Au nemţii care au participat la dărîmarea Zidului Berlinului diplome de demolatori şi spaţii comerciale ca recompensă? Au cehii care au zornăit cheile pînă a căzut comunismul  îndeminzaţii de revoluţionar de catifea şi reducere la metroul din Praga? Desigur, nu. Ungurii, nici ei nu au plătit luptătorii anticomunişti, nici pe cei din 1956, nici pe cei din anii 80. Numai la noi există asociaţii de revoluţionari în oraşe în care nu s-a tras nici un foc de armă, numai la noi băieţii care la început au reprimat mişcarea populară s-au alipit, după încetarea focului,  la diplome şi avantaje materiale traficate şi falsificate . Cred că ar trebui ca, în fine, să terminăm cu acest anacronism numit privilegiile revoluţionarilor. Am aflat astăzi că pînă şi Victor Socaciu e “luptător cu merite deosebite” şi chiar conduce secretariatul de stat pentrui Revoluţionari. Cum a luptat Socaciu? Le-a dat o chitară după cap teroriştilor? Le-a cîntat refrene la derută? Nu, acuma serios, cum să ai o diplomă pe careţi-ai re-acordat-o singur?

Cred că soluţia cea mai de bun simţ ar fi să se termine cu toate aceste privilegii. Să fie adunaţi toţi (aşa-zişii) revoluţionari la un miting şi să li se spună: Ţara trece prin momente grele, nu vă mai putem da bani. Aţi avut douăzeci de ani beneficii, gata,. încetăm plăţile.

Iar dacă asta nu e o soluţie, dacă nu există suficient sînge în instalaţiile Puterii, atunci trebuie să i se facă dreptate unei categorii neglijate pînă acum, participanţilor la Lovitura de Stat din decembrie 89. da, au luat ei caimacul unor păosturi şi unor afaceri, dar nu e destul. Să se creeze un Institut al Loviturii de Stat, să se dea diplome celor care au fost pe baricade de partea aia. Să ne purtăm echitabil. pentru că, nici la peste douăzeci de ani nu se poate afirma cu precizie dacă
a învins revoluţia sau Lovitura de Stat.

Deşi vă poate duce gîndul la asta,  generalii de mai jos nu au fost decoraţi de generalul Oprea. Care a pierdut ideea unui astfel de record. Fotografia de mai jos am primit-o pe mail, fără comentarii. Şi o las şi eu fără comentarii. dacă aveţi detalii, puteţi să le scrieţi!

Crin a spus că după Congres,  PNL va demonstra că e un partid mare, în care nu se fac tumbe mici. Nu vrea să-i spun aici bancul cu tumbele, deşi ar merita. Poate că doar jucatul de poker şi absentatul sînt, pentru Crin, tumbe mari, chestii gîndite, ideologice etc. E clar că nu mai există nici o altă voce în partid, cum ridică unul capul, cum e deviaţionist, unealta lui Băsescu, nu merită să fie liberal. Şi,totuşi, dacă-i exclude pe cei pe  care-i are pe listă, aceştia unde se duc? Unde se duce un primar de sector exclus? Unde, un parlamentar fost prim ministru? Pentru că, e clar, Crin nu-i dă afară numai din PNL, ci şi din USL. Oamenilor le mai rămîne UDMR-ul şi, culmea, partidele din fostul ARD. E şi asta o tactică, să-ţi întăreşti inamicul cu oaneni care pleacă împreună cu un set de informaţii, legături, electorat, chiar. Dar asta nu contează la Crin. Esenţialul e să nu se enerveze prea tare şi să nu fie nevoit să meargă iarăşi în străinătate la “destindere”, lăsînd partidul încuiat şi deciziile în aer.

PS NU am pus din greşeală ilustraţia la acest articol. Atitudinea lui Kim este exact atitudinea lui Krin. Sau invers.

Recent a apărut în Le Monde un articol despre cît de uşor este să faci glume pe seama românilor în Franţa. Dacă sînteţi francofoni, faceţi click aici. Imaginea românilor este praf şi pulbere în Hexagon, iar o îmbunătăţire a acesteia va fi infernal de greu de produs. Cum ICR, care poate să se ocupe de un vector de imagine,  va avea la Paris un om cu o imagine proastă şi în Iaşi, lupta e pierdută. Ceea ce obţinuse ICR Paris (pe stil vechi) s-a făcut ţăndări. Era un excelent început de drum. Acum nu mai e nimic, şi nici nu va fi nimic. Domnul Dobrescu este paraşutat într-un loc în care competenţele sale sînt inexistente. Va trebui să ne bazăm, pentru un reviriment al imaginii, pe cele cîteva zeci de asociaţii de prietenie, pe cele cîteva sute de jumelaje ale unor locaiităţi franceze cu localităţi din România. Şi pe cele cîteva sute de doctori români care îşi fac datoria foarte bine faţă de bolnavii francezi. Disconfortul identitar pentru românii din Fraţa este foarte mare. Cum spui că eşti român, cum trezeşti priviri circumspecte.

Şi, totuşi, situaţia nu e chair aşa neagră. De pildă, astăzi, a fost un context pozitiv la France 2. Vă las să vedeţi imainea, cu un singur comentariu: Tot pupezele, săracele, ne mai salvează!

Am auzit că  ultima năzbîtie (poate chiar e ultima!) la care visează Crin  ar fi mutarea Liberalilor în familia Popularilor europeni. După ce i-a lipit lpe cei din turma liberală la televiziunea lui Felix, după ce a mai vrut un referendum care s-a ratat, după ce l-a adus pe Becali în parlament, Repetentul mai are un singur dor: să-şi părăsească familia liberală şi să intre la populari. Nu există argumentări ideologice, de strategie politică. Nimic din aşa ceva nu a transpirat. Nu, Crin vrea să intre în grupul european a lui Băsescu. Să fie şi el invitat la cei pe care i-a huiduit în toamnă. Să se fotografieze cu Angela si cu Manuel. Gata, îşi ia păpuşile din parlamentul european, din partea liberală, şi le trece la populari. Nu ştiu dacă există în acest plan un alt motor decît capriciul de somnoros al lui Crin. E de văzut cît de mult sînt interesaţi Popularii europeni de traseiştii din România. Şi nu orice fel de traseişti, ci unii care au condamnat traseismul de fiecare dată cînd nu l-au practicat primii. Poate că toate această poveste nu e decît o perdea de fum ca să acopere absenţa lui Felix din Senat sau deriva mentalo-finaciară de la ICR a lui Marha, pardon, Marga. Cine ştie. Sau, poate că ar mai fi o variantă. Cu geniala lui minte de strateg, Crin  ne ameninţă că intră la populari şi, de fapt, el  tratează (sau trădează) cu socialiştii . Se simte atît de bine cu pesediştii la Bucureşti, încît ar vrea să le fie alături şi la Bruxelles.

Un psihanalist ar putea spune multe despre pasiunea aceasta a lui Crin de a-şi schimba familia.

Adriene, cred că-ţi aminteşti că ne tutuim şi nu iei ca pe o lipsă de respect faptul că mă adresez persoanei tale direct, la a doua singular. Tu ai început, la tine pe blog, eu am continuat, la mine pe blog. De atunci a trecut ceva vreme, tu m-ai făcut pe mine sinecurist, justiţia te-a făcut pe tine puşcăriaş. Eu nu m-am supărat pe tine, că nu aveai dreptate, tu te-ai supărat pe justiţie, că avea dreptate. Aşa merg lucrurile. Înţeleg c -ai scris o carte într-o lună, că ai ţinut conferinţe colegilor tăi, în fine, că ai avut un comportament exemplar ca să ţi se reducă pedeapsa. (Doctorate cu bucluc nu ai mai condus, nu?) Ai scris pe blog mai des decît permite legea, iar asta, într-o ţară în care legea e lege şi egală pentru toţi, ar fi o circumstanţă agravantă în raport cu dorinţa ta de a ieşi mai repede. Ai scris, deci, pe blog, ne-ai dat lecţii, ai tras lumea la răspundere, deşi, cînd spunem interzicerea drepturilor civile, noi ne gîndim şi la dreptul tău de a ne da lecţii. Nu ştiu cum mai stai cu aroganţa, poate ţi-a mai scăzut, deşi nu cred. Cu colegii de pîrnaie cum te-ai înţeles, în afara conferinţelor? Ai legat prietenii? Ţi-ai făcut vreun tatuaj?

Dar nu ca să te întreb asta îţi scriu textuleţul ăsta, ci să-ţi spun că, dacă ai fi navigat pe internet (hai că ştiu că ai avut computer on line, hoţule!), ai fi putut ajunge aici. E un site care vorbeşte despre colegii tăi, puşcăriaşii din Închisoarea de maximă siguranţă din Padova care îşi demonstrează bunăvoinţa făcînd prăjituri şi producînd patiserie. Trecînd prin Padova şi stînd peste noapte la un hotel, am mîncat din produsele confraţilor tâi, bandiţii italieni. Erau bune. Au ajuns şi la Papa pe masă. Cred că aş fi cumpărat şi prăjituri produse de tine, la puşcărie. Nişte poale-n brîu cred că ar fi fost delicioase. Sau nişte savarine cu multă frişcă!

Dar tu nu ai avut curiozitatea să vezi ce produc alţi ocnaşi, aşa că ne-ai turnat, pe blogul tău, tot felul de gogoşi necomestibili. Rău, Adriene, urît Adriene! Oamenii ar fi preferat ceva de-ale gurii, tu ne-ai servit, pe blog, de-ale urii. Dar las că măcar ştii de acum înainte ce e de făcut, la caz că mai ai şi alte dosare!

Pentru că Andrei Marga, domnul acela care creează posturi şi filiale noi în vreme ce bugetul se restrînge, a spus că noi, românii, aveam prioritatea intelectuală şi culturală a caloriferului, trupa de mai jos care cîntă la tot felul de ţevi nu a recurs şi la calorifer! Trebuie să recunoaştem că merge şi aşa!

http://youtu.be/3fpgaTcW7d4

Aveţi în fotografie cea mai tare bere din lume, cu 12 grade tărie alcoolică. E tăria unui vin moderat. La ce foloseşte o astfel de bere, nu mă întrebaţi. Ca să te macheşti repede, din trei sticle, probabil. Maximum de tărie a beriiîncercate de mine a fost 8 grade. Şi am simţit-o imediat. Pe asta nu sînt tentat să o încerc. Să rămînă a cui e!

Am văzut lume fină afectată de gestul nepatriotic al lui Depardieu, şi în Franţa, şi în România. Dar nimeni nu s-a scandalizat cînd Alain Delon s-a retras în Elveţia. Sau cînd Charles Aznavour a părăsit şi el regimul fiscal francez. Ei au făcut-o discret, fără să se ia în clonţ cu regimul. Depardieu e mai din topor, a spus ce avea de spus. I-a scris o scrisoare premierului şi a explicat că nu e prost, că nu acceptă penalizarea creativităţii, a muncii, a competiţiei, a diferenţei. Al doilea val al scandalului a fost determinat de faptul că actorul francez a acceptat un paşaport de la Putin. Depardieu a spus că rămîne francez, un paşaport e un act administrativ. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Vreau să vă arăt dovada că vizita în Rusia nu a fost doar una de curtoazie.Depardieu a fost la muncă. Şi iată, mai jos, rezultatul muncii lui!

Era o poezie devenită cîntec, mi se pare, care recurgea la instanţa Poetului Naţional:  “Eminescu să ne judece”. Nu ştiu dacă ne-a judecat sau nu Eminescu, dar eu aş vrea ca şi Caragiale să ne judece. (De parcă nu ne judecat în tot ce a scris! ) Şi pentru asta vă propun să vedeţi care e opinia genialului scriitor în privinţa diferenţei de talent, vocaţie şi, prin ricoşeu, de cîştiguri între oameni. E o fabulă simplă, cu o morală şi mai simplă. Lectură plăcută!

Talmud

Tu, Șmul, ești leneș, zice Ștrul,
Tu nu vrei să lucrezi destul,
Și d-aia nu câștigi nimică!
Tu de vr-un an tot migălești
O iconiță mititică:
O tot sucești și-o învârtești
Și văd că n-o mai isprăvești…
Eu într-o var-am isprăvit
O mânăstire și un schit.
Cu învelit și cu vopsit
Iar Șmul răspunde trist: „Hei! Știu…
Dar… tu — tu ești tinichigiu,
Și eu — eu sunt giuvaergiu”…

Morală
Una-i Ștrul
Și alta Șmul.

(Convorbiri Critice, nr 18, an I, 15 Sept. 1907)