În fiecare an, la data asta, mă gîndesc la Timișoara studenției mele, la Timișoara Revoluției și la cei care au cerut primii libertate. Mă gîndesc la Ion Monoran, poetul și revoluționarul, omul care a fost chiar în miezul lucrurilor în decembrie 1989, la Timișoara. Îți mulțumesc, Ion Monoran, pentru cei ai făcut atunci, și-n puținii ani pe care i-ai trăit după aceea. Și datorită ție sîntem liberi. Din păcate, chiar acum, libertatea noastră e prost gestionată și fiecare picătură de nostalgiei ceaușistă mi se pare o impietate pe care nu o meriți, Ion Monoran, nici tu, nici ceilalți care ați fost atunci împotriva unui regim dement.

Și ție, îți mulțumesc, Lucian Matiș, căzut la Cluj sub gloanțele Armatei. Te-am cunoscut înainte de aceea, am petrecut clipe minunate la Sinaia și Costinești, în studenție, am avut o prietenie de scurtă durată. Dar prietenie!  Ești un erou adevărat care ar merita mai mult din partea memoriei noastre leneșe.

Și ție, Mono, și lui Lucian, vă datorăm măcar pomenirea voastră la mijloc de decembrie. Nu vă voi uita!

“Vom urmări acest proces complicat… şi sperăm că, graţie lui Dumnezeu, comandantul nostru va fi în curînd aici, în casa poporului” Aşa se exprimă, mai nou, oficiali din Venezuela despre sănătatea lui Hugo Chavez, preşedintele răs-ales, aflat la o nouă operaţie în Cuba. Înainte de a pleca acolo, Chavez a dat în primire o parte din prerogativele sale vicepreşedintelui Nicolas Maduro. Care a apărut, pentru prima dată în istoria recentă a ţării, într-un program “cadenas” (obligatoriu de preluat de către toate televiziunile şi posturile de radio). E prima emisiune de acest tip din care lipseşte Chavez. Oficialii venezueleni au participat în ultimul timp,  număr mare la slujbele religioase , arătînd că se bazează mai mult pe Dumnezeu decît pe medicii cubanezi.

Dacă tot e în vizită la Fidel, poate pleacă odată.

Ştirea zilei  din 12.12.2012, dată uşor după ora 12 este aceea că Ponta a descoperit un trădător în PSD. Care va fi dat afară.Cin’ să fie? se tot întreabă lumea. Ei, bine, e greu de crezut că în PSD e un singur trădător. Dragnea, de pildă, cum a venit în PSD, nu trădînd un alt partid? Dar toată gaşca de UNPR-işti nu sînt ei fondaţi pe trădare? Cine nu a trădat în PSD? Aşa, măcar o dată, pentru un mic interes personal. Dar fostul purtător de duvînt al lui Geaonă nu l-a trădat pe acesta, chiar în “Marea Noapte a Democraţiei” înainte de a treia cîntare a cocoşilor de la Antena 3?

Stimabililor, pe mine Ponta mă va mai surprinde  cînd va găsi un om ultra-cinstit în PSD. Care, evident, va fi dat afară.

Am văzut nişte glume cu Oana Zăvoranu şi nu m-am prins. Nu citisem nimic în ziare despre “sinuciderea” ratată. A trebuit să caut, puţin, ca să mă pun la punct cu informaţiile. Ziarele pe care le-am citit eu pe internet se preocupau de rezultatul alegerilor. Ziariştii se ocupau de subiecte mai interesante decît pumnul (de medicamente) luat în gură de scandalagioaica naţională. Mi s-a părut că presa românească s-a întors, în sfîrşit, la instrumentele sale, la preocupări mai serioase. Dacă alegerile din 9 decembrie, rezultatul lor, vor duce la o demondenizare şi recredibilizare a presei, atunci, sincer, apocalipsa parlamentară română pare mai blîndă. Sînt convins că va fi multă muncă pentru presă, vor abunda subiectele şi, sper, nu vor exista suficiente resurse pentru a fi închise toate gurile. Presa românească poate ieşi din cancanuri şi chiloţăreală de doi bani, din ştiri inventate pe banii clientului de carton, din paparăţoială convenită cu “subiectul”.

Există mulţi ziarişti tineri în care am multă încredere, am citit texte impecabile în această ultimă lună, am văzut atitudini ireproşabile, raţionamente fără cusur, texte delicioase. Nu cred că s-a născut mogulul care să-i cumpere pe toţi. Şi cred că modelul triadei Nistorescu-Chiriac-Roşca Stănescu nu mai prezintă atractivitate pentru noii veniţi în jurnalism.

Dacă renaşte presa, nu e totul pierdut.

Pe 9 decembrie nu a învins doar USL-ul şi nu au fost înfrînţi doar simpatizanţii dreptei. Chiar dacă nu s-a prea vorbit despre asta, pentru că nu pare pe placul Doamnei Daciana Ponta, în Apuseni a avut loc un referendum. Poate ştiţi, e vorba despre proiectul Roşia Montană şi alte proiecte. Populaţia din zonă a fost întrebată dacă este de acord cu repornirea proiectelor miniere “îngheţate” din diverse raţiuni. Ei, bine, răspunsul la referendum a pus la colţ, odată pentru totdeauna, ipocrizia ecologiştilor de duminică, amatori de jocuri în fîn. Lumea de acolo, oamenii din Apuseni au răspuns favorabil în proporţie de peste 70 la sută! Un scor mai bun decît cel al USL-ului! Deci, ar trebui ascultată vocea poporului. Sigur, se vor răţoi goţii, vizigoţii sau hunii (şi halţii) cum că, dat fiind cvorumul de la referendum (în jur de 40 la sută), de fapt, cei mai mulţi dintre locuitori nu vor repornirea proiectelor. Da?! Democraţia e bună numai cînd ne convine, nu?! Aşa şi eu pot spune că USL a fost votat doar de un sfert din români, iar trei sferturi sînt împotrivă. Şi?

Dacă alegerile parlamentare din 9 decembrie sînt considerate valabile (şi sînt), atunci, în mod democratic, şi rezultatul referendumului din Apuseni e valabil şi trebuie să i se dea curs.

PS Lupta contra proiectului Roşia Montană are un învingător şi “pe partea cealaltă” Remus Cernea, ajuns în Guvern, pentru început, apoi, în Parlament.

Aflat în vizită la Montreuil (lîngă Paris), ministrul de interne francez Manuel Vals a declarat că se cam termină cu ajutorul oferit ţiganilor din România să se întoarcă în ţara de baştină. Fiecare adult care se declara de acord cu expulzarea primea 300 de euro, iar fiecare copil, 100.Plus transportul cu avionul. În fine, francezii s-au prins că, oricum numărau, le ieşea cam acelaşi număr de romi, toată plata generînd un du-te-vino care a stimulat Atlassibul (în direcţia Franţa) şi zborurile charter (în direcţia România). Acum s-a cam terminat, Franţa va încerca să-şi asume această problemă, adică să-i ajute pe romi să-şi găsească un loc de muncă, să-i cazeze, să-i integreze. În acest sens, lista de meserii propusă (şi acceptată) a crescut de la 150, la 291!

Să le urăm un sincer Spor la muncă!

Nu voi fi duminică în ţară, deci nu voi putea vota. Voi fi, undeva, în străinătate, unde nu am domiciliul stabil. Intru la categoria celor care nu pot vota în mod obiectiv. Dar aş vota. Nu aş vrea să fie mai puţin cu un vot, cel al meu. Singurul lucru pe care aş putea să-l fac ar fi să găsesc o persoană care să voteze în locul meu. Nu să-mi folosească identitatea, nu să se prezinte ca fiind eu, desigur. Aş vrea să găsesc o persoană care a decis să nu meargă la vot. Şi să o conving să voteze în locul meu, pentru că eu nu pot vota. Să-mi facă un serviciu, mie şi democraţiei, dacă vreţi şi să meargă la vota. Va considera că nu a votat ea, dacă asta-i face bine la conştiinţă,ci a făcut un comision
. Nu-i spun cum să voteze, dar dacă vrea să ţină cont de orientarea mea, să răsfoiască acest blog. Şi să voteze în consecinţă, dacă tot votează în locul meu!

Voluntari? Aştept propuneri. Şi, eventual, ofer şi o sticlă de vin cînd ne întîlnim! Nu e şpagă electorală, e un fel de comision! 🙂

Prima dată am văzut o cutie de coca cola mai mică decît tot ce văzusem pînă atunci la un ziarist. Cum omul era foarte zgîrcit, m-am gîndit că a negociat cu chioşcarul şi i-a făcut una pe măsură, pentru bani mai puţini. Conserva avea vreo 25 de cl, mai mică deci, decît cea de 33, care şi ea, să recunoaştem, în faţa cifrelor, că e mai mică şi  mai enervantă decît cea de 50 cl. Un galop al constrîngerilor, al micşorărilor, al eficientizării pe care nu putem decît să-l consemnăm. Recent (foarte recent!) am călătorit cu Air France, pe o cursă internă, şi am cerut o Coca Cola. Mi-au dat o cutie de 15 cl! Două înghiţituri. Oare unde se va ajunge cu miniaturizarea? Se poate mai mică decît 15 cl? Pe cealaltă parte, am văzut deja parfumuri la 15 cl, deşi, sticla normală e de 5 cl. (intră cel mai bine în poşetă & borsetă). Din direcţia aia se creşte volumul!

Cît de mică poate ajunge o băutură răcoritoare? Se va ajunge ca unitate de măsură la clasica înghiţitură? (Nu vă gîndiţi la prostii!).

Un şofer francez, care lucra la un mare lanţ de magazine, a fost concediat după ce a mîncat doi biscuiţi dintr-un pachet destinat distrugerii (depăşise termenul de valabilitate). Sigur că măsura pare disporporţionată chiar şi în Franţa. Explicaţia angajatorilor a fost că şoferul a încălcat un contract care îi interzicea să mănînce din marfa destinată distrugerii. Respectarea contractelor este esenţială într-o lume civilizată, chiar dacă asta pare în vecinătatea absurdului. Şoferul avea o vechime de 30 de ani în firmă şi nu mai avusese abateri. Cu toate acestea, după proteste ale colegilor din sindicat, omului i s-a dat o sumă compensatorie pentru că a fost dat afară, dar nu s-a putut pune nici într-un chip problema să fie reprimit. Nu se glumşte cu disciplina!

Vă imaginaţi aşa ceva la noi, unde mîncatul din gunoaie face rating la televiziuni?