Archives: 2013

Posted on
by

Nu ştiu alţii cum sînt (şi poate nici nu mă interesează!), dar eu, unul, aştept ziua în care Felix va fi vizitat de poliţişti cu mandatul. Ca optimist incurabil, cred că acea zi va veni. Vă daţi seama ce bocete şi ce proteste la cele trei antene puse una peste alta?  Credeţi că Felix va purta şi el un fular din ăla scump? Singura lui salvare ar putea veni de la oengeurile de protecţie a animalelor care să ne explice că varanii sînt protejaţi. “Curat protejaţi, da’ umflaţi-l!”

Ţin un vin bun pentru ziua aia. Şi cred că-mi cumpăr o cravată nouă pe care să mi-o pun. Abia aştept.

Posted on
by

Mă gîndesc de ceva vreme să-mi adun într-un volum farsele pe care le-am făcut în comunism (vorbesc de cele publicate în reviste şi almanahuri). Cred că fotografia de mai jos ar putea figura ca “ilustraţie pentru acele vremuri” şi i-aş face loc în respectivul volum.. Dacă această fotografie s-ar fi publicat în presa oficială, dacă ar fi circulat, cred că războiul rece n-ar mai fi ţinut atît de mult! Nu ştiu unde am văzut acum cîteva zile această fotografie şi-mi cer scuze de la cel care a semnalat-o pe twitter : nu mai ştiu cine m-a trimis spre ea. Iar site-ul de unde am luat imaginea spune despre sursa primară că ar fi necunoscută. Pentru cei născuţi mai tîrziu, direct în tricouri şi cu şepci Che Ghevara, omul din imagine este Leonid Brejnev şi a condus Uniunea Sovietică. A maltratat, direct sau indirect, vieţile a milioane de oameni.

Posted on
by

Nu am văzut interviul, dar am citit fragmente din declarațiile făcute, recent, de Dinu Patriciu. Trist, dar “Sic transit gloria mundi”. Cel mai bogat român, la un moment dat, își poate cîștiga un binemeritat loc în topul celor mai de compătimit români. Patriciu a pierdut cam tot. Dar a pierdut pe barba sa. Dovadă că s-a priceput să facă primii bani (deh, afaceri cu statul cînd sînt ai tăi la putere s-au mai văzut!), dar nu s-a priceput să-i plaseze. Ideea cu magazinele mic.ro mi s-a părut tîmpită din start. Unii prieteni ai mei au văzut ceva tare în asta, sursă permanentă de cash etc. De atunci mi s-a părut că planul de afaceri respectiv este a unui buticar din 90 care importa bere la cutie aproape expirată. Un plan care s-a dovedit găunos. Au rămas fără slujbă niște mii de oameni după eșecul ăsta, başca nişte buticuri cinstite, de cartier, închise din cauza concurenţei microsiene. Imobiliarele, iarăși, o idee născută moartă.  Să nu mai vorbim de presă, unde Patriciu a dat cu oiștea-a numită Peter Imre în gardul de la Casa Presei. Ei, și aici au rămas fără slujbe niște oameni (de la edițiile locale și internaționale care s-au închis încă pe vremea lui). Ar mai fi în pomelnic Fundația Dinu Patriciu care a lăsat fără bursele promise sute de tineri. Eșecurile lui Dinu Patriciu pot fi un cîștig pentru cei care vor să facă afaceri. Le va arăta cum nu se fac.

În materie de viață politică, putem să-i mulțumim lui Patriciu pentru “implementarea” lui Crin Antonescu, al cărui susținător a fost de la început. S-a fript și la acest capitol.

În rest, să-ți trăiască ficatul nou, să-ți fie de bine, Dinu Patriciu

Posted on
by

V-aţi pus vreodată întrebarea dacă dorinţa unei părţi a românilor de a intra în spaţiul Schengen este suficientă? Vi s-a părut că ni se face o nedreptate? Priviţi imaginile de la Congresul PCR PSD. Adrian Năstase, un puşcăriaş condamnat de o justiţie care era pe cale să se însănătoşească, a fost vedeta acestui Congres. A fost aclamat şi primit cu urale. De ce? Pentru că toţi cei care l-au aplaudat se identifică, într-un fel, cu el: li se pare normal să fure şi să nu fie pedepsiţi. Năstase e victima pentru că a  fost întemniţat. Pentru ca asta să nu se mai repete, trebuie izbucnit în urale.

În Franţa, guvernată tot de socialişti (şi pesediştii spun că sînt socialişti), fostul ministru al bugetului a fost prins cu minciuna. Avea nişte bani dosiţi în Elveţia. Nu bani furaţi, bani pecare voia să-i scuteascâă de rapacea impozitare franceză. Cînd s-a dovedit fapta, ministrul a demisionat din Guvern, a fost exclus din partid şi şi-a dat demisia şi din rîndul  deputaţilor francezi.

Revin: la noi Năstase a furat milioane, a fost prins cu nişte nimicuri şi condamnat la doi ani din care a executat în lux cîteva luni. Laş, a încercat să se sinucidă, dar şi de asta se pare că i-a fost frică, vestitul vînător a ratat ţinta. Acum e primit cu urale de foştii săi tovarăşi şi, prin asta, Justiţia e intimidată şi pusă la zid.. Vi se pare că merităm să intrăm în Schengen?

Sursă foto EVZ

Posted on
by

Apa minerală Perrier este un super-brand. Dacă sînteți cititor de etichete (eu, unul, sînt!), veți vedea că această apă mineraslă se extrage în Vergèze, Languedoc,Franța. Ieri am vrut să vizitez locul unde se îmbuteliază cea mai celebră și mai răspîndită apă minerală din lume, așa că m-am deplasat la Vergèze. Am găsit complexul unde se face îmbutelierea, dar muzeul și magazinul erau închise de la orele 17, că așa-i în Franța, se muncește scurt și concentrat. Am căutat cîte ceva despre istoria acestui brand și am aflat că perrier este numele unuia dintre proprietari. dar acest nume a fost dat de cel care a cumpărat izvorul de la doctorul Perrier, un englez, Sir John Harmsworth, în 1903. De la el vine forma sticlelor, inspirată din aceea a măciucilor indiene cu care englezul făcea exerciții sportive. Celebritatea apei a crescut în imperiul britanic, unde a fost vîndută drept “Șampania apelor minerale”.Nu vreau să vă împui capul cu cifre, date și nume, cert este că, acum, Perrier este în imperiul Nestlé (alături de marele său rival S.Pellegrino). Cei care se preocupă de branduri ar trebui să citească istoria Perrier, pentru că e plină de exemple de reinventare a mărcii.

De ce am pus titlul de mai sus? Pentru că singura localitate din lume cu care este înfrățit orașul Vergèze este orașul Bârlad.

Posted on
by

Ieri am cumpărat un disc (dublu CD) pe care se află toate înregistrările lui Robert Johnson, unul dintre întemeietorii blues-ului. A înregistrat, în total, 40 de cîntece. Pentru că a murit la 27 de ani, otrăvit de un soț gelos, se spune. La 27 de ani? Nu cumva asta este o vîrstă crucială în muzică? Amy Winehouse este una dintre ultimele admise în acest club. Hendrix, Joplin, Jim Morrison sînt și ei acolo. Dar Robert Johnson este unul dintre fondatorii acestui club, în 1938.Sinucideri, accidente, overdoze, atacuri de cord sînt principalii furnizori pentru club. E un club trist care, se pare, nu și-a încheiat înscrierile.

Se spune că oficial s-a folosit această denumire, Club 27, în momentul în care s-a sinucis Kurt Cobain. Nu există altă explicație decît coincidența. Sau poate există?

Posted on
by

Ştiu că e greu de crezut că poţi visa premonitoriu. Mie mi s-a întîmplat de mai multe ori. Un exemplu, accidentul cu Airbusul de la Baloteşti. În noaptea de dinainte am visat că mi-au căzut brusc toţi dinţii din faţă. Asta înseamnă moarte, accident, în public. Eram în turneu cu Divertis, la Rîmnicu Vâlcea. Cînd m-am trezit dimineaţa am spus cîtorva colegi că se va întîmpla o nenorocire publică, le-am povestit visul. Nu peste mult timp am aflat de tragedia de la Baloteşti. Colegii s-au uitat la mine ciudat.

Azi noapte am visat la fel, că mi-au căzut dinţii din faţă, brusc, toţi. M-am trezit marcat, i-am spus soţiei visul şi am scris un mail celui mai bun prieten al meu avertizîndu-l că se va întîmpla ceva în public, cu moarte. Am uitat toată ziua de asta, iar spre seară mi-am spus că a fost o alarmă falsă. Pînă cînd am deschis calculatorul şi am aflat despre tragedia de la Boston. Prietenul meu mi-a spus că s-a gîndit la visul meu cînd a văzut ştirea.

Nu stiu ce să spun. Nu ştiu de unde vin aceste semne, dar cert este că ele vin. Credeţi, nu credeţi, nu mai e treaba mea.

Posted on
by

Ştiam deja de Casa Română, restaurantul cu un nume ciudat pentru o localitate franceză. Îl văzusem la o trecere anterioară prin Les Saintes Maries de la Mer, fermecătoarea localitate din Camargue. Cum data trecută era între mese, nu am trecut pragul restaurantului. De data asta, însă, am căutat referinţe (restaurantul este recomandat de Ghidul Michelin, ceea ce nu e puţin lucru!) şi ne-am dus, sîmbătă, 13 aprilie,  direct acolo ca să luăm masa de prînz. Aşa am aflat mica poveste şi legătura cu România. Proprietarii sînt soţ şi soţie, un francez şi o româncă. Francezul este Chef, în bucătărie, iar doamna Flora lucrează în sală. Nu e restaurant cu specific românesc, doar numele are legătură cu ţara noastră, pe care cei doi soţi o elogiază în denumirea restaurantului. Pe un perete sînt trei imagini fotografice înrămate cu Bucureştiul Interbelic. “Le-am adus eu din Bucureşti, am vrut şi imagini mai mari dar nu am găsit” spune domnul Christian, ieşit din bucătărie la finalul programului. Marea doleanţă a proprietarului bucătar este aceea de a avea listate măcar două vinuri româneşti, unul roşu şi unul alb. Au tot încercat şi e complicat,  nu au reuşit să dea de un negustor care să-i aprovizioneze. Sigur că nu va fi o consumaţie uluitoare de vin românesc, dar măcar aşa, zic cei doi, prin prezenţa pe listă se află că există şi vin românesc! Poate citeşte postarea asta un producător român care vrea să fie listat într-un restaurant din Sudul Franţei!

Un lucru interesant, restaurantul se află pe strada Roumanille (care se citeşte ca şi Roumanie), dată după numele poetului provensal Joseph Roumanille.

PS Între timp, reprezentantul Vinarte în Sudul Franţei a făcut o vizită la restaurantul Casa Română. Şi, astfel, există vin românesc în  Saintes Maries de la Mer!