“Vom urmări acest proces complicat… şi sperăm că, graţie lui Dumnezeu, comandantul nostru va fi în curînd aici, în casa poporului” Aşa se exprimă, mai nou, oficiali din Venezuela despre sănătatea lui Hugo Chavez, preşedintele răs-ales, aflat la o nouă operaţie în Cuba. Înainte de a pleca acolo, Chavez a dat în primire o parte din prerogativele sale vicepreşedintelui Nicolas Maduro. Care a apărut, pentru prima dată în istoria recentă a ţării, într-un program “cadenas” (obligatoriu de preluat de către toate televiziunile şi posturile de radio). E prima emisiune de acest tip din care lipseşte Chavez. Oficialii venezueleni au participat în ultimul timp,  număr mare la slujbele religioase , arătînd că se bazează mai mult pe Dumnezeu decît pe medicii cubanezi.

Dacă tot e în vizită la Fidel, poate pleacă odată.

 

 

One thought on “Chavez a cam dat în primire

  1. Se pare ca este o recidiva dupa un cancer (de rect?) aflat deja in stadiu destul de avansat in urma cu un an si jumatate cand a fost tratat cu radioterapie, chirurgie, chimioterapie. Iar o recidiva rapida in general nu inseamna prognostic bun (speculatia le apartine si unor medici americani care la fel ca noi se bazeaza exclusiv pe informatiile din presa)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *