În spatele cuplului Ceauşescu, mereu slugarnic, cuplul Bobu

Emil Bobu nu a avut aproape nici o calitate care să sară în ochi, în afara slugărniciei sale de prima calitate. Probabil că va rămîne într-o istorie a slugărnicie, dacă asta se va scrie. Iar acolo ar trebui să se consemneze episodul, devenit folclor, cu Emil Bobu slujbaş de partid la Suceava (după alţii la iaşi) care a dormit pe pragul camerei în care era cazat Ceauşescu. Întrebat ce caută acolo ar fi spus că vrea să se asigure personal că multiubitul tovarăş este păzit bine şi apărat. După acest episod, care l-a uimit pe Ceauşescu, deşi cunoscuse mulţi slugarnici, a fost chemat la Bucureşti  unde a promovat. Bobu a ţinut aproape de Ceauşescu, deşi au mai fost şi alţii care au rîvnit un loc lîngă Marele Cîrmaci. Dar Bobu avea, spre deosebire de ceilalţi (şi asta i-a explicat longevitatea) slugărnicia potrivită la locul potrivit.

Am auzit, chiar în vremurile acelea, una care mi se pare că ar merita să rămînă în eventuala istorie a slugărniciei. Pentru cei care s-au născut mai tîrziu, reamintesc faptul că, în ultimii ani ai comunismului românesc, de cum dădea un strat mic de zăpadă, Ceauşescu oprea circulaţia autovehiculelor. Nu pentru o zi sau două, ci pînă în primăvară, la o dată pe care tot el o stabilea. Nu circula  nici o maşină particulară, erau autorizate doar cele ale administraţiei, adică cele de stat. La care se adăugau autobuzele şi taxiurile. Se spune că după o iarnă în care circulaţia fusese interzisă, Ceauşescu ar fi constatat că, totuşi, nu mai e zăpadă. Şi, într-o pornire de democraţie, i-ar fi întrebat pe cei prezenţi. “Ce ziceţi, să dăm drumul la circulaţie? Poate că asta îşi doreşte poporul” . Pe fază, Bobu, care a simţit că Ceauşescu nu prea e convins că trebuie să dea drumul maşinilor, Bobu a zis: “Tovarăşe preşedinte, poporul vă iubeşte, poporul îşi doreşte să mai lăsaţi o săptămînă-două, tot aşa, fără circulaţie, că e aerul mai curat, mersul pe jos e sănătos.” Mulţumit, Ceauşescu s-a uitat la Bobu şi i-a spus: “Bine tovarăşe Bobu, atunci hai să-i mai lăsăm o săptămînă”

(În fotografie, cuplul Ceauşescu secondat, slugarnic, de Bobu şi nevastă-sa)

PS Dumnezeu să-l ierte!

4 thoughts on “Una cu Emil Bobu, un monument al slugărniciei

  1. @ În fotografie, cuplul Ceauşescu secondat, slugarnic, de Bobu şi nevastă-sa..
    care nevastă, cu patru clase și aia, a prins-o revoluția în postul de ministru al justiției am înțeles.

  2. la ce viata a dus lepadatura asta, acest “Dumnezeu să-l ierte” nu isi prea are rostul.
    Sa ii ierte Dumnezeu pe cei care au gresit neintentionat, sau poate fortati de interese majore. Nu pe porcii de comunisti.
    Sa nu uitam ca, macar in public, astia mai erau si atei.

    De chestia cu dormitul pe presul de la intrarea resedintei, am auzit si eu pe vremuri. De cealalta nu.

    Si, pentru un pic de destindere, un banc nou pentru mine:
    ======
    Se duce unul la un magazin de lenjerie intimă să îi cumpere iubitei lui o pereche de chiloți sexy.
    Intră în magazin și zice:
    – Nu vă supărați, vreau să îi fac iubitei mele un cadou – o pereche de chiloți sexy…
    – Sigur, ce vârstă are ea? Ca să vedem ce mărime i s-ar potrivi.
    – E in clasa a 12-a…
    – Si mai exact?! Întreabă vânzătoarea..
    – A 12-a “C”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *