Nu vă panicaţi, staţi liniştiţi la locurile voastre (de muncă), am dovada clară că nu va avea loc nici o apocalipsă în următorii şaizeci de ani.Dovada e sub forma unui act care mi-a fost remis mie personal. E vorba de cartea de identitate care e valabilă hăhăhă, pînă-n 2072, chiar de ziua mea. Deci statul român îmi mai dă şaizeci de ani de trăit. Sper că nu e obligatoriu. Dacă depăşesc data respectivă, precis merg să-mi refac CI-ul (dacă nu va fi cu cipuri pînă atunci) ca să nu fiu în afara legii.

4 thoughts on “Sfîrşitul lumii încă nu va avea loc! Am proba clară

  1. Dragul de stat (la propriu) român face discriminări! CI (nu Contrainformaţiile din armata noastră de ieri, azi, mâine care vor expira în vecii vecilor, Amin!) personală are prevăzut sfârşitul lumii (mele) la 22.10. 2068, când voi aniversa, cu voia Domnului… 126 de ani. Vom avea atunci vreo douăjdemii de parlamentari, aleşi direct la Rahova şi pe centură… Antonescu va fi fost ales preşedinte pe viaţă, Ponta “honoris causa” al tuturor universităţilor din Ro, iar nea Nelu va fi onorificul tuturor măi animalelor din ţara asta plină de fecale.

  2. Imi pare rau sa va dezamagesc:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/din-2013-apar-buletinele-cu-cip-1015929.html


    Ordonanţa prevede şi termenele în care se vor schimba, treptat, cărţile de identitate:
    a) actele de identitate eliberate persoanelor născute după 1 ianuarie 1981 se preschimbă între 1 iulie 2013 şi 30 iunie 2014;
    b) actele de identitate ale persoanelor născute între 1 ianuarie 1966 şi 31 decembrie 1980 se preschimbă între 1 iulie 2014 şi 30 iunie 2015;
    c) actele de identitate eliberate persoanelor născute între 1 iulie 1946 şi 31 decembrie 1965 se preschimbă între 1 iulie 2015 şi 30 iunie 2016;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *