Am scris de cîteva ori în Academia Cațavencu despre Teodosie, fost Snagoveanul (născut Macedon Petrescu), despre apucăturile lui hrăpărețe și despre unele obiceiuri condamnate, formal, de BOR . Am primit, atunci, multe scrisori care confirmau informațiile. Aplecarea lui spre arginți necinstiți e cunoscută și structurilor bisericești, și mirenilor, și studenților. Însuși Teoctist, care a simțit că Teodosie Snagoveanu (pe atunci) îi vrea locul și forțează un post care să-l plaseze pe un traseu eligibil, a încercat să-l îndepărteze și să-l numească la Giurgiu, de unde nu mai putea avansa. O sursă foarte bine informată, chiar de la Patriarhie, mi-a spus că, înainte de se semna numirea, Patriarhul a primit un telefon de la un prieten al Snagoveanului (prieten care, de atunci, a executat deja, de două ori, penitență fără, însă, a se căi) în urma căruia Snagoveanul a devenit Tomitanul. În vremurile bune ale ziarului Cotidianul, George Lăcătuș a realizat o anchetă foarte reușită despre o mînăstire de la Vatra Dornei care îi aparține, pur și simplu, lui Teodosie Tomitanul și-l urmează, ca arondare, în toate funcțile.. Da, o mînăstire, practic, privată. Nu am primit vreun punct de vedere de la BOR după publicarea acelui articol în care, printre altele, se dovedea și un tip de evaziune fiscală în folosul “proprietarului”.
Am avut ocazia să discut cu un preot de foarte bună calitate din Dobrogea, chiar la cîteva zile după ce Teodosie e fost instalat în Arhiepiscopia Tomisului. I-am spus ce știu despre acesta și interlocutorul meu mi-a spus că nu crede asta, că îmi fac păcate vorbind așa despre un înalt prelat. După un an, întîlnindu-ne din nou, omul meu mi-a spus, cu groază, că e mai rău decît l-a descris eu, că apucăturile de care i-am vorbit se confirmă cu vîrf și îndesat.
Punerea sub acuzare de acum, pentru o șpagă de 850 de euro este un mizilic. Dacă preoții care au fost constrînși să meargă cu plicuri la Tomitan (și nu numai ei) ar mărturisi toți, într-un acces de pocăință, cred că s-ar ajunge la sume colosale. Ca să nu mai vorbim de celelate apucături care, deși sînt permise în Europa, sînt condamnate, încă, de Biserică.
Sursa foto aici
Daca ar fi singurul!
Din pacate, in ultimii 24 ani, biserica a fortat nota si beneficiaza de mult prea mult din partea statului (de aici si acerba concurenta si batalie intre popi).
In orice tara civilizata, partea cultului (culturilor), mai ales partea materiala, e treaba practicantilor, nu a statului.
Cit despre “celelate apucături care, deși sînt permise în Europa, sînt condamnate, încă, de Biserică”, nu m-ar mira o relatie intre acest Teodosie si persoana care “a executat deja, de două ori, penitență fără, însă, a se căi” (as completa, a devenit mai mistocar), nu stiu, nu cunosc, nu ma pot pronunta! Dar nimic nu e imposibil!
Poate de aici si bancul:
Se intilneste Bombo pe strada cu un preot:
Nastase: “Buna ziua Popo”!
Preotul: “Buna ziua POPO”
Nu are nicio logica ! Episcopii sunt alesi din randul monahilor,cand se depune votul monahal,persoana renunta la toate averile sale.Daca nu renunta,in mod automat odata cu intrarea in monahism,averea sa intra in posesia Bisericii.Stiind faptul ca un monah nu are nici copii si nu are voie nici sa fie proprietar pe ceva, la ce ii trebuie acea spaga ? Doar daca omul sufera de vre-o boala psihica asemanatoare cu cleptomania…
Ei, la ce-i trebuia ! Să-şi plătească ţuţerii şi fufele !! Să-şi cumpere savarine; DVD-uri porno; un ghiul baban cu smarald (sau cu ametist, că ce frumos e !). Să-i dea lui Mazăre de ziua lui. Şamd…
Şi ce-are logica cu sula şi prefectura lui Teodosie?! Ce-avem de cercetat în “meandrele concretului” acestui şpăgar nemernic?!
[…] ce vreţi?), Alex, Narcis Drejan şiMara, Ana-Maria Caia, Inimă roşie, Victor Kapra, Piticu, I.T. Morar, Fifi, Zoso, Radu, Ileana […]