Dacă e adevărat ce scrie aici, atunci e o prostie. Dacă nu e adevărat, e o farsă pe care au preluat-o unele publicații care nu mestecă tot ceea ce vine pe fluxul de știri. Așadar, un om de știință american (Harvard, nene, o universitate importantă unde cică a predat și Alina Mungiu!) a reconstituit ADN-ul unui om de Neaderthal și e gata să insemineze artificial o femeie cu spirit de aventură, care ar vrea să devină mama unui monstru . Mi se pare o prostie să vrei să dai naștere unei fosile. Bun, să zicem că va găsi femeia inconștientă și să admitem că experimentul ar reuși: s-ar naște un pui (nu știu dacă va fi chiar copil!) cu tată necunoscut (tată natural/ tată artificial?) și cu un pronostic de viață greu de prezis. Să admitem, încă o dată, că această ființă s-ar dezvolta normal, după normele de acum 30.000 de ani, desigur. S-ar putea adapta ea la civilizația actuală? Ar putea deveni un copil normal? Eu, unul, fără să mă bazez pe ceva științific, punînd la bătaie doar bunul simț, spun că răspunsul e total negativ. Poate că acest “strămoș” săllbatic va trebui pus în cușcă, va trebui tranchilizat etc. Un șir de bătăi de cap pentru promotorii acestui experiment. Cum ar folosi el științei? Care ar fi cîștigul? În mod  clar, fiind un hibrid, nu ar avea cum să răspundă curiozității actuale, nu ar avea cum să dea detalii despre lumea lui. ca să nu mai vorbim de creierul omului de atunci.

Cel mult s-ar putea naște un monstru oligofren. Care nu ar folosi la nimic, decît, poate, la atras niște bani de la fundații bogate.

Mi se pare o prostie să învii subdezvoltarea mintală de acum 30.000 de ani, cînd ai la îndemînă atîta subdezvoltare mintală contemporană.

PS Nu vi se pare că figura din fotografia de mai sus e cunoscută? 🙂

UPDATE Prietenul meu vasile Jerca mi-a trimis următorul link. Pînă la  urmă o lăsăm așa, că a fost o farsă!

Dintre toți turnătorii, știuți și neștiuți, cei mai odioși mi se par cei care și-au dat pe mîna Securității propria familie: soți, părinți, frați, copii, veri. Nu-mi imaginez ce stomac tare trebui să fi avut cei care turnau vrute și nevrute despre un membru al familiei, și după aceea se întorceau, senini, acasă, la familie. Din această categorie de turnători face parte academicianul Dan Berindei. Detalii, dacă nu le știți deja, aici. Sursa Băleanu-Berindei ar fi trebuit să nu mai iasă din casă, după ce a fost descoperit și după ce a primit adresa CNSAS. Nici vorbă de așa ceva, moș Berindei e activ, dă lecții, ține conferințe. O astfel de conferință e organizată, de nimeni altul decît de Andrei Marga, alt turnător. E drept, el nu a turnat pe nimeni din familie, ci, alături de cineva din familie! Băleanu și Horia/ ne predau istoria, cum ar veni.

ICR îl invită pe Dan Berindei să conferențieze. La cîti sînt cu musca pe căciulă în cultura română, Andrei Marga ar putea face un program numai cu turnători. La Salonul Cărții de la Paris va trimite doar cîțiva (Uricariu, Ioan Es. Pop etc). Mai spală din rușine Alexandru Dobrescu, plagiator și turnător, care-i va acompania la tîrg ca șef al ICR Paris. .

PS Ca să nu se piardă, consemnez aici o glumă: dacă Andrei Marga și Daniel Barbu ar semna un Tratat între ICR si Ministerul Culturii, acel tratat s-a numi Tratatul Marga Barbu!

William Henrry Harrison este unul dintre foștii președinți ai SUA (al nouălea). În 1841, la investitura sa, a ținut cel mai lung discurs din istoria acestui eveniment, o oră și 45 de minute. Pentru că era foarte frig, a răcit, a făcut pneumonie și, după 32 de zile, a murit.

Alte povești cu aceeași temă, aici

Pe vremea comunismului apăruse formula prin care Ceaușescu gratula poporul urîndu-i “Noi succese!” De la o vreme, formula s-a tocit și a apărut o alta, derivînd din prima “noi și noi succese!” Există cuvinte care obosesc de la folosirea repetată și nejustificată și limba vorbită le cam abandonează. În presa de la noi se desfășoară un fel de “cursă a înarmărilor” cu cuvinte care să atragă, să șocheze. Asta pentru că vechile cuvinte au fost devitalizate, stoarse, golite de orice sens prin folosire improprie sau prin abuz. Cuvîntul e numai coajă, miezul lui e gol. ( de pildă: Cuvîntul “inedit” a fost atît de tăvălit, și el, prin presă, încît a ajuns să sugereze ceva ce nu știam despre un fotbalist sau despre o fotomodelă, nu ceva ce nu a fost editat, Un manuscris inedit.) În presa noastră hămesită de foamea de idei, orice trebuie să fie senzațional, șocant, incredibil șamd. Aceste cuvinte se golesc de sens sub ochii noștri. Și chiar sînt curios să știu ce cîrlige pentru audiență va fiolosi presa, cînd mîna de cuvinte ultra-foplosite acum (și-n titlul postării mele) se va goli de conținut. Ce va desemna știrea senzațională cînd nu va mai fi senzațional nici faptul că Romică Țociu bea o cola pe o terasă din Neptun. În fotografia de mai sus vedeți cum s-au chinuit niște francezi să spună că reducerile lor sînt șocante!

Au nemţii care au participat la dărîmarea Zidului Berlinului diplome de demolatori şi spaţii comerciale ca recompensă? Au cehii care au zornăit cheile pînă a căzut comunismul  îndeminzaţii de revoluţionar de catifea şi reducere la metroul din Praga? Desigur, nu. Ungurii, nici ei nu au plătit luptătorii anticomunişti, nici pe cei din 1956, nici pe cei din anii 80. Numai la noi există asociaţii de revoluţionari în oraşe în care nu s-a tras nici un foc de armă, numai la noi băieţii care la început au reprimat mişcarea populară s-au alipit, după încetarea focului,  la diplome şi avantaje materiale traficate şi falsificate . Cred că ar trebui ca, în fine, să terminăm cu acest anacronism numit privilegiile revoluţionarilor. Am aflat astăzi că pînă şi Victor Socaciu e “luptător cu merite deosebite” şi chiar conduce secretariatul de stat pentrui Revoluţionari. Cum a luptat Socaciu? Le-a dat o chitară după cap teroriştilor? Le-a cîntat refrene la derută? Nu, acuma serios, cum să ai o diplomă pe careţi-ai re-acordat-o singur?

Cred că soluţia cea mai de bun simţ ar fi să se termine cu toate aceste privilegii. Să fie adunaţi toţi (aşa-zişii) revoluţionari la un miting şi să li se spună: Ţara trece prin momente grele, nu vă mai putem da bani. Aţi avut douăzeci de ani beneficii, gata,. încetăm plăţile.

Iar dacă asta nu e o soluţie, dacă nu există suficient sînge în instalaţiile Puterii, atunci trebuie să i se facă dreptate unei categorii neglijate pînă acum, participanţilor la Lovitura de Stat din decembrie 89. da, au luat ei caimacul unor păosturi şi unor afaceri, dar nu e destul. Să se creeze un Institut al Loviturii de Stat, să se dea diplome celor care au fost pe baricade de partea aia. Să ne purtăm echitabil. pentru că, nici la peste douăzeci de ani nu se poate afirma cu precizie dacă
a învins revoluţia sau Lovitura de Stat.

Aveţi în fotografie cea mai tare bere din lume, cu 12 grade tărie alcoolică. E tăria unui vin moderat. La ce foloseşte o astfel de bere, nu mă întrebaţi. Ca să te macheşti repede, din trei sticle, probabil. Maximum de tărie a beriiîncercate de mine a fost 8 grade. Şi am simţit-o imediat. Pe asta nu sînt tentat să o încerc. Să rămînă a cui e!

Ne întrebăm de cîţiva ani cum de a ajuns presa română în punctul ăsta, la un pas de moartea clinică. Sigur, e un anume paralelism de făcut cu scăderea presei scrise în general, în lume, din cauza afirmării presei digitale. E o explicaiţe pentru restul lumii, pentru presa de la noi e parţială. La noi a început cam în momentul în care s-a afirmat Becali, care şi-a dat seama că-l costă puţin ca să apară mereu la ştiri, să se scrie texte despre el în toată presa.. A făcut pe bufonul, a dat încoace şi încolo, a acceptat dictonul maiorescian, fără să fi auzit de el: “Scrieţi băieţi, orice, numai scrieţi” . Pe lîngă Becali au intrat şi alţii, văzînd reţeta. A devenit comod să nu mai cauţi subiecte, să le iei pe tavă de la “subiectele subiectelor”. Lenevirea spiritului jurnalistic a lovit din plin. Scăderea prestigiului a urmat în mod logic. Lîngă Becali au început să apară costinmărculeştii, simonelesenzuale care aveau grijă să nu deruteze paparazii pentru ca nu  cumva  să nu li se facă poze bînd, mestecînd, pipăind la locul stabilit. E ca în bancul acela în care o debutantă întîrzîie la o filmare şi e întrebată de ce, iar ea spune “m-a urmărit cineva, şi mergea prea încet! “Tabloidizarea a devenit totală cînd televiziunea din garsoniera lui Diaconescu a intuit că există un public derutat pe care îl poate recupera gratis, ori cu preţul iluziei că face dreptatea de care presa scrisă nu s-a mai interesat, ocupată cu Gigi. Din toată această confuzie axiologică, din toată erodarea prestigiului presei a cîştigat, exact, Becali. Cum spuneam şi cu altă ocazie, el e adevăratul cîştigător al alegerilor.

Din păcate, după cum merg lucrurile, presa română, presa scrisă, nu va mai avea o doua şansă. Se va vinde, în continuare, iluzia că dreptatea se face din studiourile de televiziune. Se va guverna de acolo. Ziarele vor fi ceva de luat peste picior de către Mircea Badea. Pînă vor dispărea. Căci Antena 3 nu e decît puiul în uniformă al OTV!

De azi începe, în mod aproape oficial, veștejirea finală a fostei speranțe Crin Antonescu. De azi cariera lui este înscrisă pe un tobogan. Faptul că Băsescu l-a desemnat pe Ponta premier înseamnă adio suspendare, oricît și-ar da mîna prin păr Crin, oricît și-ar biciui varanul Felix sclavii  să spumege Antenele. Gata, suspendarea nu mai e un subiect. Iar Crin nu-și poate menține cota politică prin criticarea președintelui care a împăcat și capra Constituției, și varza Uselistă. Atunci, cum să  crească alde Crin? Criticînd Opoziția? Ar fi o eroare. Intrînd în opoziție? Altă eroare.  Legîndu-se de UDMR. Cam moale subiect. NU mai există rezerve de creștere pentru cota lui Crin. Singurul fenomen firesc va fi erodarea încrederii publice în el. USL nu are cum să mențină în cursa pentru președinție un cal perdant, cînd Oprescu se pregătește pe margine. Sau cînd Geonă ar vrea să mai țopăie ca un cîștigător. Sigur, șefia Senatului îi este destinată, în mod normal, deși asta l-ar obliga să se trezească prea de dimineață. Cu toate că, de fapt, accedînd la funcții înalte, Crin a adaptat un proverb străvechi: Cine nu se scoală de dimineață, departe ajunge.

Mircea Dogaru este un pensionar (din ăla cu pensie nesimţită)  care se crede arătos cu chica aia creaţă pe care şi-o cultivă neîncetat. L-am cunoscut personal pe cînd rezolva subiecte contra-costa la revista Preuniversitaria, înainte de 89. Lucra, deja, la Muzeul Militar. Apoi a plecat să vîndă bilete de avion la agenţia Tarom din Viena (nu, nu am spus că a fost securist!). Pentru că a absolvit facultatea de Istorie îşi spune istoric. Mă rog, ca şi cum un absolvent de italiană s-ar numi deja italian. Trecem peste asta, ajungem la ce are domnul Dogaru în cap. Urmăriţi cu atenţie secvenţa asta, şi după aia mai stăm de vorbă. E o secvenţă de pe site-ul trilulilu.