DE cîteva zile am terminat cel de-al doilea roman (primul se numeşte Lindenfeld) . În curînd îl voi reciti şi edita. Apoi, în toamnă, îl puteţi citi şi Dvs., va fi publicat de editura Polirom. E vorba despre un roman care are în centrul lui deportările din Transnistria şi drama de la Odessa, două momente deloc onorabile din istoria noastră… Pînă cînd veţi putea citi tot romanul, vă ofer două fragmente publicate, în premieră, de revista Orizont din Timişoara, în numărul pe aprilie, număr în care mi s-a făcut onoarea de a apărea, cu fotografia, chiar pe copertă. Găsiţi fragmentul în PDF. la linkul de mai jos
Archives: April 2013
În Franţa, familia tradiţională a fost aruncată în aer
Gata, ca să nu vadă pălmaşul francez că o duce din ce în ce mai prost, că preşedintele Hollande este la cea mai joasă cotă de popularitate atinsă de vreun preşedinte al Franţei, socialiştii majoritari se grăbesc să consfinţească administrativ familia homosexuală. Să abată discuţia într-o direcţie greşită, evident. Ca o primă măsură, se modifică Livretul de familie, care nu va mai avea, normal, rubrica pentru “tată” şi rubrica pentru “mamă”, el va putea fi “tată” şi tată” sau “mamă” şi “mamă”. Asta deschizînd, desigur, drumul spre adopţie. Exact ceeea ce au respins milioane de francezi ieşiţi în stradă împotriva acestei legi. Dar prea puţin le pasă guvernaţilor socialişti de ce vrea poporul. Au refuzat dialogul cu toţi cei implicaţi, au refuzat ideea unui referendum. Şi galopează pentru a duce la bun sfîrşit această prevedere legislativă care a provocat scandal în viaţa publică. Cum spunea un comentator francez, Hollande face o prioritate din căsătoria pentru toţi, deşi el nu a fost în stare să se căsătorească cu Segolene Royal, femeie cu care a stat niste ani buni şi cu care a făcut patru copii! De altfel, Hollande nu este nici acum căsătorit, în vizite oficiale fiind însoţit de cea cu care stă acum, o fostă jurnalistă devenită Prima Concubină a Franţei!
Eu, optimist, aştept acea zi
Nu ştiu alţii cum sînt (şi poate nici nu mă interesează!), dar eu, unul, aştept ziua în care Felix va fi vizitat de poliţişti cu mandatul. Ca optimist incurabil, cred că acea zi va veni. Vă daţi seama ce bocete şi ce proteste la cele trei antene puse una peste alta? Credeţi că Felix va purta şi el un fular din ăla scump? Singura lui salvare ar putea veni de la oengeurile de protecţie a animalelor care să ne explice că varanii sînt protejaţi. “Curat protejaţi, da’ umflaţi-l!”
Ţin un vin bun pentru ziua aia. Şi cred că-mi cumpăr o cravată nouă pe care să mi-o pun. Abia aştept.
Leonid, Leonid, ăsta-i slipul de partid?
Mă gîndesc de ceva vreme să-mi adun într-un volum farsele pe care le-am făcut în comunism (vorbesc de cele publicate în reviste şi almanahuri). Cred că fotografia de mai jos ar putea figura ca “ilustraţie pentru acele vremuri” şi i-aş face loc în respectivul volum.. Dacă această fotografie s-ar fi publicat în presa oficială, dacă ar fi circulat, cred că războiul rece n-ar mai fi ţinut atît de mult! Nu ştiu unde am văzut acum cîteva zile această fotografie şi-mi cer scuze de la cel care a semnalat-o pe twitter : nu mai ştiu cine m-a trimis spre ea. Iar site-ul de unde am luat imaginea spune despre sursa primară că ar fi necunoscută. Pentru cei născuţi mai tîrziu, direct în tricouri şi cu şepci Che Ghevara, omul din imagine este Leonid Brejnev şi a condus Uniunea Sovietică. A maltratat, direct sau indirect, vieţile a milioane de oameni.
Să-ți fie de bine, Dinu Patriciu!
Nu am văzut interviul, dar am citit fragmente din declarațiile făcute, recent, de Dinu Patriciu. Trist, dar “Sic transit gloria mundi”. Cel mai bogat român, la un moment dat, își poate cîștiga un binemeritat loc în topul celor mai de compătimit români. Patriciu a pierdut cam tot. Dar a pierdut pe barba sa. Dovadă că s-a priceput să facă primii bani (deh, afaceri cu statul cînd sînt ai tăi la putere s-au mai văzut!), dar nu s-a priceput să-i plaseze. Ideea cu magazinele mic.ro mi s-a părut tîmpită din start. Unii prieteni ai mei au văzut ceva tare în asta, sursă permanentă de cash etc. De atunci mi s-a părut că planul de afaceri respectiv este a unui buticar din 90 care importa bere la cutie aproape expirată. Un plan care s-a dovedit găunos. Au rămas fără slujbă niște mii de oameni după eșecul ăsta, başca nişte buticuri cinstite, de cartier, închise din cauza concurenţei microsiene. Imobiliarele, iarăși, o idee născută moartă. Să nu mai vorbim de presă, unde Patriciu a dat cu oiștea-a numită Peter Imre în gardul de la Casa Presei. Ei, și aici au rămas fără slujbe niște oameni (de la edițiile locale și internaționale care s-au închis încă pe vremea lui). Ar mai fi în pomelnic Fundația Dinu Patriciu care a lăsat fără bursele promise sute de tineri. Eșecurile lui Dinu Patriciu pot fi un cîștig pentru cei care vor să facă afaceri. Le va arăta cum nu se fac.
În materie de viață politică, putem să-i mulțumim lui Patriciu pentru “implementarea” lui Crin Antonescu, al cărui susținător a fost de la început. S-a fript și la acest capitol.
În rest, să-ți trăiască ficatul nou, să-ți fie de bine, Dinu Patriciu
Vi se pare că merităm să intrăm în Schengen?
V-aţi pus vreodată întrebarea dacă dorinţa unei părţi a românilor de a intra în spaţiul Schengen este suficientă? Vi s-a părut că ni se face o nedreptate? Priviţi imaginile de la Congresul PCR PSD. Adrian Năstase, un puşcăriaş condamnat de o justiţie care era pe cale să se însănătoşească, a fost vedeta acestui Congres. A fost aclamat şi primit cu urale. De ce? Pentru că toţi cei care l-au aplaudat se identifică, într-un fel, cu el: li se pare normal să fure şi să nu fie pedepsiţi. Năstase e victima pentru că a fost întemniţat. Pentru ca asta să nu se mai repete, trebuie izbucnit în urale.
În Franţa, guvernată tot de socialişti (şi pesediştii spun că sînt socialişti), fostul ministru al bugetului a fost prins cu minciuna. Avea nişte bani dosiţi în Elveţia. Nu bani furaţi, bani pecare voia să-i scuteascâă de rapacea impozitare franceză. Cînd s-a dovedit fapta, ministrul a demisionat din Guvern, a fost exclus din partid şi şi-a dat demisia şi din rîndul deputaţilor francezi.
Revin: la noi Năstase a furat milioane, a fost prins cu nişte nimicuri şi condamnat la doi ani din care a executat în lux cîteva luni. Laş, a încercat să se sinucidă, dar şi de asta se pare că i-a fost frică, vestitul vînător a ratat ţinta. Acum e primit cu urale de foştii săi tovarăşi şi, prin asta, Justiţia e intimidată şi pusă la zid.. Vi se pare că merităm să intrăm în Schengen?
Sursă foto EVZ
Se găsește Perrier la Bârlad?
Apa minerală Perrier este un super-brand. Dacă sînteți cititor de etichete (eu, unul, sînt!), veți vedea că această apă mineraslă se extrage în Vergèze, Languedoc,Franța. Ieri am vrut să vizitez locul unde se îmbuteliază cea mai celebră și mai răspîndită apă minerală din lume, așa că m-am deplasat la Vergèze. Am găsit complexul unde se face îmbutelierea, dar muzeul și magazinul erau închise de la orele 17, că așa-i în Franța, se muncește scurt și concentrat. Am căutat cîte ceva despre istoria acestui brand și am aflat că perrier este numele unuia dintre proprietari. dar acest nume a fost dat de cel care a cumpărat izvorul de la doctorul Perrier, un englez, Sir John Harmsworth, în 1903. De la el vine forma sticlelor, inspirată din aceea a măciucilor indiene cu care englezul făcea exerciții sportive. Celebritatea apei a crescut în imperiul britanic, unde a fost vîndută drept “Șampania apelor minerale”.Nu vreau să vă împui capul cu cifre, date și nume, cert este că, acum, Perrier este în imperiul Nestlé (alături de marele său rival S.Pellegrino). Cei care se preocupă de branduri ar trebui să citească istoria Perrier, pentru că e plină de exemple de reinventare a mărcii.
De ce am pus titlul de mai sus? Pentru că singura localitate din lume cu care este înfrățit orașul Vergèze este orașul Bârlad.
Știați de Clubul 27?
Ieri am cumpărat un disc (dublu CD) pe care se află toate înregistrările lui Robert Johnson, unul dintre întemeietorii blues-ului. A înregistrat, în total, 40 de cîntece. Pentru că a murit la 27 de ani, otrăvit de un soț gelos, se spune. La 27 de ani? Nu cumva asta este o vîrstă crucială în muzică? Amy Winehouse este una dintre ultimele admise în acest club. Hendrix, Joplin, Jim Morrison sînt și ei acolo. Dar Robert Johnson este unul dintre fondatorii acestui club, în 1938.Sinucideri, accidente, overdoze, atacuri de cord sînt principalii furnizori pentru club. E un club trist care, se pare, nu și-a încheiat înscrierile.
Se spune că oficial s-a folosit această denumire, Club 27, în momentul în care s-a sinucis Kurt Cobain. Nu există altă explicație decît coincidența. Sau poate există?
Hai să mai rîdem, puțin
Vă prezint mai jos o foto-glumă care mie mi se pare reușită. Trebuie să găsim motive să rîdem, că să plîngem e destul să ne uităm la televizor. 
Credeţi sau nu credeţi, am avut o premoniţie în legătură cu atentatul de la Boston
Ştiu că e greu de crezut că poţi visa premonitoriu. Mie mi s-a întîmplat de mai multe ori. Un exemplu, accidentul cu Airbusul de la Baloteşti. În noaptea de dinainte am visat că mi-au căzut brusc toţi dinţii din faţă. Asta înseamnă moarte, accident, în public. Eram în turneu cu Divertis, la Rîmnicu Vâlcea. Cînd m-am trezit dimineaţa am spus cîtorva colegi că se va întîmpla o nenorocire publică, le-am povestit visul. Nu peste mult timp am aflat de tragedia de la Baloteşti. Colegii s-au uitat la mine ciudat.
Azi noapte am visat la fel, că mi-au căzut dinţii din faţă, brusc, toţi. M-am trezit marcat, i-am spus soţiei visul şi am scris un mail celui mai bun prieten al meu avertizîndu-l că se va întîmpla ceva în public, cu moarte. Am uitat toată ziua de asta, iar spre seară mi-am spus că a fost o alarmă falsă. Pînă cînd am deschis calculatorul şi am aflat despre tragedia de la Boston. Prietenul meu mi-a spus că s-a gîndit la visul meu cînd a văzut ştirea.
Nu stiu ce să spun. Nu ştiu de unde vin aceste semne, dar cert este că ele vin. Credeţi, nu credeţi, nu mai e treaba mea.