(am publicat recent un text în Formula As. Îl reproduc aici pentru ceri care nu au mai apucat revista la chioșcuri)

Foșnetul viu al măslinilor

    Trăim într-un vuiet al lumii cum nu a mai fost pînă acum. (Am scris vuiet, iar calculatorul m-a corectat: vaiet). Tehnologia e gata să ne ia gîndirea, să ne elibereze fără voie de sarcina de a mai fi noi înșine, medicina avansează și împinge limitele vieții tot mai departe. Bombardamentul cu informații nu se mai oprește, cărțile se vor scrie singure (oare se vor inventa și cititori artificiali?), muzica, la fel, nu-ți trebuie talent ca să compui, ci un computer bun, conectat. Pentru nevoile noastre trupești se găsesc sute de aplicații.

    Și, totuși, cum scăpăm din încercuirea asta? Cum rezistăm acestui asalt neasemuit? Cît din noi ne aparține nouă? Ne rămîn ritualurile mărunte ale fiecărei zile, momentele în care putem să ne sustragem internetului, să ne desprindem de prietenii imaginari, ne rămîne refugiul în cărțile „de hîrtie”, privitul pe geam fără ochelari inteligenți, mărunta libertate a singurătății, răsfoirea amintirilor despre zilele luminoase pe care le-am trăit.

    De cîțiva ani am descoperit un nou refugiu, perfect. Livezile de măslini. De cîte ori am ocazia ies din orășelul în care trăiesc  și mă îndrept spre livezile de măslini, un peisaj aproape banal, aici, în Provence. Chiar dacă nu bate Mistralul sau, în ținuturile Occitaniei, Tramontanul , livezile de măslini mi se pare că emit un foșnet viu. Verdele argintiu vibrează într-un anume fel, imperceptibil, dar vibrează.

    Privesc măslinii și știu că ei ne vor supraviețui. Pentru că măslinul e un arbore misterios și longeviv. Cel mai bătrân măslin din lume (considerat în general cel mai vechi măslin monumental și recunoscut pe scară largă ca atare) se află în satul Ano Vouves (sau Pano Vouves), pe insula Creta. Este cunoscut sub numele de Măslinul din Vouves  și are o vîrstă estimată între 2.000 și 4.000 de ani (majoritatea surselor și estimările științifice de la Universitatea din Creta indică spre 3.000–4.000 de ani, deși vârsta exactă nu poate fi determinată cu precizie absolută din cauza lipsei miezului vechi al trunchiului). Un măslin care a fost plantat înainte de Hristos și care a traversat mileniile pînă azi. Cînd încă produce măsline. Nu, istoria nu l-a obosit.

      Nu am ajuns să-l văd, dar e pe lista mea de priorități. Am văzut, în schimb, cel mai bătrîn măslin din Franța, în Roquebrune-Cap-Martin (pe lîngă Monaco și Menton). I se spune Măslinul Milenar și are o vîrstă estimată între aproximativ 1.800 și 2.500 de ani (majoritatea surselor indică 2.000–2.200 de ani, unele merg până la 2.500–2.800 de ani; estimările provin de la istorici ș biologi). E impresionant, cu o grosime de 23,5 metri, înălțime de 15 metri, anvergură de circa 18 metri. E ca un templu viu, ca un mesaj care vine din lumea antică spre noi.

     Am admirat mulți măslini multi-centenari (pe aici se zice, în provensală, că un măslin de o sută de ani e un măslin copil) care continuă să pună umărul la ceea ce dieteticienii numesc regimul mediteraneean. Am văzut și livezi mai tinere, am avut privilegiul să fac parte din cîteva jurii locale  în care au fost judecate producțiile de ulei din Provence. Sînt atașat de acest arbore luminos, și mă încăpățînez să cred că măslinii comunică între ei, că au un limbaj pe care noi nu-l vom înțelege niciodată, oricîtă inteligență artificială s-ar strădui să-i înțeleagă.

    Se spune că romanii, după ce cucereau un teritoriu, dăruiau celor cuceriți, măslini. În Provence deja existau măslini plantați de primii cuceritori, grecii. Astfel, aici, e cea mai mare densitate de specii de măslini. Pentru că și ei sînt de mai multe feluri. De aceea uleiul de măsline, untdelemnul, e de mai multe feluri, pentru toate gusturile.

    Un film italian mai vechi spunea că nu e pace sub măslini. Eu cred că e pace multă. Eu regăsesc, acolo, la marginea livezilor verzi-argintii, insule de liniște deranjată doar de foșnetul viu al măslinilor. Chiar dacă nu ajung între măslini de cîte ori îmi doresc, îi socotesc refugiul, arma mea aproape secretă cu care lupt împotriva vuietului contemporan.

     Nicio inteligență artificială nu va putea inventa o ramură de măslin. Și nu va afla niciodată ce își spun, de mii de ani, măslinii despre noi.