Am citit acum un an, mi se pare, în presa franceză,  un articol despre isprăvile unui “resortisant român”. povestea, pe scurt, e următoarea: o tînără franţuzoaică iese de la discotecă şi constată că nu mai are baterie la telefon să cheme un taxi. Cum nu avea foarte mult pînă acasă, porneşte pe jos şi trece inevitabil pe lîngă adăpostul improvizat al “resortisantului”. Care o atacă şi vrea s-o jefuiască. Tînăra nu se lasă, dar băiatul îi trage una de cade jos. O jefuieşte şi, după aceea, că tot pornise deranjul, o violează. Sigur, nu a fost  nici o problemă să fie prins de poliţie şi să ajungă la tribunal. Şi aici vine partea care m-a şocat: avocatul tîlharului spune, în pledoarie, că da, tîlhăria e evidentă, dar violul nu a fost în intenţia băratului, a fost vorba de “viol de oportunitate”. Adică, dacă tot  căzuse fata pe jos şi nu se mai putea apăra, violul a venit aşa, ca o realizare suplimentară, ca valorificarea unei oportunităţi. Iscusit avocat, greţoasă apărare!

În România, în Bucureşti, o tînără jurnalistă este luată cu japca de pe stradă şi violată într-un loc public, după ce trecători indiferenţi au profitat de oportunitatea de a nu face nimic. Trec peste faptul că românul e viteaz în grup şi doar în lupta cu jandarmii şi cu inamicii nevăzuţi sau absenţi din peisaj. Curajul e o monedă de folosit doarîn jocurile cu mize naţionale. O sărmană fată violată nu merită deranjul. Ziceam că trec peste asta şi vă semnalez ceva mai îngrozitor. Am citit la comentariile de pe pagina unui cotidian replica unui cetăţean care spunea că a citit el nu ştiu unde că violatorul şi violata se cunoşteau. Deci, nu ar cam fi viol. Viol era, în mintea creaţă a respectivului, doar atunci cînd bărbatul e un necunoscut. Serios? Deci dacă vezi o persoană pe care o cunoşti ai dreptul să o tîrăşti cu un cuţit în primul tufiş şi să o violezi? Ciudată gîndire. dar ce mă mir, oricînd ar putea apărea o pancartă pe care să scrie :”violul nu ucide. mai ales dacă persoanele se cunosc!”