M-am plictisit să citesc în presă că adevărul ne vine  din surse care “doresc să-şi păstreze anonimatul” şi, evident, şi leafa. Am putea încerca şi noi ceva mai cu talent. Iată cîteva formulări care ar fi mai aproape de ceea ce vrea să audă cetăţeanul

Din surse care nu-şi pot ţine gura…

Din surse pe care le mănîncă-n dos….

Din surse care s-au culcat cu subiectul şi nu au obţinut nimic…

Din surse care nu pot păstra un secret…

Din surse pline de invidie…

Din surse pe care le cunosc din liceu….

Din surse cu care am băut o bere…..

Din surse care ştiu că scriu tot ce-mi dau ele….

Din surse care au fost călcate pe coadă…

Din surse care vor să-i ia locul subiectului…

Din surse care mai fac un ciubuc de imagine la publicaţia noastră….

Hai că nu-i greu, se găsesc expresii din astea, iar presa ar fi ceva mai relaxată. Ştiu asta din surse care cu aşa ceva se ocupă.

Deşi, la noi, discuţia despre comunism a intrat în fundătura pensiilor  luate de torţionari, în lume există preocupări academice serioase pe această temă. Dovadă este volumul tocmai apărut la Cambridge University Press, sub coordonarea lui Martin K. Dimitrov, care a invitat mai mulţi universitari din domeniu să-şi spună părerea. În mod normal, zic, ar fi trebuit să găsim aici numele Alinei Mungiu (care se laudă cu studenţii ei de la Harvard)  sau al lui Stelian Tănase, atoateştiutorul. Poate chiar al lui Daniel Barbu, deşi e tare de stînga.

Nu, nici vorbă de aceste nume printre autori. Apare, însă, cu un capitol, profesorul Vladimir Tismăneanu, de la University of Maryland, semn că oricît ar fi de hulit în ţară de detractori mai vechi sau mai noi, prestigiul lui academic internaţional rămîne intact.

Sau o fi vorba de mîna lui Băsescu, despre care se ştie că e influent tare în mediul universitar occidental?!  Poate o fi sunat el la Cambridge University Press şi să-i ameninţe cu DNA-ul? Nu-i exclus să auzim şi astfel de explicaţii! 🙂

Așadar, Victor Ponta, premierul României, s-a dus în concediu la Miami, Fl, SUA,. Da, vor zice fanii, ce e rău că premierul se odihnește într-un loc celebru? Nimic, le răspund. Numai că acest concediu demonstrează, printre altele, că Victor Ponta nu a găsit nici un loc în România pentru a se odihni. Fostul președinte francez Valery Giscard d’Estaing a pierdut al doilea mandat (și) pentru că și-a făcut concediul altundeva decît în Franța, într-un safari african. Revin: domnul Ponta, cu soția, cu copiii și cu bona au plecat în Florida pentru, probabil, două săptămîni. Iată o evaluare de costuri: biletele la avion la Business Clas costă în jur de 20.000 de euro, după cum se poate vedea aici. Nu am pus first (unde costa aproape 56 de mii de euro), ci business class. Un hotel de cinci stele , demn de un demnitar de prim rang face , că am găsit ieftin, încă 6000 de euro. Timp de două săptămîni hai să punem 500 de euro de cheltuială pentru toată familia, pe zi (trei mese modeste). Ajungem la 7500 de euro în total. Nu punem cumpărăturile, șampania etc., poate familia Ponta are tot ce-i trebuie.  Facem adunarea și avem 33500 euro,. Treiștrei de mii cinci sute euro. Sigur, doamna Daciana, ca europarlamentar cîștigă suficient cît să acopere cheltuiala de concediu (cum și doamna Vălean, soția lui Crin, își poate duce soțul în destinații de lux). dar dacă această cheltuială nu e făcută din bugetul familiei Ponta? dacă și acest concediu e plătit de cine a cumpărat biletele de la Concertul de Anul Nou de la Viena și de cine a achitat costurile călătoriei lui Ponta în Japonia înainte de a fi premier? Dacă e așa cum presupun, ce dă Ponta în schimbul acestei vacanțe?

Pe vremuri a fost GhinIon Iliescu, dacă mai ţineţi minte. Pe unde mergea el se întîmpla ceva rău. Acum e Victoraş care pare că aduce şi el nişte ghinion. Sînt fapte.  L-a vizitat premierul Franţei, s-a întîmplat un accident feroviar în ţara sa, Ayrault  a plecat cu avionul direct la locul accidentului. A fost Ponta în Spania, l-a primit premierul spaniol, apoi aflăm că a avut loc un groaznic  accident feroviar  în Spania.

Să-l vedem cum se descurcă cu privatizarea CFR Marfă!

Am citit, în numărul din 19 iulie al revistei Figaro Magazine, un interviu cu Alain Delon pe tema numărului “Unde au dispărut bărbaţii?” Interviul poartă titlul :’Nu mai sînt modele“. Nu am drepturi de traducere pentru tot interviul, voi lua cîteva fragmente doar. La prima întrebare “Vi s-a întîmplat vreodată să vă întrebaţi, şi dumneavoastră, unde sînt bărbaţii?”, actorul răspunde” Cine pune întrebarea asta? Femeile? Cunosc destule care se întreabă unde au dispărut gagiii… Sînt mai puţini pentru că din ce în ce mai multe femei au devenit bărbaţi. Femeile s-au bătut pentru a avea drepturi, au obţinut ce voiau, foarte bine…Dar de ce să mergi pînă acolo încît să te comporţi ca bărbaţii, de ce vor ele să le semene? Nu înţeleg”. În următorul răspuns vine nuanţarea: “Le înţeleg, de fapt, pînă la un punct.Trebuie să fim atenţi, însă, la limite, la echilibrul între bărbaţi şi femei. Pe vremea mea se spunea că nu trebuie ca femeile să ducă războaiele. Dacă mîine ar trebui să se bată, s-ar bate ca bărbaţii… nu sînt sigur că ar cîştiga. În acest moment se caută să se şteargă diferenţele. Pe cînd chiar diferenţele dintre un bărbat şi o femeie sînt frumoase..”(….) “Era o vreme cînd , pe stradă, puteai să distingi între bărbaţi şi femei, acum nu ştii cine ce e. (…)Şi apoi mai există ideea subînţeleasă că a fi cu cineva de sex opus sau de acelaşi sex e la fel. Asta e grav! Nu sînt împotriva mariajului gay, mă doare-n cot, dar sînt contra adopţiei copiilor. O să mi se spună că trebuie să mă adaptez şi să trăiesc în pas cu vremea. Chiar dacă par un bătrîn prost, asta mă şochează!” Vă supun atenţiei un fragment în care acest cuceritor face un elogiu femeii : “Datorez viaţa şi cariera mea femeilor. Cînd am revenit din armată, la 22 de ani, ele sînt cele care m-au învăţat. Era fascinant pentru un tînăr bărbat obişnuit cu fetele de vîrsta lui, să fie iubit de femei ceva mai în vîrstă decît el,  care au înţeles viaţa. (…) sînt femei cu un caracter puternic care n-au avut nevoie să-şi afirme masculinitatea.E atît de frumos, o femeie-femeie care nu caută să ascundă ceea ce e. Astăzi femeile mai păstrează calităţi feminine, dar într-un fel mai disimulat. Păcat, pentru că nu există ceva mai frumos pe lume decît femeia! Asta am gîndit mereu. O femeie adevărată care are aerul unei femei..” 

Trebuie să recunoaştem că Alain Delon se pricepe la ‘făcutul din vorbe”. Pentru mine rămîne nu doar un mare actor, ci şi un intelectual, cu lecturi ample (l-am văzut la o emisiune discutînd despre cărţi cu competenţă şi bine informat), un bărbat care face viaţa mai frumoasă. Mai ales femeilor!

 

Marianne este una din emblemele Franţei, reprezentînd, alegoric, libertatea şi raţiunea. Este imaginea unei femei din semi-profil, care stă şi pe logo-ul Franţei, şi pe spatele euro-ului francez, şi pe timbrele poştale franceze. Asta e tradiţia. Recent, Francois Hollande a dat mînă liberă unui designer care a “revizitat” imagina acestei Marianne de pe timbre, inspirîndu-se, din greu, din imaginea militantei feministe ucrainiene Inna Shevchenko, şefa mişcării Femen. Aflu din Figaro Magazine că Inna Feminista, noua Marianne, ar fi scris pe twitter :“Désormais, tous les homophobes, extrémistes et fascistes devront lécher mon cul pour envoyer une lettre”. Pentru nefrancofoni: “lécher” înseamnă a linge iar “cul” e un cuvînt pe care noi îl scriem cu litera “r” în loc de “l” . 

E un fel de a  mulţumi Franţei care i-a oferit azil politic.

imaginea de aici

 

Am primit astăzi două variante de copertă pentru romanul meu Negru şi Roşu, în curs de apariţie la editura Polirom. Vreau să vi le supun atenţiei şi vă cer părerea: care vi se pare mai bună dintre cele  două? Acţiunea romanului se petrece în interbelicul românesc şi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Unul din fundalurile istorice ale acţiunii este deportarea ţiganilor în Transnistria. Nu vă spun mai mut, cred că e suficient pentru a vă exprima părerea şi preferinţa pentru copertă.

Sigur, motivul oficial pentru neintrarea în Spaţiul Schengen este legată de detalii ale stadiului graniţelor, MCV-ului etc. Dar, neoficial, mai e ceva: proştii din Europa nu sînt pregătiţi pentru libera circulaţie a proştilor din România. Dovada certă e furtul operelor de artă de la Muzeul din Rotterdam. Pe scurt, nişte idioţi, oligofreni (sau cum vreţi să le ziceţi în încercarea de a-i defini) au mers în Olanda să fure ceva. S-au gîndit să fure de la muzeu ceva uşor de dus, care ar putea să-l intereseze pe Becali. Ca să ajungă la muzeu au folosit GPS-ul! Deci, nici vorbă de studiu la faţa locului, de harta amănunţită a încăperilor (cum fac deştepţii din filme). Nu, băieţii au intrat, au furat, au băgat în perne marfa şi s-au gîndit că scot vreo 50 de mii de euro de la Becali. marfa fiind de vreo 20 de milioane. Se pare, din unele versiuni, că Becali nefiind interesat (el cumpără de predilecţie tablouri care-l reprezintă pe el) , mama idioţilor (ştiţi ce se spune despre mama idioţilor, nu?) a aruncat tablourile în foc.

Ce comentarii să faci pe seama acestui şir de stupidităţi comise de gaşca de la Slobozia? dar despre stupiditatea paznicilor de muzeu din Rotterdam? Singura prostie care fi putut depăşi dimensiunea acestui furt ar fi fost transmiterea lui în direct la OTV.

Deşi nu sîntem în spaţiul Schengen, vedeţi, idioţii, totuşi, nimeresc Europa (cu GPS-ul). Atunci de ce ne-am mai strădui să fim admişi? Pentru proştii care nu au GPS?

 

“Doamnelor şi domnilor, dragi români…

Am aflat chiar acum decizia Justiţiei pe care nu o comentez. Condamnarea ministrului Relu Fenechiu aruncă o umbră asupra Guvernului, o umbră pe care ne vom strădui să o înlăturăm în activitatea noastră viitoare. Îmi asum în totalitate acest eşec de cadre. Sînt foarte trist că am crezut în nevinvovăţia lui Relu Fenechiu, aşa cum mi-o prezenta el. Nu am avut acces la dosarul lui, nu ştiam cît de grave sînt faptele pentru care e cercetat. Am mizat pe sinceritatea lui care, iată, s-a dovedit o minciună. Regret că s-a ajuns pînă aici, regret că l-am numit ministru (şi aştept explicaţii de la partenerii noştri de coaliţie). Relu Fenechiu m-a minţit pe mine, i-a minţit pe colegii lui şi i-a minţit pe români. Marea noastră şansă este că Justiţia funcţionează şi taxează toate încălcările legii, indiferent de statutul făptuitorului. Nimeni nu e mai presus de lege. Sînt convins că şi la ultimul termen de judecată Justiţia îşi va spune cuvîntul, fără nici o influenţă din partea nimănui. Vă mulţumesc, aceasta a fost declaraţia mea. “.

Nu-mi revin după declaraţiile de simpatie ale lui Ponta faţă de recent cndamnatul ministru fenechiu. În orice ţară civilizată, dacă s-ar fi ajuns pînă aici (în ţările civilizate cînd e pus un ministru sub urmărire îşi cam dă demisia), Ponta ar fi trebui să se delimiteze brusc de infractor, să-i chiar reproşeze că a făcut ce a făcut. Măcar de ochii lumii. Asta ar fi trebui să înveţe de la recentul său oaspete, premierul francez, care a avut nu de multă vreme un caz de demisie. E vorba de ministrul Bugetului, Jerome Cahuzac, prins cu fonduri în Elveţia. Omul nu a furat, doar a fentat Fiscul francez. Nu a fost condamnat pentru asta. dar de îndată ce s-a aflat cu certitudine că are bani în străinătate (după ce negase vehement, anterior) Cahuzac a demisionat din Guvern, din calitatea deputat şi a fost exclus din PS. Iată o referinţă, în franceză, aici. Ce zice Ponta? Că Fenechiu a făcut acte penale înainte de a fi ministru. Păi, tocmai, a angajat un bandit care era în cercetări! Prietenii socialişti ai lui ponta nu l-ar fi lăsat pe Fenechiu nici să se apropie de Poarta Guvernului. Premierul nu a plagiat, deşi acum era cazul,  intransigenţa socialiştilor europeni! Lui Victoraş îi pare rău că Relu a fost condamnat, nu că l-a luat în Guvern! Azi a fost o premieră în România: a fost condamnat un ministru aflat în funcţie. În toate ţările care cunosc sensul cuvîntului onoare nu se ajungea pînă aici.