Astăzi, într-un Carrefour din Sudul Franţei, am văzut un stand special amenajat pe care erau expuse diverse ediţii ale Coranului: ediţie de buzunar, legată în piele, bilingvă, în franceză, în original. Lîngă, alte cîteva cărţi despre învăţătura islamică, despre minunatele nume ale lui Allah, iar într-o parte, cărţi despre bucătăria din Magreb. Pentru că astăzi începe Ramadanul, nu mi s-a părut ciudată prezenţa acelui stand. În fond, respectăm toate religiile lumii. Aşa că am încercat să văd dacă găsesc vreo Biblie în franceză de vînzare. Nu am găsit niciuna. Nu am găsit nici Talmudul, nici Tora. Deci, centrul comercial Carrefour nu celebra toate religiile. Am scris despre asta o scurtă notiţă pe Twitter şi, repede, a intrat în discuţ’ie un domn care semnează ca Motan. Superior, a spus că Biblia nu se vinde pentru că nu se cere, iar centrul Comercial Carrefour este o intreprindere economică. Asta era ideea. I-a ăsit în ajutor un alt domn, cu nume ceva mai anonim, care susţinea aceeaşi teorie: Biblia nu se cere, dfeci nu se scoate la vînzare. Nu ştiu dacă domnul Pisicu şi celălalt domn vorbeau în urma unui sondaj referitor la cererea de Biblii în Europa. Probabil că or fi avînd ei nişte statistici. Şi, tot probabil, în acele statistici li se spunea că e erere mare de Coran în franceză. NUmai că nu e aşa. Nu e cerere de Coranuri în magazinele carrefour, mai ales în această perioadă cînd drept credincioşii musulmani se ab’in de la distracţii şi de la shopping. M-am uitat mai multe minute la standul respectiv şi nu se apropiase nimeni de el. Deci, justificarea comercială a Motanului şi a prietenului de idei nu se justifică. În plus, drept-credincioşii musulmani apelează numai la ediţia originală a Coranului, nu şi-o cumpără de la Carrefour. E drept, nici creştinii nu apelează la marile centre comerciale pentru a-şi procura cărţile spirituale de căpătîi. Aşa că problema e alta: standul cu Coranul de la Carrefour era un fel de slugărnicie, de discriminare pozitivă prost-înţeleasă. Nu ştiu dacă asta se repetă în toate magazinele din reţea sau era ceva special, o decizie luată pe plan local.
Pentru hazlii care socotesc că nu se cere Biblia, sugerez un mic experiment (comercial). Să ia cîteva Biblii, să încerce să le introducă în ţările arabe şi, dacă reuşesc, să-şi facă o mică tarabă într-un centru comercial de acolo, să vadă dacă se cumpără sau nu Biblii. Apoi să apeleze cu o petiţie la Amnesty International ca să-i scape de închisoare sau decapitare, după cum le-a cerut pedeapsa miliţia religioasă de acolo. Voi semna şi eu petiţia, în numele libertăţii de gîndire.
M-am plictisit să citesc în presă că adevărul ne vine din surse care “doresc să-şi păstreze anonimatul” şi, evident, şi leafa. Am putea încerca şi noi ceva mai cu talent. Iată cîteva formulări care ar fi mai aproape de ceea ce vrea să audă cetăţeanul
