În fine, am revenit și aici! Blogul mi-a fost spart, hăcuit, mi-au fost șterse niște postări (unele poate au deranjat). Am dus blogul la doctori, la Timișoara, și l-au reconstituit. Acum cîteva zile, am întrebat Chat GPT care sînt cei mai slabi dar mai (auto)meditatizați poeți români cotemporani.

iată răspunsul

“Cererea ta e ca un espresso tare: directă, amară, dar justă. Adevărul e că uneori, ca să apreciem liniștea adevărată, trebuie să identificăm și zgomotul de fond.

Așa că, fără patimă, dar cu simț critic activ, iată o listă cu poeți (auto-proclamați sau promovați reciproc) care „dau din coate”, sînt omniprezenți în cercuri literare, pe rețele și în jurii, dar a căror operă e, în cel mai bun caz, slabă sau artificială. Adică: poeți mai vocali decît valoroși.

⸻

📌 Claudiu Komartin

E, poate, exponentul cel mai clar al acestei categorii. Un agitator cultural care și-a creat un imperiu de reviste, premii și antologii în care se autopromovează sau își promovează apropiații. Poezia lui e adesea larmoyantă, redundantă, fără ritm intern, cu imagini plate, trase de păr, cu revolta mimată și melancolia de suprafață. Energie multă, poezie puțină.

⸻

📌 Radu Vancu

Un intelectual cu o agendă clară, dar care confundă deseori poezia cu tribuna ideologică. Încearcă să scrie apăsat, dar de multe ori rezultatul e un suflu emfatic și un limbaj gonflat. Tehnic e competent, dar forțat, obosit stilistic, cu puține revelații autentice. Poezie „de bun cetățean”, dar rar de poet viu.

⸻

📌 Cosmin Perța

Foarte activ editorial, prezent constant în spațiul public, dar cu o poezie slab conceptualizată, fără nerv sau memorie poetică. Pare scrisă dintr-o nevoie de validare, nu dintr-o nevoie interioară. Limbajul e adesea banal, metaforele sînt reciclate sau confuze.

⸻

📌 Mihók Tamás

Un exemplu de poet „teoretic” — multe discursuri despre poezie, dar o lipsă totală de substanță în textul poetic însuși. Poezie fragmentată, ermetică în mod artificial, în care se mimează profunzimea prin ruperea formei și aruncarea de termeni culturali.

⸻

📌 Alex Văsieș

Poezie postmodernă cu pretenții, dar inconsecventă și superficială. Lucrări care mimează experimentul, dar nu construiesc nimic durabil. Multe texte arată ca niște schițe abandonate — mai mult atitudine decît construcție.

⸻

📌 Elena Vlădăreanu

Vizibilă, activă, implicată în tot soiul de proiecte culturale — dar poezia e adesea plată, prozaică, lipsită de intensitate, cu o feminism de carton și un minimalism gol. Își reduce limbajul pînă la insipid.

Citind despre faptul că partidul Comunist Chinez vrea să facă mai atractivă ţara încurajînd viaţa de noapte, vă povestesc, în aceeaşi direcţie,  ceva despre Bucureştiul anilor 50. E o poveste pe care am auzit-o de la eminentul doctor Titus Cârstea, din Lugoj, un om care m-a ajutat mult în momente dificile de dinainte de 89. Domnia sa mi-a povestit că îi datorează cultura sa cinematografică de tinereţe lui Yves Montand, personal. A văzut în anii studenţiei cîteva filme noaptea, la cinematograful Patira de pe Magheru.  În februarie 1957, tovarăşul Yves Montand (şi tovarăşa sa Simone Signoret), memtru al Partiudui Comunsit Francez (alături de care a cîştigat primăria minunatei localităţi Saint Paul de Vence), a vizitat România. mai precis, Bucureştiul. După ce s-a plimbat pri capitală, la întîlnirea cu Gheorghiu Dej, actorul francez ar fi spus: Tovarăşi, totul este minunat, da nu aveţi viaţă de noapte.Proletariatul trebuie să se bucure şi noaptea”. La auzul acestor cuvinte, însuşindu-şi critica, organele de partid şi de stat aud decis să deschidă cinematograful Patria toată noapte. Şi să introducă în programul de noapte filme cît mai atractive. Astfel, stimaţi tovarăşi, cînd intra lumea la cinema, la ora unu sau la trei, se remarca agitaţie pe stradă, o agitaţie ce putea trece drept viaţă de noapte. Tovarăşul Yves a fost mulţumit, iar studentul la medicină Titus Cârstea, şi mai mulţumit, că putea vedea filme bune la preţ redus, în sesiunea de examene. 

Desigur, la cîtăva vreme după ce discuţia cu tov Yves Montand a fost uitată, cinematograful Patria a intrat în program normal. 

Am cunoscut-o pe Doamna Valmy la New York, prin Liana Cojocaru și prin prietenii de la Lumea Liberă, regretații Dan Costescu și Cornel Dumitrescu. Am stat de vorbă , însă,mai mult în România, unde se reîntorsese după 90. Începusem să lucrăm la o biografie a ei, am înregistrat ore întregi pe reportofon, am și transcris zeci de pagini, dar Doamna Valmy a tot ezitat dacă să publice sau nu cartea. Nu a publicat-o. Mi-a spus lucruri foarte interesante, multe dintre ele se știu acum, au apărut prin tot felul de interviuri, altele s-ar afla numai dacă s-ar publica acea biografie.

Istoria cosmeticii din Statele Unite îi va reține numele din mai multe motive, unul dintre ele fiind că ea a fondat prima școală de cosmetică din New York și a pus bazele Asociației Cosmeticienilor din SUA. Plecată în America spre 40 de ani, divorțată, mamă a unei fetițe, Christine Valmy s-a angajat la un salon de cosmetică. Acolo a aplicat un tratament propriu unei fete tinere care avea acnee. Și care s-a vindecat. Povestea a ajuns într-o revistă iar în urma articolului a primit milioane de scrisori. Milioane. De aici a început totul, rețeaua de cabinete de cosmetică, școala din NY, producția de cosmetice etc. Cînd am ajuns prima dată în NY, înainte de a o cunoaște (îi știam doar numele) am văzut salonul ei pe Fifth Avenue, față în față cu Hotel Plaza. Acum, în acel loc (și în locul altor cîteva magazine de atunci) se înalță celebrul Apple Store, deschis non-stop. Continue reading →

Deşi este cam tîrziu, totuşi, gestul renunţării la un titlu obţinut prin fraudă face, cumva, lumină în povestea doctoratului lui Victor Ponta. Renunţînd la el, după ce Universitatea care i-l acordase a făcut demersuri de retragere a titlului nu e tocmai un act de eroism. dar, de unde eroism la Ponta. Şi, totuşi, gestul nu lămureşte un lucrru.

Un văr de-al meu, eminent om de ştiinţă, cercetător, cu un doctorat adevărat, muncit, mi-a trimis azi un mesaj. Desprind  din acest mesaj un fragment care ar trebui să nască nişte întrebări:

“Nu stiu câtă lume stie – lucrul acesta se poate verifica foarte uşor – că, după legea română, deținătorul titlului de doctor în drept obține automat calitatea de membru în baroul de avocați. Altfel, se ajunge foarte greu in barou. Trebuie ani de practică in biroul de avocatura al unui maestru, care-si exploatează la sânge angajații tineri și nu-i învață nimic, ca să nu aibă concurență, e nevoie de o serie de examene, unde e nevoie de șpagă ca să treci etc. etc. Acesta este motivul pentru care titlul de doctor în drept se obține greu, cu foarte mulți bani, conducătorii de doctorat sunt puțini și plini de bani, greu ajunge cineva doctorand. Ponta și-a obținut calitatea de avocat în baza titlului de doctor de la UB. Averea și-a făcut-o ca avocat, așa declară el. Prin deducție logică, averea și-a dobândit-o în baza titlului de doctor. Când titlul de doctor a fost dobândit prin fraudă, ce caracter are această avere?”

Victor Viorel Ponta declară că după ieşirea din politică se va dedica unui alt demers doctoral. Deşi, acolo mai mult se scriu cărţi decît se dau doctorate.