Fotografia de mai jos nu e făcută în te miri ce ţară condusă de fundamentalişti musulmani. Nu, e realizată în Canada, în Markham, Ontario, şi reprezintă 24 de noi cupluri căsătorite deodată. Poza era însoţită de o glumă pe care o reproduc: “Să sperăm că fiecare bărbat se va duce acasă cu faţa de masă aleasă”
De azi începe, în mod aproape oficial, veștejirea finală a fostei speranțe Crin Antonescu. De azi cariera lui este înscrisă pe un tobogan. Faptul că Băsescu l-a desemnat pe Ponta premier înseamnă adio suspendare, oricît și-ar da mîna prin păr Crin, oricît și-ar biciui varanul Felix sclavii să spumege Antenele. Gata, suspendarea nu mai e un subiect. Iar Crin nu-și poate menține cota politică prin criticarea președintelui care a împăcat și capra Constituției, și varza Uselistă. Atunci, cum să crească alde Crin? Criticînd Opoziția? Ar fi o eroare. Intrînd în opoziție? Altă eroare. Legîndu-se de UDMR. Cam moale subiect. NU mai există rezerve de creștere pentru cota lui Crin. Singurul fenomen firesc va fi erodarea încrederii publice în el. USL nu are cum să mențină în cursa pentru președinție un cal perdant, cînd Oprescu se pregătește pe margine. Sau cînd Geonă ar vrea să mai țopăie ca un cîștigător. Sigur, șefia Senatului îi este destinată, în mod normal, deși asta l-ar obliga să se trezească prea de dimineață. Cu toate că, de fapt, accedînd la funcții înalte, Crin a adaptat un proverb străvechi: Cine nu se scoală de dimineață, departe ajunge.
Dacă nu-l mutau pe Marga de la Externe, probail că acum România era pe picior de război cu te miri ce țară, ca urmare a gefelor făcute de Diplomatul șef. Sau măcar aveam niște ambasade noi bugetivore în Africa. Așa, în fruntea ICR fiind, Marga nu mai distruge relațiile externe ale României, îi distruge doar imaginea și prezența culturală în străinătate. Totul pornește de la faptul că A.M. nu înțelege rostul instituției pe care o conduce. În viziunea lui (de inspirație buzuriană), ICR trebuie să fie o rețea de mustării culturale unde să meargă, în vizită, diverși clienți de pe listă și să prezinte “un moment cultural” unui public alcătuit din românii diasporeni veniți pentru mizilicul de după (paharul de vin vrac și fursecurile venite cu valiza diplomatică). Și, cu asta, am răspîndit cultura în lume, ne-am făcut cunoscuți. Nu trebuie să scrie presa de acolo, pentru că e greu de găsit un ziarist care să înțeleagă românește și, apoi, să scrie în limba lui, în ziarul care l-a trimis, despre o chestiune fără relevanță pentru cititori. Eventual scrie presa culturală de la noi despre succesele internaționale. Și pentru că lumea largă i se părea prea mică pentru răspîndirea culturii române de mustărie, Marga s-a întors cu privirea spre România! De ce să nu deschidă el ICR-uri în România, căci există clientelă și pentru călătorii culturale interne. Așa că, deși poate nu sînteți la curent, Andrei Marga a numit deja cîțiva directori de ICR. Printe aceste noi filiale, e de reținut comicul involuntar al unora: ICR Craiova cu sediul în Tîrgu Jiu și ICR Timișoara cu sediul în Arad.
Dacă Andrei Marga ar face asta pe banii lui, chiar ar putea fi amuzant. Dar o face pe bani de la buget. Și, în plis, o face încălcînd dispozițiile legale care prevăd, și pentru 2013, blocarea tuturor noilor angajări în aparatul administrativ. Deocamdată, aceste ICR-uri din România există numai pe hîrtie, directori lor fiind asigurați de Marga că, din 15 ianuarie vor intra pe salariu. Un salariu în consecință, de șef. E de văzut pe unde va scoate cămașa promotorul caloriferului românesc în istoria civilizației mondiale.
PS Chiar aș fi vrut să văd cum, dacă mai rămînea la MAE, Marga ar fi deschis niște ambasade ale României în orașele din România!
În fiecare an, la data asta, mă gîndesc la Timișoara studenției mele, la Timișoara Revoluției și la cei care au cerut primii libertate. Mă gîndesc la Ion Monoran, poetul și revoluționarul, omul care a fost chiar în miezul lucrurilor în decembrie 1989, la Timișoara. Îți mulțumesc, Ion Monoran, pentru cei ai făcut atunci, și-n puținii ani pe care i-ai trăit după aceea. Și datorită ție sîntem liberi. Din păcate, chiar acum, libertatea noastră e prost gestionată și fiecare picătură de nostalgiei ceaușistă mi se pare o impietate pe care nu o meriți, Ion Monoran, nici tu, nici ceilalți care ați fost atunci împotriva unui regim dement.
Și ție, îți mulțumesc, Lucian Matiș, căzut la Cluj sub gloanțele Armatei. Te-am cunoscut înainte de aceea, am petrecut clipe minunate la Sinaia și Costinești, în studenție, am avut o prietenie de scurtă durată. Dar prietenie! Ești un erou adevărat care ar merita mai mult din partea memoriei noastre leneșe.
Și ție, Mono, și lui Lucian, vă datorăm măcar pomenirea voastră la mijloc de decembrie. Nu vă voi uita!
În viermuiala mondenă de la noi, în care pînă și scara non-valorilor e inversată, sîntem bombardați de zăvorance și de senzuale, de fotbaliști de pe banca de rezerve sau asistente de televiziune care nu știu deschide gura (în public). Și, totuși, există oameni despre care merită să vorbim, oameni care au succese autentice și cu care nu ne e rușine să defilăm. Mă voi ocuppa, în fiecare duminică de un astfel de nume dintre cele pe care le cunosc. Voi începe cu un nume destul de rar pomenit în România, acela a lui Vlad Bina (absolvent de arhitectură la Mincu). Vlad a lucrat pentru Matrix Reloaded și Matirx Revolutions, pentru Sin City și Codul lui da Vinci. Și nu numai. Specialitatea lui este decorul virtual. Iar realizările le vedeți aici.
Am avut plăcerea să-l cunosc și vă pot spune că Vlad e un om de o modestie și de o cumsecădenie de foarte rară calitate. În ciuda unor realizări extraordinare, succesul nu i-a întunecat mințile, nu i s-a urcat la cap, nu l-a făcut să umble cu nasul pe sus.
Scriu această postare în speranța că se va găsi vreun muzeu, vreo fundație care să-l invite în România pe Vlad Bina cu o expoziție despre munca lui . Și în speranța că astfel de exemple vă pot face duminicle mai plăcute.
Dacă e aşa, atunci, cu comportamentul actual, ce e UDMR? Prietenul Mardale are o altă părere.
Caz tipic de ghinion pentru doi țigani francezi (li se zice les gens du voyage). După ce au furat 5500 de sticle de vin, în cutii, de la o cramă din zona Narbonne (Sudul Franței), au fost opriți de poliție la Aigues Mortes (la doi pași de capitala spirituală a țiganilor, Les Saintes Maries de la Mer) pentru că nu le mergea semnalizarea pe o parte. Li s-au cerut actele, dar șoferul nu avea carnet. Așa că a fost reținută mașina și percheziționată. Hoții au susținit că în încărcătura aia era vorba de vin cumpărat la marea ocazie din Bordeaux, cu juma’ de euro sticla. Urma, ziceau ei, să-l ducă la niște familii de țigani din Marsilia. Cum etichetele de pe sticle spuneau numele altei podgorii, s-a luat legătura cu proprietarul care a confirmat furtul. Și și-a primit vinul înapoi.
Altfel, ați fi auzit prin București, pe la semafoare sau prin parcările de supermarket, niște oferte foarte tentante: “Șăfu’, îți dau niște vin franțuzăsc!? Îi bun, îi dă furat”
Pentru prietenii mei care cred că au pierdut, pentru cei care nu se dau bătuţi, o melodie cu un “tătic” al muzicii
Curios, mie caricaturile lui Mardale îmi vin din Canada! Deh, lucrurile bune circulă. Aceste caricaturi mi se par excelente sinteze ale vieţii noastre politice. Nu e doar haz de necaz, e ceva mai mult!
“Vom urmări acest proces complicat… şi sperăm că, graţie lui Dumnezeu, comandantul nostru va fi în curînd aici, în casa poporului” Aşa se exprimă, mai nou, oficiali din Venezuela despre sănătatea lui Hugo Chavez, preşedintele răs-ales, aflat la o nouă operaţie în Cuba. Înainte de a pleca acolo, Chavez a dat în primire o parte din prerogativele sale vicepreşedintelui Nicolas Maduro. Care a apărut, pentru prima dată în istoria recentă a ţării, într-un program “cadenas” (obligatoriu de preluat de către toate televiziunile şi posturile de radio). E prima emisiune de acest tip din care lipseşte Chavez. Oficialii venezueleni au participat în ultimul timp, număr mare la slujbele religioase , arătînd că se bazează mai mult pe Dumnezeu decît pe medicii cubanezi.
Dacă tot e în vizită la Fidel, poate pleacă odată.