Astăzi am intrat pentru prima dată pe Blogul lui Ponta pentru a citi notiţele lui despre salonul de Carte de la Paris.  Ei, nu sînt cuvintele lui, el doar preia cu copy-paste din declaraţiile Ambasadorului Republicii Franceze, în România, domnul Philippe Gustin. Care ar fi declarat următoarele, pentru RFI (preiau şi eu , sub rezerva că nu l-am verificat pe Ponta pentru exactitatea transcrierii! ): “Eu sunt mai atent si am mai mult respect pentru interesul general pentru ca, printr-o luare de pozitie oarecare, sa fac publicitate absentilor. Prin definitie, absentii gresesc intotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul ma bucur ca marea majoritate a autorilor au acceptat. Reamintesc ca invitatia pentru acesti autori a venit din partea Frantei. Deci cu atat mai rau pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau sa le fac publicitate”. În primul rînd, cu tot respectul, vreau să rectific ceva din spusele domnului Ambasador. Da, Franţa a invitat nişte scriitori, a existat o listă de invitaţi oficiali ai Salonului. Cei care au refuzat erau pe această listă. Dar a mai existat cel puţin încă o listă, de invitaţi ai lui Marga, o serie de scritori printre care se găsesc şi nişte turnători dovediţi. Asta ca să respectăm adevărul.

Acum vin la motivul pentru care am scris această postare. Ponta e de acord cu E.S. domnul Ambasador cum că trebuie să schimbăm imaginea României. Îi atrag atenţia premierului că prin plagiate nu se poate schimba imaginea în bine, oricîte comisii l-ar albi în ţară. Şi b) dacă absenţii greşesc, Ponta, care nu a fost prezent, deşi anunţase că va fi, ce face?

Nu știu alții cum sînt, vorba lui Creangă, dar eu,  cînd văd ce puțin durează la noi formatele de televiziune care în alte țări sînt longevive, chiar mă întreb dacă telespectatorul român e mai pretențios decît telespectaorii europeni. De pildă, decît cei francezi.  Iau un exemplu simplu, un concurs Questions pour un champion care se difuzează din 7 noiembrie 1988, zi de zi, mai puțin duminica, de la orele 17.55, pe France 3. În România a putut fi văzut pe vremea cînd se prindea TV5 (nu știu dacă acum mai e în oferte). E vorba de un concurs de cultură generală prezentat de Julien Lepers. Nu are asistente, nu-și arată nimeni cracii și țîțele pe lîngă el ca să țină telespectatorul captiv. E un concurs cu întrebări și răspunsuri.Alt exemplu.  Pe TF1 rulează, tot zilnic, din 2006, doar, un alt joc tv de cultură generală, Toute le monde veut prendre sa place. Tot așa, un prezentator, Nagui, fără asistente, doar cu umor, bună dispoziție. Întrebări de cultură generală și muzică. Alte emisiuni: Fort Boyard durează din 1990.Prețul corect (Le Juste Prix) care a fost și la noi vreo doi ani, aici merge din 1988, e drept, cu o întrerupere și reluat din 2006. Sînt emisiuni care fac rating , au fani, se înghesuie lumea să participe.

Vorbim de emisiuni care nu dau apartamente sau mașini (cu excepția Pretului corect). Cîștigurile sînt modice. Cultura generală face rating în Franța. În România e jale din acest punct de vedere. Astfel de emisuni nu prind. Formatele, chiar cele mai spectaculoase, se sting repede, așa că nu mă mir de inapetența pentru cele de cunoștințe de cultură generală. Oare sînt prea banale pentru telespectatorul român? Îl plictisesc întrebările la care știe răspunsul? Sau, dimpotrivă?

Mă tem că, dacă ar fi vorba să fim primiți într-un ipotetic spațiu Schengen al culturii generale, nu prea am avea argumente pe la televiziunile noastre.

Regimul vedetarian este cam așa: presa (y compris televiziunea) fabrică false vedete pentru a putea, imediat după, să producă false știri despre ele. Recent am citit extraordinara știre Celebrul doctor Nicolae Bacalbaşa şi-a dezvăluit şi o altă latură a lui: cea de cinefil. El a mărturisit că nu ratează nici un episod din serialul “Suleyman Magnificul”. Dacă ați lipsit o vreme din România și citiți despre “celebrul doctor” vă imaginați că e vorba despre cine știe ce mare șef de școală de medicină, de un doctor celebru pentru operațiile complicate, pentru contribuția sa importantă la medicină. În cazul nostru nu e așa. Celebrul doctor Nicolae Bacalbașa este purtător de cuvînt al spitalului din Galați și este cunoscut pentru aparițiile sale în jurnalele cu crime și cafteli, unde descrie accidentele cu un fel de sadism în privire. Nu știu nimic despre mari realizări ale doctorului Bacalbașa, poate are, dar presa e discretă la acest capitol. Bun, deci ne-am lămurit cum e cu celebrul doctor. Acum să vedem știrea. E vreo premieră medicală? Vreun act de eroism? Vreo miraculoasă salvare de vieți omenești?Nu. Celebrului doctor Bacalbașa îi place un serial tv și nu a pierdut nici un episod. ba, mai mult, mai senzațional, are și o cadînă preferată în acel serial. Îero relevanță. Nimic despre nimic, dar fără talentul; lui Seinfeld.

Sigur, putea fi și mai tare știrea asta care să arate așa: “Ce-ți mai plac cadînele, celebrule  doctor Bacalbașa.” Încă nu s-a ajuns aici, dar nu e timpul pierdut…

Totuși, cea mai tare știre din presa ultimilor ani este aceea în care Romică Țociu a fost văzut bînd o cola la o terasă la mare. Cu poză! Poate că mă ambalez degeaba și, de fapt, ăsta e trendul în presa română, trend stabilit la școala de jurnaliști de profesori ca acesta .