April 2004 V.G. lodged a criminal complaint with the court against three journalists from the satirical weekly, including Mr Morar, for defamation. The court acquitted Mr Morar. On 23 December 2005 the County Court upheld V.G.’s appeal on points of law and sentenced Mr Morar to a criminal fine, suspended. The court further sentenced the journalist to pay civil damages to V.G. for the non-pecuniary damage he had suffered, totalling 10,000 US dollars (USD), plus USD 16,000 in costs and expenses. The company publishing the Academia Caţavencu satirical weekly was declared civilly liable jointly and severally with Mr Morar. The County Court held that the journalist had committed defamation by “indirect intention”. Relying in particular on Article 10 (freedom of expression), Mr Morar alleged that his freedom of expression had been impeded.

Violation of Article 10

Just satisfaction: EUR 18,445 (pecuniary damage) and EUR 6,000 (non-pecuniary damage)

Posted on
by

E o întîmplare simpatică și de aceea o povestesc. Era în primii ani 80 (nu mai știu exact care din ei), vara, la Costinești, la Serbările Mării. Eram acolo cu Ioan Groșan și cu Divertis. Eram un fel de scenariști, inventam jocuri și evenimente și le  chiar puneam în practică. Inițiaserăm Cartea Recordurilor Stațiunii Costinești la care s-a prezentat multă lume cu tot felul de propuneri. Printre ei, un tînăr vînjos care ne-a spus că are cea mai neagră barbă. Așa era. A fost trecut în registru. Apoi a susținut că deține un alt record. Poate vorbi într-o limbă necunoscută nouă. Ce limbă? Limba armenească. L-am poftit la microfon unde a spus ceva , cîteva fraze, într-adevăr, într-o limbă necunoscută de noi. Și pentru ca plaja să nu rămînă ca noi, adică în ceață, l-am rugat să ne traducă. Era vorba despre un apel pentru amicul lui armean,de asemenea, de care se rătăcise și pe care îl chema, în zece minute, la Obelisc, să se regăsească. Tînărul se numea Varujan Vosganian, terminase matematica și a reușit să producă cel mai ciudat “record” al zilei! Am rîs împreună, acolo, sus pe acoperișul Radiovacanței Costinești  și l-am felicitat pentru modul ingenios în care a reușit să ajungă la microfon și să comunice un anunț strict personal! Era clar că un astfel de om va ajunge departe.

 

Posted on
by

Asociația Cinépage a organizat, de cîțiva ani, retrospective ale cinematografiilor europene. Au fost italienii, portughezii, ungurii și alții. Anul acesta a venit rîndul cinematografiei românești, cu focus pe noul val. Începînd de mîine, 27 ianuarie și pînă în 4 februarie se vor organiza proiecții și dezbateri pe marginea acestor proiecții. Porgramul complet îl aveți aici. Vor sosi din România regizorul Tudor Giurgiu, actrița Dorothea Petre, monteuza Dana Bunescu, producătoarea Vanina Vignal și criticul de film Andrei Rus. Ultima zi a retrospectivei se va încheia cu un concert Maria Răducanu.

Mă bucur că sînt voluntar pentru această acțiune (adică duc și aduc o parte din invitați de la și la aeroport, îi însoțesc în oraș făcînd pe ghidul și pe interptetul de limbă franceză. M-am oferit să fac asta pentru că nu putem să așteptăm totul de la ceillați, iar noi să stăm pe margine și să chibițăm. (deși e mai plăcut să stai decît să te obosești cu tot feluld e corvezi! )

O mențiune aparte și mulțumiri și pe această cale pentru crama Avincis care ne-a oferit gratuit vinul pentru seara de deschidere. E importatnt să le arătăm francezilor, pe toate căile, că aveau (și încă mai au) au, în general, o imagine greșită despre români și România.

Dacă sînteți prin Marsilia sau împrejurimi, vă așteptăm la proiecții.

Posted on
by

Toni Greblă, că altfel nu pot să-i spun, a fost un băiat bun, de-al nostru, din popor, absolvent de drept și avocat la baroul Gorj pînă în 89. După care a devenit, în vîltoarea Revoluției, președinte CFSN Gorj. În 1990, cînd s-a inventat postul de prefect, Toni Greblă a fost numit de Iliescu (sau Roman, mă rog), prefect de Gorj. Calitate în care, în 1993, face parte din delegația condusă și dusă de Ion Iliescu în Elveția. Ajuns la Geneva, Topni Greblă a constatat că-i place foarte mult acolo. Și i-a spus lui Nea Nelu că vrea să rămînă. Fiind băiat bun, de-al nostru, din popor, domnul Iliescu a fost de acord. Așa că Toni Greblă nu a mai urcat în avionul de întoarcere, a rămas la sol, dar nu ca transfug, Doamne ferește, ci ca Prim Secretar (pe stil nou, nu ca ăia vechi) la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa Oficiul European al Natiunilor Unite si alte Organizatii Internationale din Geneva. Este cea mai scurtă evoluție de la prefect de județ la înalt funcționar de ambasadă (reprezentanță) care s-a înregistrat, vreodată. în România. Și, poate, și în Europa. Hîrtiile, agrementele, acreditările internaționale, verificările, transferul s-au făcut de îndată ce a ajuns delegația acasă și s-au transmis prin curier diplomatic. Cel puțin asta e povestea care circulă, încă, în MAE, însoțită de un zîmbet cel puțin misterios.

Posted on
by

Am cunoscut-o pe Doamna Valmy la New York, prin Liana Cojocaru și prin prietenii de la Lumea Liberă, regretații Dan Costescu și Cornel Dumitrescu. Am stat de vorbă , însă,mai mult în România, unde se reîntorsese după 90. Începusem să lucrăm la o biografie a ei, am înregistrat ore întregi pe reportofon, am și transcris zeci de pagini, dar Doamna Valmy a tot ezitat dacă să publice sau nu cartea. Nu a publicat-o. Mi-a spus lucruri foarte interesante, multe dintre ele se știu acum, au apărut prin tot felul de interviuri, altele s-ar afla numai dacă s-ar publica acea biografie.

Istoria cosmeticii din Statele Unite îi va reține numele din mai multe motive, unul dintre ele fiind că ea a fondat prima școală de cosmetică din New York și a pus bazele Asociației Cosmeticienilor din SUA. Plecată în America spre 40 de ani, divorțată, mamă a unei fetițe, Christine Valmy s-a angajat la un salon de cosmetică. Acolo a aplicat un tratament propriu unei fete tinere care avea acnee. Și care s-a vindecat. Povestea a ajuns într-o revistă iar în urma articolului a primit milioane de scrisori. Milioane. De aici a început totul, rețeaua de cabinete de cosmetică, școala din NY, producția de cosmetice etc. Cînd am ajuns prima dată în NY, înainte de a o cunoaște (îi știam doar numele) am văzut salonul ei pe Fifth Avenue, față în față cu Hotel Plaza. Acum, în acel loc (și în locul altor cîteva magazine de atunci) se înalță celebrul Apple Store, deschis non-stop. Continue reading →

Posted on
by

De-o vreme trăiesc în Franța. Citesc presa (am chiar un abonament la cel mai important cotidian francez), încerc să înțeleg țara și locuitorii ei. Am citit de puține ori Charlie Hebdo. Mi s-a părut că le lipsește ceea ce aș numi bunăvoința umorului. Nu m-au făcut să rîd sănătos, mi s-au părut încrîncenați.  Am citit de mult mai multe ori Le Canard Echainé, unde am văzut și umor mai mult, și o luptă mai clară și mai determinată împotriva lumii strîmbe în care trăim. Dezvăluirile făcute de “rățoi” au provocat acțiuni de corecție a lumii politice franceze, au generat anchete penale, reacții sociale etc. (cumva cum, zic eu, a făcut și Academia Cațavencu în cea mai bună perioadă a sa).Charlie Hebdo a avut un curaj unidimensional, mai ales. A atacat mai ales convingerile religioase. Așa au înțeles ei că funcționează umorul. Eu, unul, i-am penalizat în singurul mod în care poate fi penalizată o publicație: nu i-am cumpărat și, deci, nu i-am citit. Dacă, însă, ar fi fost amenințați, într-un fel, cu interdicția, aș fi semnat orice pețiie în favoarea lor.

Barbaria de astăzi mi se pare, așa cum s-a spus deja, cel mai mare atentat împotriva presei, împotrivaa libertății de expresie, care a avut loc vreodată în Franța. caricaturiști opriți cu kalașnicovul, o barbarie fără seamăn. Șiu eu sînt Charlie, o spun cum au spus-o sute de mii de francezi!

Sînt multe lucruri greșite în țara asta, sau care mi se par mie greșite. Este greșit ca o țară care se consideră tatăl și mama laicității, să aibă un președinte care nu spune majoritarilor nici o urare de, să zicem, Crăciun, dar se deplasează la o moschee să ureze cele cuvenite minorității arabe. Prin astfel de gesturi discutabile, se descurajează o parte a populației și se încurajează o altă parte, mai mică și mai activă religios. Recent, o instituție administrativă din Franța a fost admonestată pentru că a expus, într-un spațiu public, o iesle de Crăciun (tradiție puternică în lumea catolică franceză). S-a invocat laicitatea statului, deși, același stat, prin primarul general al Parisului organiza o mare sărbătoare la început de Ramadam. Nu sînt eu chemat să rezolv problemele Franței, dar nu pot să nu observ dubla măsură în comportamentul public al forței politice care conduce această țară. Mi-e teamă că scenariul din cartea lansată astăzi (ce coincidență) și scrisă de Houellebeq, acela cu un președinte musulman al Franței, va încinge spiritele și va distruge lumea valorilor an care cred (și nu numai eu).

Pe de altăparte, mi-e milă de arabii care au venit în Franța atunci cînd țările lor și-au luat independența, iar ei erau văzuți ca niște trădători. Da, arabii care au fost alături de ocupantul francez și care au văzut că el, ocupantul, vine dintr-o lumea mai avanasată, mai confortabilă, mai îndestulată. Pe care ei, “colaboraționiștii” harkis, și-au dorit-o și au servit-o. Da, de acești bătrîni pe care-i văd zilnic în La Ciotat, privind peste marea albasatră, spre Marocul și Algeria și Tunisia lor , din care au fugit, de ei mi-e milă.

După cum merg lucrurile, FN, extrema dreaptă franceză a cîștigat puncte serioase în sondaje. Mi-e greață și mi-e teamă.

Și eu sînt Charlie.

Mi-e milă de o Franță în care valorile europene sînt ascunse pentru că nu sînt corecte politic. Și în care își fac loc focare ale urii pentru că li se face loc. În care respectăm prea mult valorile celuilalt, în vreme ce sîntem obligați să renunțăm la valorile noastre.Nu spunem Crăciun, că-i jignim pe cei care nu-l sărbătoresc.

Europa are o problemă. Și problema nu se va rezolva printr-o toleranță unilaterală.

Și eu sînt Charlie. Mai aveți gloanțe?

 

Posted on
by

Încep postările din Noul An cu una pozitivă. Am primit o scrisoare de la un cititor, o scrisoare care m-a bucurat. Iată, e clar, nu am scris chiar degeaba! 🙂

Buna ziua domnule Ioan T. Morar,

 Ma numesc Mircea Muntean si sunt din Timisoara. Nu ma cunoasteti dar cu toate astea va scriu aceste rânduri pentru a va multumi. Va sunt recunoscator pentru ajutorul indirect, dar pretios, pe care mi l-ati acordat printr-una din scrierile dumneavoastra.
Anul acesta am avut sansa sa petrec, prin munca, sase saptamani in Noua Caledonie. Înainte de plecare, cautând informatii despre ce-as putea gasi pe-acolo, am dat peste “Cartea de la capatul lumii. Noua Caledonie: la un pas de paradis”.
Odata ajuns pe meleagurile melaneziene am gasit o lume nemaivazuta, dar cu toate astea, avand tuse cunoscute. M-am folosit si de ponturile inserate prin paginile de jurnal (inchiriat masina de la Loca Choc, vizitat cascada Wadiana etc.) dar ajutorul cel mare a fost ca m-am conectat foarte rapid la aceasta lume noua si la oamenii ei.
Lectura cartii am terminat-o la Noumea, asa ca cel putin unul din exemplarele cartii dumneavoastra a refacut drumul pâna pe meleagurile ce i-au stat la origine.
Va multumesc înca o data pentru bucuria cu care ati scris aceasta carte si pe care mi-ati transmis-o si mie!
Fiind pasionat de fotografie, nadajduiesc ca imaginile mele sa transporte macar o parte din bucuria cu care am trait aceasta aventura.
Aici puteti gasi o parte din fotografiile mele, pe care înca le triez:
Cu stima,
Mircea Muntean