Tot mai odiosul Marga, pe măsură ce-l descoperim, a afirmat sus și tare, acum vreo cîteva luni, că nu a colaborat în nici un fel cu fosta Securitate. Dar nu l-a crezut nici măcar Ponta, care l-a schimbat, fără explicație de la MAE, aflînd mica informație. Acum au apărut și cîteva documente despre turnătoriile lui marga. Unul din obiectivele “vizate” de posesorul numelui de cod Horia a fost profesoara Katherine Verdery, un antropolog american care s-a interesat, profesional, de România, o persoană care vorbește foarte bine românește etc. Mi se pare comică, acum, turnătoria cu benzina. KV venise cu mașina în România, a adus și o canistră de benzină pe care a depozitat-o acasă la Marga. Despre micile atenții, Marga nu detaliază, mă gîndesc că a luat cafeaua și Kentul (generic vorbind) fără să clipească. Dar cu canistra nu s-a împăcat, a dat-o-n gît pe răufăcătoarea Verdery!
Sînt sigur că mai există dovezi despre Marga turnătorul după cum sînt sigur că în decizia CNSAS au existat niște influențe politice foarte clare. În urma cărora se spune că, deși a turnayt, marga nu a colaborat. Voi reproduce o afirmație pe care am făcut-o și pe o rețea de socializare: marga nu a colaborat cu Securitatea. dar Securitatea a colaborat din plin cu Marga!
sursă foto aici
De la Nistru pân la Tisa/Tot Românu lua canistra! (asonanță!)
sau
Dictatorul Nicolae Ceauşescu şi canistra lui soţie
În primul rînd, Marga turna cu canistra. În al doilea rînd, turna cu sîrg şi canistra (soaţa). În al treilea rînd, vorba aia, familie model: el turnător, ea turnătoare. În al patrulea rînd:
În oraşu-n care toarnă
de trei ori pe săptămînă,
merg, ţinîndu-se de mînă,
un abject şi o abjectă,
combinaţie perfectă
de limbric ce dă pe goarnă
şi insectă.
🙂
Oare cati din clasa politica actuala, nu au colaborat cu securitatea ? Cred ca numarul lor este infim.
Sarbatori Fericite
Crăciun fericit, dragă Biju, şi mai ales voios şi haios!