Emil Bobu nu a avut aproape nici o calitate care să sară în ochi, în afara slugărniciei sale de prima calitate. Probabil că va rămîne într-o istorie a slugărnicie, dacă asta se va scrie. Iar acolo ar trebui să se consemneze episodul, devenit folclor, cu Emil Bobu slujbaş de partid la Suceava (după alţii la iaşi) care a dormit pe pragul camerei în care era cazat Ceauşescu. Întrebat ce caută acolo ar fi spus că vrea să se asigure personal că multiubitul tovarăş este păzit bine şi apărat. După acest episod, care l-a uimit pe Ceauşescu, deşi cunoscuse mulţi slugarnici, a fost chemat la Bucureşti unde a promovat. Bobu a ţinut aproape de Ceauşescu, deşi au mai fost şi alţii care au rîvnit un loc lîngă Marele Cîrmaci. Dar Bobu avea, spre deosebire de ceilalţi (şi asta i-a explicat longevitatea) slugărnicia potrivită la locul potrivit.
Am auzit, chiar în vremurile acelea, una care mi se pare că ar merita să rămînă în eventuala istorie a slugărniciei. Pentru cei care s-au născut mai tîrziu, reamintesc faptul că, în ultimii ani ai comunismului românesc, de cum dădea un strat mic de zăpadă, Ceauşescu oprea circulaţia autovehiculelor. Nu pentru o zi sau două, ci pînă în primăvară, la o dată pe care tot el o stabilea. Nu circula nici o maşină particulară, erau autorizate doar cele ale administraţiei, adică cele de stat. La care se adăugau autobuzele şi taxiurile. Se spune că după o iarnă în care circulaţia fusese interzisă, Ceauşescu ar fi constatat că, totuşi, nu mai e zăpadă. Şi, într-o pornire de democraţie, i-ar fi întrebat pe cei prezenţi. “Ce ziceţi, să dăm drumul la circulaţie? Poate că asta îşi doreşte poporul” . Pe fază, Bobu, care a simţit că Ceauşescu nu prea e convins că trebuie să dea drumul maşinilor, Bobu a zis: “Tovarăşe preşedinte, poporul vă iubeşte, poporul îşi doreşte să mai lăsaţi o săptămînă-două, tot aşa, fără circulaţie, că e aerul mai curat, mersul pe jos e sănătos.” Mulţumit, Ceauşescu s-a uitat la Bobu şi i-a spus: “Bine tovarăşe Bobu, atunci hai să-i mai lăsăm o săptămînă”
(În fotografie, cuplul Ceauşescu secondat, slugarnic, de Bobu şi nevastă-sa)
PS Dumnezeu să-l ierte!