Pe Twitter îl am, printre cei pe are îl urmăresc, pe Papa Francisc. E o optiune a mea, nu m-a obligat nimeni, pur şi simplu mă interesează activitatea Suveranului Pontif pe această reţea de socializare. Din păcate, urmărindu-i contul, am avut prilejul să văd nişte măgării imense cu care i se răspunde Papei pentru mesajele sale. Neruşinare, obrăznicie, pornografie, miştocăreală de doi bani. Sigur, Papa nu le răspunde, la cum se comportă chiar le poate întoarce, în spirit biblic, şi celălalt obraz. Nu spun că toată lumea trebuie să-l urmărească pe Papă şi să-i citească mesajele. E opţional. Dar dacă ai ales să urmăreşti o persoană, un minim bun-simţ impune nişte reguli de convieţuire pe respectiva reţea.
Cunosc genul de oameni care reacţionează aşa, din teribilism, din nesimţire, din exacerbarea unui stîngism nătîng, ateu, din complexe de tot felul. Nu e curaj ceea ce îi animă pe ei. Dacă, totuşi, cei în cauză cred că e vorba de un act de îndrăzneală, îi invit să-l înjure, cu aceeaşi rîvnă, pe liderii religioşi islamici. Şi, next level, să facă aceleaşi glume pe care le fac cu Papa, pe seama Profetului Mahomed. Dacă au cu adevărat curaj şi dacă spiritul hyper-laicizant îi mînă din spate. Aşadar, curajoşilor, pentru echilibru, daţi în Profet măcar cîte un tweet, la două trei împotriva Papei. Nu trebuie să vă daţi nici identitatea reală, nici adresa reală, cei care se ocupă de rezolvarea acestor conflicte o vor afla în timp util!