Astăzi, într-un Carrefour din Sudul Franţei, am văzut un stand special amenajat pe care erau expuse diverse ediţii ale Coranului: ediţie de buzunar, legată în piele, bilingvă, în franceză, în original. Lîngă, alte cîteva cărţi despre învăţătura islamică, despre minunatele nume ale lui Allah, iar într-o parte, cărţi despre bucătăria din Magreb. Pentru că astăzi începe Ramadanul, nu mi s-a părut ciudată prezenţa acelui stand. În fond, respectăm toate religiile lumii. Aşa că am încercat să văd dacă găsesc vreo Biblie în franceză de vînzare. Nu am găsit niciuna. Nu am găsit nici Talmudul, nici Tora. Deci, centrul comercial Carrefour nu celebra toate religiile. Am scris despre asta o scurtă notiţă pe Twitter şi, repede, a intrat în discuţ’ie un domn care semnează ca Motan. Superior, a spus că Biblia nu se vinde pentru că nu se cere, iar centrul Comercial Carrefour este o intreprindere economică. Asta era ideea. I-a ăsit în ajutor un alt domn, cu nume ceva mai anonim, care susţinea aceeaşi teorie: Biblia nu se cere, dfeci nu se scoate la vînzare. Nu ştiu dacă domnul Pisicu şi celălalt domn vorbeau în urma unui sondaj referitor la cererea de Biblii în Europa. Probabil că or fi avînd ei nişte statistici. Şi, tot probabil, în acele statistici li se spunea că e erere mare de Coran în franceză. NUmai că nu e aşa. Nu e cerere de Coranuri în magazinele carrefour, mai ales în această perioadă cînd drept credincioşii musulmani se ab’in de la distracţii şi de la shopping. M-am uitat mai multe minute la standul respectiv şi nu se apropiase nimeni de el. Deci, justificarea comercială a Motanului şi a prietenului de idei nu se justifică. În plus, drept-credincioşii musulmani apelează numai la ediţia originală a Coranului, nu şi-o cumpără de la Carrefour. E drept, nici creştinii nu apelează la marile centre comerciale pentru a-şi procura cărţile spirituale de căpătîi. Aşa că problema e alta: standul cu Coranul de la Carrefour era un fel de slugărnicie, de discriminare pozitivă prost-înţeleasă. Nu ştiu dacă asta se repetă în toate magazinele din reţea sau era ceva special, o decizie luată pe plan local.

Pentru hazlii care socotesc că nu se cere Biblia, sugerez un mic experiment (comercial). Să ia cîteva Biblii, să încerce să le introducă în ţările arabe şi, dacă reuşesc, să-şi facă o mică tarabă într-un centru comercial de acolo, să vadă dacă se cumpără sau nu Biblii. Apoi să apeleze cu o petiţie  la Amnesty International ca să-i scape de închisoare sau decapitare, după cum le-a cerut  pedeapsa miliţia religioasă de acolo. Voi semna şi eu petiţia, în numele libertăţii de gîndire.

23 thoughts on “Standul, Coranul şi Motanul

  1. Ah, daca ideea care se voia subliniata cu fotografia si mesajul de pe twitter era slugarnicia Carrefour atunci sunt de acord cu dumneavostra, ma dezgusta la fel de mult ca orice alt comerciant care e dispus la tôt felul de slugarnicii; daca rentabilitatea standului este aproape de nula atunci e si mai grav pentru comerciantul respectiv, in ocurenta Carrefour.
    Privind textul dvs de mai sus:
    – A cumpara si a citi/studia scrierile coranului in perioada ramadanului este incurajat de catre autoritatile religioase musulmane.
    – E drept ca traducerile din araba ale coranului, multi musulmani le critica, dar tinand cont ca timp de 200 de ani s-a transmis pe cale orala, ce mai conteaza cateva erori!
    – Aluzia cu imposibilitatea vanzarii bibliilor in dictaturile musulmane nu-i vad sensul si utilitatea in text.

    • Răspund numai la ultima dintre liniile comentariului Dvs.Vă faceţi că nu pricepeţi şi sînt mulţi oengişti (sau care gîndesc oengist) care se fac că nu pricep. Cînd vorbeşti cu ei despre drepturile omului sînt opăriţi rău că la noi e homofobie etc etc. dar cînd îi rogi să protesteze, ca cetăţeni planetari, împotriva încălcării drepturilor femeii în ţările arabe spun că nu înţeleg sensul şi utilitatea.
      Eu nu am folosit cuvintul “dictatură” musulmană, eu am spus ţară musulmană. Scuza cu dictatura e cam străvezie. Vorbeam, în textul meu, undeva, în fundal, despre valori, tradiţii, civilizaţie. Ca să înţelegeţi: cînd o civilizaţie este virusată de o altă civilizaţie, e rău doar pentru civilizaţia gazdă.E cool să batjocoreşti tradiţia creştină, dar dacă tot o faceţi, hai, încearcaţi să ziceţi ceva de musulmani, aşa, de-un echilibru.
      Şi b) vă rog să scrieţi numele Coran cu majusculă.Că numele Carrefour aţi putut să-l caligrafiaţi corect! 🙂

      • Eu nu batjocoresc nicio religie in particular, ci pe toate fara distinctie; asta nu m-a impiedicat sa cumpar si sa citesc biblia, coranul si tora. Religiile monoteiste au preluat in mare parte ritualuri si obiceiuri déjà existente ale popoarelor pe care le-au crestinizat/islamizat, daca mai comapram si evolutia eruditilor musulami in evul mediu timpuriu din califatul de Cordoba cu starea de decompozitie a crestinismului la aceeasi epoca in Europa lasa un spatiu mare de discutie privind evolutiile religioase.
        Am folosit termenul dictatura cand am vorbit de tarile musulmane pentru ca in majoritate sunt dictaturi, ceva exceptie facand Indonezia unde clasa conducatoare e un fel de cleptocratie damboviteana la puterea a zecea si instabilul Liban, punand Turcia deoparte restul sunt dictaturi mai mult sau putin dure.
        Revenind la oile noastre si pe mine ma enerveaza cei care “traind la Roma nu se poarta ca romaniI”, dar strategia comerciala a Carrefour nu ma surprinde.

        • citesc comentariile lui Iulian Baltac si nu inteleg ce vrea sa spuna, ce legatura are ce spune el cu subiectul articolului si de ce a simtit nevoie sa vorbeasca 🙂

          • Ah, asa-i, recitandu-mi mesajele vad ca n-am fost clar si-mi cer scuze celor care au facut efortul sa ma intreleaga si nu au reusit!
            Am incercat, dupa cate se pare stangace, sa inteleg daca atitudinea/sentimentul “anti”, in ocurenta musulmani/arabi, e un produs media (cam cum era si este produsa atitudinea anti-basescu in Ro, de antenele lui felix) sau se bazeaza macar pe o cunoastere relativa, daca nu aprofundata, a islamului, a societatilor astea din europa occidentala, astea de-si zic multi-culturale, unde majoritatea musulmanilor au dificultati in a se integra.
            Amalgamele sunt periculoase.
            Sperand ca am fost mai clar.

          • da, aveţi dreptate. Atitudinea anti-musulmană este creată doar de media. Atentatele sinucigaşe nu au nici un rol. Jos albii, jos creştinii!

          • Nu reiese deloc din comentariile tale ca asta ai incerca sa afli, Iulian. Reiese ca nu stii ce vrei sa transmiti, asa ca spui lucruri fara sens, la intamplare.

  2. Subscriu. Spre deosebire de antecomentator, fara rezerve, la textul integral .
    Iar pentru cei care nu pricep / se fac ca nu pricep”utilitatile” unor texte de gen ( oameni sofisticati, pacifisti, deh), recomand doua lecturi. Simple, zic eu, in abordari diferite, de “utilitate” insa cand vine vorba de islamul actual ( religia pacii, desigur) si cum ne raportam noi la el si el la noi. Exista si niste bibliografie minimala pe finalul primului articol ( utila ceva de speriat; pot rasfoi din nou si de prin Coran, ca tot e la liber, chiar si la Carrefour, ceea ce, iata, nu e rau de loc in acest sens). Dupa aia sa sada putin pe ganduri ( in caz ca au). Dupa care liber la a fi sau nu de acord, eventual cu niste ganduri aferente/ coerente cu tot ( sunt circumspecta daca sa le numesc sau nu argumente).Oricum, insist asupra acestei succesiuni: citesti ( destul daca nu mult), te informezi, observi ( atent, nu doar prin NYTimes, Guardian sau CNN), dupa aia gandesti si dupa aia opinezi. E util. In sensul ca merge mai bine asa 🙂
    Recomandarile ( cu tot cu lectura bibliografiei, se rezolva in cateva luni, zau; cu ganditul nu garantez):
    http://ihincu.wordpress.com/2012/09/14/razboaie-care-ar-trebui-castigate-religia-pacii-si-comunismul/

    si
    http://spectator.org/archives/2004/05/14/heresy-and-history/

  3. Bravo, D-le Morar, l-ati punctat bine pe d-l Baltac! Asa sunt toti stangistii, au un punct comun: lipsa sentimentului de compasiune pentru cei ucisi (nevionovati fiind) de regimurile comuniste. Daca le spui ca STANGA este vinovata de moartea a 142 milioane de oameni, in toata lumea, ei nici nu clipesc, informatia trece tangential pe langa ei…..Daca afla ca un palestinian a fost victima unui atac israelian(ca un raspuns la rachetele trimise din Gaza), atunci sar ca arsi….
    Se pot informa, totusi, de aia exista Internet!

  4. bag sama ca motanul meu e mai liberal in gandire. el apreciaza orice religie in care nu e silit sa tina post de la boabe. din pacate, ce discriminare!, boabele lui nu se gasesc la carrefour.

    totusi, daca francezii ar baga biblii si carti religioase in hypermarche-urile lor de la noi, sunt convinsa ca ar vinde. da’ nisate, asa: rugaciuni pentru cand pleci la mare/munte/bulgari etc, rugaciuni pentru Bac si pentru admitere la facultate – doua volume (iti dai seama? ar sparge!!!), rugaciuni pentru adulterini, pentru aia care voteaza si pentru aia care nu voteaza… numai imagineaza-ti ce varietate!

    pfuai! deci asta e deja business! :))

  5. Citeam azi un text care zicea ca ca lumea religioasa franceza e 80% musulmana. De la distanta mi se pare ca ei au renuntat, de dragul openmindului, la multe lucruri care-i defineau . Sper sa nu fie asa dar cred ca Franta va fi pe panoul cu “asa nu” . Macar de-am invata ceva din asta.

  6. In Carrefour-urile romanesti exista biblii la vanzare dar variantele editate de edituri obscure nu cea a BOR. Sa nu fie si in Franta un mic monopol pe biblii si sa le gasesti doar acolo unde alege Biserica Catolica sa le comercializeze

  7. Musulmanii sunt o problema serioasa in vestul Europei.Ascuzandu-se in spatele zidului de rasism desi vorbind realist ei nu au fost discriminati rasial niciodata ci dimpotriva chiar Hitler se aliase cu ei impotriva evreilor in timpul WW2,ei au inceput o campanie de indoctrinare a vestului Europei.
    Islamul nu e numai o religie ci si o platforma politica si mod de viata.Ei in schimb se ascund in spatele legilor legate de religie pentru a-si promova agreesiv platforma politica misogina,homofoba si intoleranta.Din nefericire politicienii vestici nu li se impotrivesc si problema va degenera in scurt timp.
    Cat despre promovarea Cornanului nu e ceva neobisnuit avand in vedere ca ei isi promoveaza religia pe unde pot.Musulmanii si profetul lor pedofil trebuie interzisi la fel ca orice organizatie homofoba,misogina impotriva drepturilor omului etc

  8. Torah (cele 5 carti ale lui Moses) nu se gasesc de obicei separat, ci fac parte din Biblie (Vechiul Testament) . Talmudul are 43 de volume.

  9. Domnule Morar,
    Este extrem de dezamagitor pentru mine sa constat ca practicati cenzura comentariilor “incomode”.
    Cu atat mai mult cu cat mi-am trait adolescenta si mai apoi tineretea “hranindu-ma” cu textele dvs. din Catavencu .. de unde trag concluzia ca, pana la urma, si cei pe care i-am idolatrizat candva, pe care i-am considerat aparatorii democratiei si libertatii cuvantului sunt, la urma urmei, doar niste oameni..
    I.

    • Domnule Ion,
      Comentariul dumneavoastră a fost oprit din cauza ideilor antisemite. Pentru care blogul meu nu va fi niciodată o tribună.

      • Domnule Morar,
        Daca, din punctul dvs. de vedere, a face o afirmatie despre situatia actuala din teritoriile palestiniene ocupate este anti-semitism, cred realmente ca mi-am irosit timpul comentand pe blogul dvs. Vad insa ca nu aveti nicio problema sa postati comentarii care bagatelizeaza moartea civililor palestinieni, spre exemplu. La urma urmei, vine in mod firesc fata de ideile pe care le vehiculati in articol. Ati putea pune insa pe blog un “legal disclaimer” prin care va rezervati dreptul sa stergeti comentariile ce nu cadreaza cu propriile dvs. viziuni. Ati salva astfel din timpul unora care incearca, in mod civilizat sper, sa initieze un dialog deschis, fara o falsa “corectitudine politica”, pe teme considerate tabu precum infailibilitatea apriorica a unora.
        Numai bine,
        I.
        p.s. nu sunt anti-semit asa cum nu sunt nici filo-arab, am insa o mare aversiune fata de ceea ce se cheama dublu standard si manipulare media

Leave a Reply to ioana h Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *