Nu, nu am scris greșit. probabil că vă așteptați să scriu partidul remorcă. Nu e remorcă, e remoră. E un fel de pește (pentru scrupuloși, din familia Echeneidae). L-am văzut prima dată (și, de fapt, și ultima dată) cînd am fost în Noua Caledonie, într-o croazieră de o jumătate de zi la Bariera de Corali. Auzisem, însă, despre el, înainte de asta. Prin ce se deosebește remora de alți pești? Prin aceea că este prevăzut cu o ventuză pe spate, cu care, de obicei, se agață de rechini, atunci cînd aceștia se pregătesc să meargă la prădat, adică la masă. Remora stă fixată pe burta rechinului care hăcuiește bancurile de pești. Cum rechinul nu apucă să mănînce tot, resturile se duc în toate direcțiile, inclusiv spre locul unde de fixată remora. Care nu face nimic decît să aștepte, să deschidă gura și să se bucure de fărimituri.
În Noua Caledonie am văzut niște remore mai proaste, care au crezut că vasul nostru e un rechin și s-au fixat pe coca acestuia. Mai multe remore, că vasul era mare. Nu au avut noroc, ambarcațiunea nu le-a oferit nimic, iar remorele au rămas nemîncate.
Prima dată mi-am adus aminte de remore cînd s-a înființat partidul lui Voiculescu. Remora perfectă. Singur, partidul lui (care și-a tot schimbat numele de acum nici nu mai știu cum se chema) nu ar fi prins nimic. Așa, lipit de burta PSD s-a ghiftuit cu de toate. Cînd ventuza s-a tot slăbit, remora s-a lipit de alții, chiar dacă mutarea a fost percepută ca “o soluție imorală”. Remorele nu au nici un fel de grețuri cu așa ceva. Chiar dacă rechinul vomită (ceea ce e posibil), remorele se bucură de bucate. În apele în care se scaldă remorele nu există soluții imorale.
Următoarea remoră a fost UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Care ajunsese să mănînce aproape mai mult decît rechinii pe care-i parazita. Omul remoră din fruntea partidului-remoră a lovit, în viteza cu care-l purta rechinul, o stîncă submarină și s-a spart, deși avea girofar ca nimeni altul.
În politica din România, în apele ei tulburi, mereu se vor găsi remore. Pentru că mereu vor exista partide cu comportament de rechini.
Spre deosebire de mediul marin, în România, “plevușca” nu se ferește de rechini. Îi votează și-i iubește.
Români, la viitoarele alegeri, votați rechinii! În acest fel ajutați remorele să nu dispară!
Păi, să uniră cu PMP. Nici așa nu-i bine?
Sau e bine?
Cel putin, ramasitele alea, nu s-au unit cu personajul de care te-ai lipit tu mai antart, exact ca o remora, si ai ramas cu buzele umflate: bidon gol.
Pen`ce mai militezi acum, poete, vrei cumva sa salvezi si tu tara alaturi de Nicusor? impotriva dujmanului Basescu 😛
Frumos scris!
Imi permit sa pun aici un text primit pe o adresa de e-mail de unde “inund” un grup de prieteni cu bancuri si alte chestii de descretit fruntile si pe care o sa il trimit si de acolo:
“Testoasa pe stilp:
Un tânăr mergea pe jos printr-un sat și la un moment dat decide să ia o pauză.
Se așează pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă și încep, firesc, să vorbească despre țară, guvern, despre legiuitori și cei asemenea lor. Domnul îi spune tanarului:
– Eu îi compar pe parlamentari și pe alții asemenea cu o broasca țestoasă așezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul ii spuse:
– Eu nu înțeleg aceasta analogie … Ce vreți să spuneți, domnule?
Domnul a explicat:
– Dacă te plimbi prin țară și vezi cumva o broască țestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poți să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe fața tânărului, continuă cu explicația:
– În primul rând: Nu înțelegi cum A AJUNS acolo;
– În al doilea rând:Nu poți să crezi că STĂ acolo;
– In al treilea rând:știi sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ;
– In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO;
– In al cincilea rand : Ești convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo;
Concluzia:
singurul lucru rațional ar fi s-o ajuți să coboare, iar ca să o ajuți să coboare trebuie să fii ACOLO, la VOT.
VIITOARELE ALEGERI SĂ LE FACEM BINE.
SĂ NE-NGRIJIM CA NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ PE STÂLP!”
“Simplu spus, Sărbătoarea Corturilor este unul dintre cele mai puternice romane româneşti din ultimii ani – şi am citit destule, de nu chiar prea multe.”
Cartea Românească:
„Treziţii“ de Daniel Cristea-Enache
Romania literara.