Iarăşi, poate mi se pare mie, dar caricatura asta este genială. Eu nu am argumente că ar fi. dar dacă spuneţi că nu e, atunci vreau argumente!
Category: Uncategorized
Televiziunea ucide. Şi chiar sinucide
Astăzi a apărut o veste tristă pentru media franceză. N-a fost păcăleală. Medicul emisiunii Koh-Lanta de pe TF1 s-a sinucis. A lăsat în urma lui o scrisoare în care îşi justifică gestul prin faptul că nu a mai suportat atacurile la care a fost supus după ce un concurent al emisiunii a murit. Emisiunea, care făcea cifre bune în prime-time, nu se va mai difuza. Reality-show-ul Koh Lanta va înceta. Nu mă îndoiesc totuşi că imaginile cu moartea concurentului vor ajunge la public. Cineva le va pune pe facebook. Şi mii de oameni vor da like! Audienţa se hrăneşte cu noi înşine!
O pagină din istoria prostiei s-a scris la Tribunalul Bucuresti
Riscă să treacă prea repede, aproape neobservat momentul de intensă prostie scris de judecătoarete arestate la București pentru luare de mită. Nu vorbesc despre cum și-au împărțit banii, despre cum se vindeau sentințele, aia nu e prostie, e corupție. Prostia a intrat în scenă în momentul în care judecătoarele au luat de bună ce le-au spus, în particular procurorii care le anchetau (bravo lor, au jucat excelent!): Că în liftul tribunalului nu se pot intercepta telefoanele și nici nu se pot înregistra convorbirile cu tehnică de specialitate. Iar ele numai din liftul ăla vorbeau! Desigur, liftul fusese pregătit pentru ascultare cu tot ce trebuia. Dovadă că procurorii cunoșteau marfa și știau cît de proaste sînt judecătoarele. După ce aceiași procurori le-au spus că telefoanele mai vechi nu se pot intercepta, femeile s-au dus și și-au luat telefoane mobile de la antichități! Dacă procurorii împingeau mai departe gluma și le “destăinuiau” că nu pot intercepta convorbirile în chineză din lipsă de transaltor, judecătoarele tute ori se apucau să învețe chineza, ori își angajau chinez să vorbească la telefon!
Trebuie să reținem că în Justiția Română vicierea actului de judecată nu se face în întregime din cauza corupției, ci și a prostiei. Să-i dăm prostiei porția ei! În plan personal, la unul din procesele pe care le-am avut ca ziarist, am primit un document în care era vorba de o firmă care nu-și plătise datoriile la bancă. Nu era cazul meu, judecătoarea luase cu copy-paste ceva din alt dosar (vreo trei pagini!), ca să nu se mai chinuie să citească despre ce era vorba.Mi-aș dori să o aud și pe acea judecătoare tocmindu-se pentru șpagă în liftul de la Tribunal!
O zi de sărbătoare
Năstase Minciuni Groase
“Azi noapte mi-a intrat internetu-n celulă” – așa ar trebui să înceapă una din poeziile deținutului Adrian Năstase, dacă ar fi poet. Dar el nu e poet, și nu scrie poezii (a scris în tinerețe, șăgalnicul), el scrie cărți de știință, din memorie. Cel puțin așa reiese din declaria lui senină: “Nu am avut calculator sau telefon mobil în celulă.” Măi, să fie, și a ținut minte referințele științifice? Poate că e, totuși, o urmă de onestitate în declarația asta: nu a avut calculator, ci o tabletă, un Ipad aurit, ceva mișto, de fițe. Mai ușor de ascuns sub pat dacă, sanchi, se fac controale! Cum să spui așa ceva și să nu roșești? Adică a ținut blogul la zi, a făcut comentarii pe internet dar nu a avut internet? O fi inventat., sărmanul om de știință, după modelul telefoniei fără fir, internetul fără internet! O minciună gogonată ca aia cu mătușa Tamara care a stat ca fraiera într-o garsonieră ca să facă bani, sute de mii de euro, pentru nepoata Dana, dar nu și pentru cealaltă nepoată, sora Danei.
Adriene, știi că ne tutuim, tu ai început. Îți aduc aminte pentru că văd că te lasă și memoria. Asta pentru că spui “Eu nu confund justiția în ansamblu cu unul sau doi judecători”. Fals, nu a fost vorba de unul sau doi judecători care te-au proptit unde-ți era locul, ci de cinci. Din cinci. Verdict exprimat sută la sută împotriva ta!
Adriene, nu știu ce conțin cărțile tale, nici nu mă interesează. Probitatea științifică ți-ai dovedit-o cu doctorandul tău, Victoraș. Dar îți spun că era mai cinstit să stai liniștit în celulă, să uite lumea de tine și să ieși tiptil din pușcărie, apoi din țară. Că am auzit că ai unde sta în străinătate, a avut grijă Mătușa Tamara să-ți ia o viloaie (vrei să aflu unde e în PACA?). Mai bine stăteai, așadar, liniștit, și te remarcai jucînd sudoku, precum un alt coleg de-al tău din spatele gratiilor. Că se pare că și sudoku se pune la bună purtare!
Derutaţi poporul cu simulatorul!
Astăzi am văzut o invenţie vîndută într-un magazin generalist dintr-o linie de magazine (hai că vă şi spun numele, că nu am contract cu nimeni să nu spun! Lidl). E vorba de un simulator de televizor. Pe care lumea îl pate lăsa în priză, să creadă hoţii că e cineva acasă. Nu ştiu ce simulează, reality-showuri, telenovele, meciuri. Nu m-am uitat cu atenţue dacă are programe. Problema e că dacă un astfel de simulator se vinde în proporţie de masă (ca să zic aşa),, dat fiind că preţul de 8 euro este mai ieftin decît orice asigurare anti-furt, înseamnă că păcăleala asta nu va prinde. Orice hoţ care a trecut prin Lidl(să fure sau să cumpere ceva), dacă vrea să spargă o casă şi vede că lumea a plecat din ea, ştie clar că înăuntru nu e un televizor, ci un simulator. Şi nu se împiedică de asta. Mai trebuie, eventual, în faza a doua, cînd toţi hoţii află ce e cu simulatoarele, un afiş care să spună: Atenţie, la noi merge televizorul, nu vă păcălim cu simulatorul, așa că vă rugăm să nu intrați!.
Și dacă spamuri bat în geam
Constat, în ultimele zile, o intennsificare a spamurilor. De data asta e vorba de un mod mai subtil de a acționa. Spamuiștii iau niște comentarii de pe diverse bloguri românești, le copiază și le lasă în chip de comentarii pe alte bloguri. La derută, să nu mai stai să analizezi, vezi că e scris românește, vezi că nu te înjură, îi dai drumul. Și ajungi la situații absurde. De pildă, la Postarea mea Victor Ponta și noua dezorganizare teritorială m-am trezit, porintre altele, cu următorul comentariu
“Buna dimineata!Ma bucur ca abrdoati subiectul copiilor nascuti dupa anul 2000. Fetita mea s-a nascut (prin cezariana- dupa ce a refuzat pur si simplu sa se nasca normal prin adoptarea unei flexiuni a capului! ) in 4 august 2000 la 17:45. Eu am visat-o exact asa cum e, cand inca era un fat la circa 4 luni. Mi-a aparut in vis cu o claritate fenomenala si am stiut ca este viitorul meu copil.In prezent refuza multe alimente si este foarte refractara la constrangeri si la invatatura traditionala . Ceea ce iubeste este libertatea, arta, muzica, dansul pictura. Are o inteligenta aparte, matura si face deseori niste remarci fenomenale. Sunt foarte deschis la aceste aspecte ce tin de spiritual , si nu numai. Sunt si psiholog, mai apropiat insa de abordarea spirituala a lumii si vietii.As fi incantat sa ne putem sfatui putin despre destinul si rolul acestor copii si al nostru, ca parinti. Nu stiu prea multe despre ce am eu de facut aici, desi ma straduiesc de multi ani sa clarific aceste aspecte, cu atat mai putin despre copilasul meu.Cu multumiri,Ludovic Sandulescu”
La altă postare m-am trezit cu o urare de la Multi Ani pentru Nicolae Văcăroiu. Adresele de mail care însoțesc aceste comentarii vin din toată lumea, de la Noua Zeelandă, canada și Rusia pînă la Franța. Sînt date și linkuri la diverse pagini de facebook pe care nu am intrat nici din curiozitate. Știe cineva mai priceput ce e cu acest nou stil de a spama?
Un tribut: Mulțumim, Mihai Eminescu!
Astăzi, de ziua de naștere oficială a lui Mihai Eminescu, vă propun o poezie mai puțin cunoscutăâ, care nu a apărut prin manuale. Să citim măcar o dată pe an o poezie de Mihai Eminescu!
Stau în cerdacul tău
Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.
Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.
L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare…
Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.
Deşi mort, poetul Grigore Alexandrescu va produce ţuică!
O ştire care a trecut aproape neobservată: bustul poetului Grigore Alexandrescu, cea mai veche statuie din Tîrgovişte, a fost furat. Detalii aveţi aici. Să fie asta o revoltă împotriva operei literare a sus-numitului? Nici vorbă. Nu trebuie căutată nici o explicaţie culturală, nu e vorba de batjocorirea valorilor naţionale. E vorba, pur şi simplu, de furtul unei bucăţi babane de bronz. Asta au văzut cei care au demontat şi furat statuia, o sursă de bronz. Din care vor face nişte cazane de ţuică.
Am tot întrebat, am scris, m-am mirat pe tema asta: cum de se primesc la fier vechi tot felul de piese care nu au cum să provină din moşteniri de familie.?Cînd se duce “recuperatorul de metale” cu o şină de cale ferată, cu un capac de canal, cu cabluri de cupru sau cu nişte robinete industriale, de ce nu e anunţată poliţia? Pentru că, în mod clat, e vorba de furt, iar cumpărarea la centrele de colectatre e tăinuire şi ascndere a unor bunuri furate. E fapt penal.
Probabil, bustul lui Grigore Alexandrescu nu va ajunge la centrul de colectare, va fi topit undeva, în clandestinitate, iar din materialul rezultat se vor face cazane de ţuică. Se pierde o operă de artă, dar se cîştigă un pic la alcoolemia naţiunii. Făcînd haz de necaz, parcă Alexandrescu s-a şi gîndit la întîmplarea asta cînd a scris poezia Adio. la Tîrgovişte!
De Crăciun, Crin Antonescu a sărbătorit Sfînta Ignoranţă
Pentru că a vrut să se lipească şi el de Moş Crăciun, să-şi ia un pic de strălucire, Crin Antonescu a venit cu o urare pentru toţi cei care se numesc Cristian. Dar nu a lăsat lucrurile aşa, a inventat şi un Sfînt Cristian care, culmea, nu există în calendarul Ortodox pe 25 decembrie. Acolo, în calendar, este marcată doar Naşterea Domnului. Dar, ignorantul, leneşul repetent de la Istorie, a vrut să se dea mai catolic decît Patriarhia, inventînd un sfînt. După ce a luat 300 de like-uri, postarea a dispărut de pe net. dar o găsiţi aici! Păi, cu astfel de gafe, Crin va ajunge la Cotroceni cînd comemorăm un alt sfînt: Sfîntul Aşteaptă!