Știți cu toții, desigur, ce înseamnă “efectul fluturelui” descris de matematicianul Lorenz, părintele teoriei haosului. Dacă nu vă amintiți, iată: “Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea.” Mai pe scurt, un fluture dă din aripă aici și, peste mii de kilometri, această mișcare delicată declanșează un uragan.

Dacă ar fi să pun povestioara mea de mai jos în termenii aceștia lorenzieni, aș ajunge (cum am și făcut-o), la titlul de mai sus.

Ce legătură are inițierea în lupte libere a doi elevi de liceu din Arad, cu întîlnirea poetului Marin Sorescu, la București? Nu am nevoie de Lorenz ca să vă demonstrez legătura, am nevoie doar de niște rînduri în care să vă povestesc totul. Așadar (și prin urmare), eram elev în anul IV (penultimul, căci liceele industriale durau, în anii 70-80 cinci ani) la Liceul de Chimie din Arad, prima promoție a acestei instituții școlare prevăzute să alimenteze cu cadre medii viitorul Combinat Chimic de la Arad Vladimirescu. În proiectele mele de viitor deja refuzam să mă conformez menirii acestui liceu. Eram atras de altceva, de poezie, de teatru, de cinema. Bunul meu coleg Czege Josif, și el, era atras de filosofie, de spiritualitate, de știința abstractă. Eu cochetam  cu tot felul de trupe de teatru și îmi purtam pe la cenaclurile arădene încercările de poezie. Ioji mergea ore în șir la bibliotecă, după ce ieșeam de la școală, și citea fel și fel de cărți. Mă complexa cu lecturile lui. (trebuie să spun, în această paranteză, că o anumită latură a personajului Beni din romanul Sărbătoarea Corturilor, anume latura studioasă, curiozitatea devorantă, nu este străină de mersul lui Ioji la biblioteca Județeană Arad) . Eram, pe atunci, un mare fan Marin Sorescu, recitasem niște poezii de-ale lui în spectacolul Am zărit lumină pe pămînt conceput și regizat de Cati Mureșan și șicanat de autoritățile culturale ale vremii. Scriam, cumva, ca Marin Sorescu, un poet nonconformist. Un amic de la cenaclu mi-a povestit că a fost la București, l-a căutat pe Sorescu, făcuse rost de adresa lui, iar poetul a fost foarte amabil. “Dacă ajungi la București, îți dau adresa.”

În mod normal nu aveam cum să ajung la București, nu aveam la cine să merg, nu aveam rude, nu aveam bani. Nu aveam ce să caut acolo. Am fost într-o excursie cu școala, dar înainte de dasta cu trei ani. Dar această discuție a fost bătaia din aripă a fluturelui care-mi tot zboară prin destin. Eram, deci, la începutul anului patru, cînd unul din cei doi profesori de sport de la Liceu ne-a spus cîtorva “mai bine legați” că ar vrea să facă o echipă de lupte libere a școlii  care să participe la Cupa de Lupte Libere a Liceelor de Chimie (nu știu cum s-a ajuns ca liceele de chimie să aibă o cupă la lupte libere. E treaba altui fluture, aici). Care se va desfășura în primăvară la București. Continue reading →