Sigur ştiţi că, mereu, cînd e vorba de dezvoltarea Europei occidentale, noi, românii, spunem că, în vreme ce noi apăram creştinismul şi ne luptam cum puteam cu turcii, cu semiluna, cu islamul ajuns la Gurile Dunării, Occidentul, liniştit, înălţa catedrale. E o realitate istorică destul de uşor de apărat.
Am observat că, în ziua de azi, roata Istoriei s-a cam întors. În vreme ce noi, românii, ridicăm liniştiţi mîndră Catedrală, Occidentul, săracul, luptă (cum poate) cu islamul.
La doar o săptămînă după ce a recunoscut plagiatul şi a mărturisit că nu e român, ci un amestec de italian şi albanez, Ponta se dă român autentic. Român şi ortodox.
Băi, Viorele, băi dragă impostorule, lasă jos cărămida cu care te baţi în piept. Tu eşti un halogen, măi, asta eşti (îţi explică Adrian Severin ce înseamnă şi care e chestia cu halogenii). Nu ai sînge de dac şi de roman, bre. Unde era familia ta cînd românii adevăraţi se trăgeau din daci şi din romani? Ce făceaţi voi în mia de ani cînd nu se ştie ce făceam noi, românii? Şi dacă eşti italian, e clar că eşti papistaş! Deci nici ortodox adevărat, de secole, nu eşti! Huo! Bre, dacă ai tăi au venit acum o sută şi ceva de ani, aduşi de imperiul austor-ungar (v-aţi dat cu asupritorii neamului nostru din Transilvania), atunci să ştii că eşti jenant de neromân faţă de neamul lui Johannis care e de cîteva secole bune în Ardeal. Şi nici măcar nu a trebuit să-şi ascundă originile cum faci tu.
Doar Daciana ce te mai salvează cu românismul şi cu religia. Daciana Sîrbu. Că sîrbiisînt ortodocşi.
Tu nu eşti român, să-ţi fie clar. Români sîntem noi, ăştialalţi, care te votăm pe tine ca proştii.
Am trăit să o văd şi pe asta, deşi am avut o senzaţie de “déjà vu”: la şedinţa de contopire a PDL în PNL, cînd s-a intonat imnul, s-a sărit peste strofa cu “un nume de Traian. Detalii aveţi aici. Au mai făcut-o şi USL-iştii, prin Marcel Pavel, dacă nu mă înşel. Dacă îm trăi într-o ţară serioasă, asta s-ar numi batjocorirea însemnelor naţionale (imnul, drapelul, stema sînt lucruri de care nu-ţi baţi joc, nu le ciopîrţeşti). Ciopîrţirea imnului este echivalentă cu incendierea unui drapel. Dar cum trăim în România, nu e batjocură, ci prostie. Cei care au avut ideea asta pică de proşti de două ori. Proştii nu vor observa subtilitatea şi, deci, nu-i vor socoti “deştepţi, dom’le, i-au făcut-o Marinarului”. Iar deştepţii îi vor lua de proşti. Orice consilier, chiar şi unul care a terminat facultatea de Instalaţii în Construcţii (gen Bogdan Teodorescu) le-ar fi spus că această şmecherie îi ridică mingi la fileu lui Train Băsescu. Îl victimizează, în cel mai rău caz, dacă nu cumva demonstrează frica piţiponcilor “cu ideea” de cel aflat la Cotroceni. Apoi, ar trebui spus gogomanilor că în imnul României nu e vorba de Traian Băsescu, ci de împăratul Traian. Aşa cum columna lui Traian şi valul lui Traian, de asemenea, nu se referă la Traian Băsescu. În afara împăratului Traian, atunci cînd rostim acest nume, noi, românii, ne putem gîndi la Traian Vuia, Traian Lalescu sau, pentru pedelişti, chiar la Traian Ungureanu.
Ciuntirea imnului e o prostie, asta e clar. Vă daţi seama ce ar însemna pentru francezi ză scoată nişte versuri din imnul lor, din Marseieză, mai ales atunci cînd e cîntată chiar în Marsilia, pentru că ele spun “la arme, cetăţeni”, iar Cetatea Foceeană e plină de kalaşnikoave?
Pucistul Crin Antonescu a căzut mai repede decît mă aşteptam, dar mai tîrziu decît ar fi fost normal. Ultimele lui piruete, cu Dreapta care trebuie salvată şi PSD-ul care trebuie învins, chiar şi prin înscrierea PNL în PPE, sînt praf în ochi, o cortină înşelătoare de fum menită să-i mai şteargă din vină. Bărbatul de sacrificiu Crin Antonescu nu există. El a ieşit din luptă sau în urma unui şantaj, sau în urma unei crize de nervi. Ambele ipoteze sînt la fel de grave. Dar mai grav era dacă acest “cel mai bun candidat al Dreptei” cum cu emfază s-a autointitulat Crin ar fi rămas pe poziţie, se distrugea orice credibilitate a luptei anti-PSD.
Dincolo de evenimentele ultimelor zile, sînt fapte care nu se pot uita. Crin Antonescu a defilat în văzul lumii cu securistul turnător Dan Voiculescu şi a folosit Antena 3 pentru luptele personale. Tot el l-a făcut posibil pe Ponta şi lovitura de stat. Oricît ar fi frecat Crin clanţele cancelariilor occidentale, nu ar fi reuşit să-şi şteargă din fişa de personaj rolul de pucist. Amintiţi-vă de marea farsă de pe stadion exact cînd la Bucureşti se derula o importantă întîlnire a Popularilor Europeni. Nu mai vorbesc de tupeul cu care Crin îi spunea Angelei Merkel să şi-l ia pe Traian Băsescu la ea. În plan internaţional, dacă, prin absurd, Crin devenea preşedintele României, era un ciumat, un personaj de evitat.
Crin Antonescu l-a făcut posibil pe Marga, şi la MAE, unde a făcut nişte prostii cu iz penal, şi la ICR, unde a distrus absolut totul. Repetentul şi chiulangiul Crin i-au dat mînă liberă celui care a distrus PNŢCD-ul să-şi continue opera de demolator autorizat. Elogiul caloriferului şi ICR-urile judeţene stau mărturie despre activitatea unui ipochimen umflat în pene, cu o gîndire bolnavă. Tot Crin a adus în PNL un jurnalist şantajist şi un gunoi moral pe care l-a promovat încălcînd cutumele şi regulile scrise ale partidului său. Penali şi incompatibili au alcătuit curtea prezidenţiabilului Crin.
De notat ceva mai grav: Crin Antonescu, spre deosebire de alţi oameni politici, a avut drept motor un singur sentiment: ura. O ură patologică. Ura faţă de intelectuali, ura faţă de cei care nu-i cîntau în strună şi, evident, ura faţă de Băsescu. În numele acestei uri a călcat tot în picioare, s-a înhăitat cu securişti, mincinoşi, bandiţi. Totuşi, nimic nu s-a construit numai şi numai cu ură.
Acum, s-a dus. Despre morţi, chiar şi despre cei politici, de acum, numai de bine! Somn uşor Crin! Odihneşte-te în pace, somnorosule, dar reţine: nu vom uita niciodată răul pe care l-ai făcut.
UPDATE Uitasem de promovarea lui Gigi Becali în PNL, şi de aici în Parlament, chiar în Comisia Juridică, promovare făcută personal de Crin. Mi-a adus aminte comentatorul Ciufutozaurus pe site-ul În linie dreaptă
Îmi declar solidaritatea deplină cu fosta conducere a ICR şi public acest text semnat de Horia-Roman Patapievici, remis mass media. Aşa, să rămînă şi aici o probă a ceea ce s-a întîmplat în aceste zile murdărite de acţiunile lui Ponta
Declarație de presă
“Față de intervenția televizată de ieri a premierului Ponta (7 mai 2014), mă văd obligat
(1) Domnule prim-ministru, ați spus despre Mircea Mihăieș că este un “fascist
bătrîn”. La care vă răspund: cine acuză de fascism un om care a sprijinit
întotdeauna valorile democrației arată că nu dă doi bani nici pe democrație, nici
pe bun simț, nici pe datoria de a fi drept. Ca prim-ministru, aveți datoria de a
fi drept, de a judeca cu bun simț și de a respecta democrația. Or, felul în care
bagatelizați grozăvia fascismului acuzînd de fascism un om care nu are nimic de-
a face cu fascismul vă dezonorează ca prim-ministru, dezvăluindu-vă cinismul: un
cinism pentru care fascismul și democrația sunt interșanjabile, simple etichete de
lipit pe oameni după plac ori interes. De aceea vă spun: prin acuzațiile aduse lui
Mircea Mihăieș vă dezonorați funcția de prim-ministru și demonstrați că vă tratați
cetățenii ca supuși, iar principiile ca etichete.
(2) Ați spus că echipa pe care am condus-o a deturnat bani publici și că această
fraudă a fost constatată de Curtea de Conturi. La care vă răspund: este o
minciună, domnule prim-ministru. O minciună pe care o tot repetați din 2012
încoace și care deja întrunește toate criteriile calomniei calificate. Curtea de
Conturi nu a constatat niciodată vreo deturnare de fonduri publice, în perioada
2005-2012, cît am condus Institutul. Continue reading
În ultima vreme două cotidiene sărbătoresc niște cifre impresionante de la apariția primului număr: Adevărul își revendică o tradiție de 125 de ani, iar Gazeta Sporturilor, mai tînără, se mîndreșre cu 90 de ani. Nu știu alții cum sînt, dar mie mi se pare că miroase un pic a fraudă. Pentru că nici Adevărul, nici gazeta Sporturilor, nu sînt deținătoarele tradiției respectivelor publicații. Adevărul a fost înființat de Alexandru Beldiman și a apărut la București din 15 august 1888- până în 1914 și între 1919 – 1937. Atît. Adevărul, marca originală, a încetat să existe în 1937. Faptul că echipa de la Scînteia a dorit să-și schimbe numele în Adevărul nu autorizează confiscarea tradiției din 1888. Una e Alexandru Beldiman, alta, Darie Novăceanu. Fiecare cu adevărul lui! La fel și Gazeta sporturilor nu are nici o legătură cu cotidianul de sport lansat în 1924 și nici cu perioada legionară a acelui cotidian (sper!). În perioada comunistă ziarul de sport era Sportul popular, apoi Sportul, care a fost înființat de la zero, în vreme ce Gazeta sporturilor care a funționat o vreme în paralel a fost închisă. Da, se împlinesc 90 de ani de la primul număr din gazeta Sporturilor, dar asta nu are nici o legătură nici cu Ioanițoia, nici cu proprietarul, Dan Voiculescu.
Ca să dau un contra-exemplu, partidele istorice (PNL, PNȚ, PSD – ăla adevăratul) care au apărut după 89, au fost reînființate de foști membri ai acestor partide înainte de 1947 și care, într-un fel, au fost legatari ai acelor partide. Aici asumarea tradiției este legitimă.
Nu vreau să supăr pe nimeni, vreau doar să îmi exprim rezervele față de un mod heirupist de asumare a tradiție. După acest model, eu aș putea să-mi schimb numele în Liviu Rebreanu (că doar și eu sînt scriitor ardelean) și anul viitor să sărbătoresc 130 de ani de la naștere, iar anul ăsta 92 de ani de cînd am scris Pădurea Spînzuraților.
Luni va fi o zi importată pentru mine, din mai multe motive. Unul din ele este lansarea noului meu roman, eveniment despre care vorbeşte afişul de mai jos. Aşadar, vă invit şi vă aştept să- mi fiţi alături!
Aş vrea să-l văd pe cretinul care a gîndit şi a scris chestia asta:”Cianura ucide. Sărăcia NU!!!” L-aş lua pe cretin şi l-aş duce nu în ţările din lumea a treia unde mor copiii de foame şi de sărăcie, nu în Coreea de Nord, unde sărăcia este modul zilnic de viaţă. L-aş duce într-un sat sărman din judeţul Vaslui, acolo unde oamenii sînt săraci lipiţi pămîntului sărac. Sau, mai bine, l-aş duce într-un sat fără curent din Apuseni, i-aş aduna pe sărmanii moţi şi le-aş spune :Iată, Cretinul ăsta vrea să vă vadă toată viaţa săraci, pentru că sărăcia nu ucide.” După ce l-ar bumbăci moţii, l-aş lăsa în cătunul acela sărac vreme de un an, fără nici un ban, fără telefon şi internet, fără îmbrăcămintea de fiţe. Şi nu m-aş revolta deloc dacă bolile sărăciei l-ar ataca pe cretin, nevoit să ajungă într-un dispensar sărac, unde nu e medic. Să meargă pe jos zilnic zece kilometri ca să facă o injecţie, dacă, desigur, dispensarul ar avea medicamentele cu pricina pe stoc. Apoi, cînd ar vedea că se scurge anul la care a fost condamnat, l-aş abandona acolo, pentru toată viaţa, sărac lipit, fără bani de lemne, fără loc de muncă, fără telefon şi, aşa cum s-a născut, fără creier.
Da, ar fi un Cretin mai puţin pe la televiziuni.
(sursa foto aici)
Deşi, la noi, discuţia despre comunism a intrat în fundătura pensiilor luate de torţionari, în lume există preocupări academice serioase pe această temă. Dovadă este volumul tocmai apărut la Cambridge University Press, sub coordonarea lui Martin K. Dimitrov, care a invitat mai mulţi universitari din domeniu să-şi spună părerea. În mod normal, zic, ar fi trebuit să găsim aici numele Alinei Mungiu (care se laudă cu studenţii ei de la Harvard) sau al lui Stelian Tănase, atoateştiutorul. Poate chiar al lui Daniel Barbu, deşi e tare de stînga.
Nu, nici vorbă de aceste nume printre autori. Apare, însă, cu un capitol, profesorul Vladimir Tismăneanu, de la University of Maryland, semn că oricît ar fi de hulit în ţară de detractori mai vechi sau mai noi, prestigiul lui academic internaţional rămîne intact.
Sau o fi vorba de mîna lui Băsescu, despre care se ştie că e influent tare în mediul universitar occidental?! Poate o fi sunat el la Cambridge University Press şi să-i ameninţe cu DNA-ul? Nu-i exclus să auzim şi astfel de explicaţii! 🙂