Archives: 2013

Posted on
by

Cînd a fost numit ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga s-a lăudat, vă mai amintiţi, ce relaţie excelentă are el cu Angela Merkel, despre care a povestit cum venea cu rucsacul în spate prin Făgăraş şi pe litoral. Nu, nu o cunoştea de atunci, că dacă ar fi cunoscut-o sigur ar fi turnat-o! A cunoscut-o mai “pe nou”, a întîlnit-o ca rector al UBB etc.

Se pare că inevitabila schimbare din funcţia de preşedinte al ICR i se trage lui Marga exact de la doamna Merkel. În siajul vizitei în Germania, lui Victor Ponta i s-a pus o întrebare: de ce este menţinut în funcţie un turnător la Securitate care, printre altele, a turnat şi ziarişti nemţi? Răspunsul a venit în proxima şedinţă de Guvern, cînd ministrul Culturii, Daniel Barbu a fost întrebat de neregulile de la ICR. Sigur, a trebuit ca Ponta să meargă în Germania pentru a afla măgăriile cu iz penal făcute de Marga, uriaşa bătaie de joc la adresa culturii române şi a propagării ei în străinătate. Bine că aflat şi aşa, mai bine mai tîrziu decît niciodată. 

(În paranteză fie spus, primul semn că adminsitraţia germană nu-l are la inimă pe Marga a fost atunci cînd, schimbat din poziţia de ministru de Externe, s-a propus trimiterea lui ca ambasador în Germania. Poziţia Germaniei a venit  pe canale diplomatice şi  a fost simplu: Nein!)

Dacă ar avea o brumă, un rudiment de mîndrie, Marga şi-ar da demisia acum, salvînd ceva din zdrenţuita sa imagine. Probabil că nu şi-o va da, mai mult, îl văd baricadîndu-se în biroul său de preşedinte de la ICR şi aşteptînd să intervină Crin şi să-l salveze. Dar Crin nu va face nimic, pentru că, între timp, caii mari pe care era s-au schimbat în nişte ponei ridicoli.

Posted on
by

Pe Mihăiţă Calimente îl ştiu de zeci de ani, sîntem amîndoi din Arad, cam de aceeaşi vîrstă. Am mers pe drumuri diferite, care nu s-au întîlnit. Nu l-am cunoscut personal, deşi ştiam cine e, campion balcanic de juniori la garduri, o vedetă a oraşului. El era cu sportul, eu cu literatura, cu cenaclurile, trupele de teatru şi cinecluburile. Nu am stat niciodată de vorbă faţă în faţă şi nu simt nici o frustrare faţă de această situaţie! Faptul că nu ne-am cunoscut nu l-a împiedicat pe Mihăiţă Calimente să lanseze la adresa mea o prostie mai evidentă decît mustaţa lui. Într-un spaţiu public, de faţă cu cîteva persoane publice, Mihăiţă Calimente a spus (nu chiar acum, cu ceva vreme înainte) că ICR mi-a plătit şederea de doi ani în Noua Caledonie, să scriu o carte. Pe ce se bazează această informaţie diseminată de un om politic în spaţiul public? Pe faptul că, într-adevăr, am scris o carte despre Noua Caledonie. Restul e invenţia lui Mihăiţă. NU am stat doi ani, ci două luni, NU mi-a plătit ICR nici un leu, cheltuielile de deplasare le-am suportat din banii mei şi, o mică parte, din sponsorizarea unei firme private.

Dacă într-o problemă măruntă, Mihăiţă Calimente atîta poate cu mintea sa, vă daţi seama ce prostii ar mai spune dacă ţara l-ar alege parlamentar?… Oops…

Posted on
by

Fiind un om de mare caracter, Daniel Barbu nu a putut-o lăsa nepedepsită pe Angela Merkel pentru cele patru minute istorice ale întîlnirii cu Victor Ponta. Aşa că i-a spus-o : “Mie mi se pare ca a spune ca in Romania chestiunea statului de drept si a luptei impotriva coruptiei e de o mare actualitate inseamna fie sa fii prost informat, fie sa ai informatii de acum 15-20 de ani. Nu cred ca astea sunt problemele in Romania”. Cu alte cuvinte, “Ce faci, cucoană, te iei de Şefu, băi, prost-informato ce eşti!”. La întîlnirea de guvern de azi, Ponta, jenat de neaşteptata pupătură în dos,  i-a tras-o scurt lui Barbu pe această temă, după care i-a atras atenţia că ICR-ul nu merge bine. Deci cuplul Marga-Barbu se cam clatină.

Ce s-o fi gîndit Ponta, “adică eu, premierul unei ţări importante stau cu ochii în pămînt în faţa cancelarei, iar Barbu ăsta, fricosul,  are curaj să i-o spună în faţă. Unde ne trezim?”

 

Posted on
by

Stimată Doamnă Angela Merkel, am aflat că în curînd vă veţi întîlni cu Victor Ponta, premierul USL. Nu ştiu dacă staff-ul Dvs. v-a dat toate referinţele despre acest oaspete, aşa că mă simt dator să vă informez (la caz că-mi citiţi blogul! 🙂  că Victoraş este un mare mincinos, şi nu doar din cei care mint în campanie electorală, nu, el minte cum bea apă. Nu vă bazaţi pe ce vă spune azi, mîine s-ar putea să spună contrariul. În plus, Victor Ponta e un plagiator dovedit, chiar dacă a desfiinţat comisiile care au constatat plagiatul şi a înfiinţat o alta care l-a spălat. Experţi internaţionali serioşi au fost ridiculizaţi de o echipă de strînsură care a spus că albul e negru şi că minciuna e adevăr. Dacă aţi ajuns la momentul în care încep să vă placă plagiatorii, atunci, poate o chemaţi înapoi pe ministra de la Educaţie, doamna Annette Schavan şi pe domnul Ministrul al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, care au demisionat cînd au fost acuzaţi de plagiat. Dacă exigenţele europene dictează o astfel de măsură în cazul demnitarilor prinşi cu furtul intelectual, nu ne desconsideraţi iertîndu-l pe oaspetele Dvs. Victor Ponta. Aplicaţi acelaşi standard! Dacă îl acceptaţi ca atare şi nu-i spuneţi nimic de plagiat, înseamnă că jigniţi  românii care cred că sînt în Europa şi care cred că cinstea este una dintre valorile fundamentale pe care o trebuie să o apărăm.

Dacă aţi luat decizia să-i amintiţi de plagiat, aveţi grijă că e foarte obraznic şi vă va întoarce vorba una-două înapoi. Îl liniştiţi relativ repede dacă-i spuneţi ironic “Ei, dottore, dottore…”

Şi ar mai fi ceva: întrebaţi-l ce mai face prietenul lui pe care-l susţine pentru preşedinţia României. E vorba de un repetent, Crin Antonescu, unul care acum un an vă miştocărea pe la televiziunile unui securist şi vă ruga să-l luaţi pe Traian Băsescu la Dvs şi să-i daţi un loc de joacă.

Doamnă Angela Merkel, nu vă ma reţin, ştiu că sînteţi ocupată. Doar un sfat: nu-l ţineţi mai mult de jumătate de oră în birou, că, altfel, la întoarcere, va spune că a fost să guverneze puţin în Germania. Exact aşa a făcut cu o vacanţă în Catania devenită masterat!

 

Posted on
by

Am mai scris despre asta, dar cum se întîmplă o recidivă, revin. Am aflat astăzi din Evz că Florian Bichir, cel care și-a lansat o dată cartea Ultimul drum a lui Dracula (în limba franceză, publicată, însă, la o editură de la noi), a mai publicat-o o dată, la “prestigioasa editură Edilivre”. Deci, a publicat-o o dată și , datorită marelui succes, a fost preluată de o editură franceză prestigioasă. Asta s-ar înțelege de aici. Că are mare succes. Sigur, cînd ar trebui să ne bucurăm de succesele românești peste hotare, noi, unii mai cîrtitori, ne punem pe contestat. Nu, nu contest succesul de atunci, de la Tîrgul de carte de la Paris! Sînt doar curios să văd despre ce editură prestigioasă e vorba. Nu, nu e nici Grasset, Nici Gallimard, nici fayard, nici Plon. E Edilivre. O editură care scoate cărți pe cheltuiala autorului. Și, de fapt, nu scoate, ci propune. Prestigiul acestei edituri relativ noi constă în faptul că foarte mulți autori nepublicați în altă parte au apelat la ea. Aici pui manuscrisul online, ți se editează minimal, i se pune și o copertă minimală, și se așteaptă. Dacă cineva vreau un exemplar, îl comandă și i se tipărește, trimițîndu-i-se acasă. Dacă nu, nu. Într-un fel, apreciez onestitatea știrii, Floarin Bichir a fost editat în Franța, nu tipărit! De unde ies banii editurii? păi, în primul rînd, de la autori, care-și cumpără cîteva exemplare, apoi de la diverși prieteni ai autoruliui etc. Sînt sigur că și autorul român a cumpărat niște exemplare la 17,5 euro bucata. Cum se spune pe site-ul editurii, din motive ecologice, nu se tipărește nici un exemplar nevîndut!

Cum Florian Bichir este preot, îi atrag respectuos și umil atenția că trufia este un păcat foarte mare. Mai mare decît succesul sau insuccesul publicării în Franța!

Posted on
by

Ryanar.Low cost, dar la ce preț? Aceasta e întrebarea pe care și-o pune chiar un pilot al celebrei linii care a dat tonul costurilor mici în aviația civilă, după cum scrie Le Figaro.Întrebarea aceasta și cîteva dezvălurii menite să te întrebi dacă merită să riști urcînd la bordul aeronavelor Ryanair și-o pune, într-o carte întreagă, un pilot care semnează Christian Fletcher (e un pseudonim, desigur). “Ryanair este o mașinărie pură cu vocația unică de a produce profit. Fără alte considerații , nici morale, nici sociale” Publicația franceză reamintește cititorilor că e vorba de aceeași companie care intenționa să pună taxă la intrarea în toaletele avionului sau să lanseze zboruri în picioare, doar cu o centură de siguranță legată de pereții avionului. Pilotul se plînge de condițiile de muncă deplorabile, de faptul că, uneori, chiar piloții nu apucă să doarmă mai mult de trei-patru ore pe noapte. Cică există chiar o competiție internă între echipajele Ryanair referitoare la economia de combustibil. Ceea ce m-a mirat foarte tare este, însă, dezvăluirea despre aterizări: la aterizare piloții Ryanair sînt obligați, zice Chritian Fletcher, să frîneze foarte brusc (ceea ce te cam împinge cu capul în scaunul din față și-ți cam dislocă stomacul! ) pentru a rula cît mai puțin pe pistă și, în consecință, pentru a plăti cat mai puțin timp de rulare! Deși faima de zgîrciți o au scoțienii, irlandezii de la Ryanair au șanse reale să cîștige campionatul mondial de zgîrîie brînză.

PS Ultima găselniță a acestei companii este 2 euro în plus pentru cazul în care se suspendă un zbor și ar trebui să-ți ramburseze costul biletului!

 

 

Posted on
by

Ar trebui ca multe din emisiunile de televiziune din România să poarte un avertisment: “Atenție, se spun prostii!”. Avertismenul i-ar ajuta pe proștii care, în lipsa lui, ar crede (și cred,frate, la greu!) tot ce se spune pe  ecran. Un singur exemplu de prostie maximă spusă la Măruță de către fosta doamnă Columbeanu, trecută pe Pink, demonstrînd că gura bate toate părțile corpului.

”E un om important, s-a întâlnit de câteva ori şi cu Barack Obama, o dată chiar la el acasă. Eu am fost pe punctul să aranjez o întâlnire între Obama şi Băsescu, trebuie doar să vrea Traian Băsescu. Mr. Pink este un susţinător al lui Barack Obama. Mr. Pink cunoaşte multă lume. Acesta a fost la cină cu Angelina Jolie şi Brad Pitt”

Chiar nu mai am ce spune în plus. S-a spus totul despre prostia omenească în cîteva fraze.

Posted on
by

Citesc pentru prima dată, astăzi, site-ul unui mare om pe care, pe nedrept, nu l-am elogiat pînă acum.: Niels Schnecker. Desigur, l-am văzut pe la diverse televiziuni, dar una e imaginea din turbionul catodic, alta e imaginea așezată a acestui multilateral talent. NS este un om enciclopedic, aflăm de pe blog, e prezent, adică, în 21 de enciclopedii ale personalităților mondiale (și românești)într-o singură viață de om. Douăzecișiunu, simt nevoia să scriu și cu litere!  Și e membru în comitete și comisii din lumea largă. De pildă în World Federation of Europeans (pe care, din păcate, nu am găsit-o pe internet, dar se poate să nu fi căutat eu bine). Mă bucur că acest talent extraordinar a fost și Ambasador American  din moment ce i s-a atribuit titlul de Sovereign Ambassador al Ordinului Ambassadorilor Americani. Și altele, și altele. Nu pun la socoteală isprăvile militare ale domnului Niels Schnecker, pe site nu se vorbește despre ele, pesemne că nu se ridică la înălțimea celorlalte calități. Nu știu cîți dintre compatrioții noștri se mai pot mandri cu calitatea de membru al Lions Club Internațional, unde se știe că nu poți intra cu una, cu două, iar locurile sînt limitate! Să nu uităm, iarăși, faptul că NS este vorbitor a 9 limbi străine: Româna, Germana, Engleza, Franceza, Italiana, Ebraica, Yiddish, Afrikaans și, ultima pe listă cu voia dumneavoastră, LATINA! Din păcate, însă, reputatul analist financiar nu poate ține conferințe decît în șapte din aceste limbi. În Yiddish și în latină nu poate ține conferințe, nu știu din ce motive. Păcat. Păcat, de asemenea,  că și site-ul dumnealui care poate fi citit în mai multe limbi, nu are o variantă în latină. Ar fi interesant, ar avea cardinalii de la Vatican (și Papa) ce citi. Ceea ce este îmbucurător pentru toți cetățenii români și străini, însă, e faptul că-l pot întîlni pe Niels Schnecker, în caz că organizează evenimentele prevăzute aici. Așadar, chiar un botez se încadreză, dacă e vorba, desigur, de un eveniment VIp și/sau internațional.

MIe, unul, îmi pare rău că acest adevărat geniu nu a ajuns director la SNCFR. Pentru că el chiar era Marfă, frate!

 

Posted on
by

Pentru că, în cîteva zile, se va desfășura, la București, un simpozion dedicat centenarului Gherasim Luca , poet suprarealist considerat, la un moment dat, de unii critici, cel mai mare poet francez în viață, mă gîndesc să vă povestesc, în legătură cu acesta, o scurtă secvență din prima mea călătorie pariziană. Era în vara lui 90, cînd “am scăpat” la Paris pentru prima dată. Cu această ocazie am reușit să realizez, împreunăcu regretatul meu prieten Radu G. Țeposu,  un interviu cu Eugen Ionesco (publicat în revsta Amfiteatru) și un alt interviu cu Isidore Isou, botoșăneanul ajuns în capitala Franței, un avangardist de seamă, părintele letrismului (interviu publicat în revista Orizon). Pentru că făcusem rost de numărul de telefon a lui Gherasim Luca, mi-am propus să fac un interviu și cu el. M-am dus, timid, la o cabină telefonică, am format numărul și am așteptat plin de emoție. Oare ridică receptorul marele poet? Da, norocul mi-a surîs. Mi-a răspuns însuși Gherasim Luca. L-am întrebat dacă vrea să vorbim românește. El mi-a spus că ar prefera franceza. I-am spus că vreau să fac un interviu cu el. Mi-a răspuns, cu o voce tristă, că nu dă interviuri. Nu mai dă. Nu mai are nimic de spus. A spus tot ce avea în poezii. Am insistat, dar a rămas neclintit: “Nu am ce să spun”. Am închis telefonul cu sentimentul că am fost învins. Nu am reușit să fac nici un interviu cu Gherasim Luca.

Patru ani mai tîrziu, poetul s-a sinucis, s-a aruncat în Sena . Îl urma, la 24 de ani depărtare, pe Paul Celan, un alt mare poet,  înghițit și el de apele Senei.