Posted on
by

Băi Adriene, să-ți reamitesc faptul că ești un fost pușcăriaș băgat la mititica pentru furt? Că din cauza ta sînt niște oameni care, încă, ispășesc pedepse mai grele decît tine, din cauza ta? Credeam că la pușcărie ți-ai mai redimensionat aroganța, dar se pare că nu e așa. Văd că dai în continuare sfaturi, faci remarci așa-zis ironice, te cam bagi în seamă. Te porți de parcă ai  fi nevinovat ca un înger. Ce-ar fi să mai taci? Lumea s-a săturat de mofturile tale de mare aristocrat din Tărtășești. Ai furat, încă nu ți s-a confiscat toată averea, așa că bucură-te de ce ai jefuit în tăcere, privește la galeria din Zambaccian, plimbă-te pe la moșia din Cornu, pleacă în excursii peste hortare, fă ce vrei, bucură-te de faptul că ești, din nou, liber! Acum știi ce înseamnă libertatea.

În materie de hoți, are cine să ne dea lecții, unul care n-a făcut închisoare, îl știi, că doar l-ai lăsat să-și fure doctoratul și să-ți manglească poziția în partid și funcția în Guvern.  Deci, destul un hoț în libertate care să ne dea lecții. Așa că, Adriene, mai taci!

PS eu cu Adrian ne tutuim de ceva vreme. El a început!

Posted on
by

Pentru mine, instituţia mulţumitului e sfîntă. Dacă nu ne mulţumim unii altora, lumea e mai tristă. Aşa cred, aşa am crescut, aşa îmbătrînesc. Din păcate, mi  s-a întîmplat ceva de neconceput. Nu am mulţumit cuiva pentru un sprijin foarte important. Nu pentru că am uitat, ci pentru că, deşi îmi e în reflex să mulţumesc, am avut un moment în care, pur şi simplu, emoţionat peste măsură, nu am făcut ceea ce era de cuviinţă. Acum, cînd rememorez întîmplarea, desigur că aş putea găsi scuze, dar ele nu ţin loc de mulţumesc. Tocmai de aceea, în mod public, îmi fac mea culpa şi spun un MULŢUMESC sincer persoanei pe care am nedreptăţit-o, atunci, prin lipsa unui gest firesc.

Posted on
by

Două fapte apropiate cronologic între ele.

Duminică, 20 octombrie, în Cairo (suburbia Warak), la ieşirea de la o nuntă coptă (creştină, adică, de rit copt) doi oameni mascaţi, pe motocicletă, au tras cu mitraliera în cei care ieşeau din biserică.  Patru morţi şi18 răniţi. Printre cei ucişi, o fetiţă de 12 ani.

Marţi, 15 octombrie, premierul Ayrault şi ministrul de Interne francez, Manuel Valls, au participat, la Marea Moschee din Paris, la festivităţile prilejuite de Aid el-Kebir, o mare sărbătoare musulmană. Cu această ocazie, premierul francez a spus: “Prin voi, salut o mare religie a Franţei. Apreciez locul său în ţara şi în istoria noastră. ….”

Monseniorul di Falco, episcop de Gap şi Embrun, o personalitate activă a catolicismului francez, a recurs la o ironie îndreptată spre  cei doi demnitari. A apreciat deschiderea spre religie a statului care, pe de altă parte,  se laudă cu laicitatea sa indiscutabilă şi, după modelul participării la sărbătoarea musulmană, i-a invitat  pe cei doi la evenimentele unei alte mari religii a Franţei, catolicismul. Prelatul şi-a manifestat încrederea că această deschidere va determina guvernul să apere şi creştinii discriminaţi şi i-a invitat pe cei doi oficiali la Catedrala din Gap, fie de Miercurea Cenuşii, fie de Paşte. Cei care cunosc puţin viaţa publică din Franţa vor înţelege această ironie fină şi puternică în acelaşi timp.

Posted on
by

Graficianul Eugen Mihăescu mi s-a părut un tip interesant cînd l-am cunoscut la New York. povestea cu haz cum a ajuns consilierul lui Iliescu, avea umor. Mai apoi, împreună cu colegii de la Academia Caţavencu l-am sprijinit pentru postul de ambasador al României la UNESCO. E un episod despre care nu vreau să spun mai mult.  Apoi, cînd Eugen Mihăescu a crezut că e om politic şi a intrat în PRM, lîngă Vadim, mi s-apărut că şi-a mai pierdut din umor. I-am citit cartea de memorii (Printre linii) , am regăsit umorul, dar am constatat că şi-a cam pierdut memoria. La fel se întîmplă şi-n fragmentul de mai jos, extras dintr-un interviu acordat ziarului Adevărul: “Visam de mult timp să ajung în America. Acum era momentul, deşi nu ştiam o boabă de engleză. Desenul este un limbaj pentru muţi. Mi-am pregătit vreo 10-15 desene. În general, m-am pregătit ca pentru o expediţie la Polul Nord. Odată ajuns în Manhattan, m-am oprit la “The New York Times” şi am avut grijă ca uşa batantă să nu mă arunce afară. Am intrat şi n-am mai ieşit pentru 25 de ani”. Aşadar, din acest fragment rezultă  că, neştiind limba, Eugen  Mihăescu a dat buzna peste redacţia NY Times cu 10 desene şi a ieşit peste 25 de ani. Ştiu, e o metaforă, între timp a mai ieşit din redacţie, s-a plimbat, şi-a cumpărat apartament, şi-a făcut atelier etc. Numai că nu de metaforă mă împiedic, ci de absenţa unui adevăr pe care-l ştiu cei din preajma lui Eugen Mihăescu. El a intrat la NYTimes ajutat, garantat şi prezentat redacţiei de un mare grafician al ziarului, emigrat şi el din România, Saul Steinberg, o adevărată instituţie. Care, cum spuneam, l-a ajutat să publice în paginile ziarului. Desigur, mare caracter, Eugen Mihăescu a ajuns, mai tîrziu, să-şi înjure binefăcătorul şi, iată, să-l şteargă cu buretele din biografia sa. Eugen  Mihăescu  nu suflă o vorbă despre cum a plecat de la NY Times, deşi trebuie să fie un episod la fel de interesant ca toată viaţa sa repovestită, acum, la senectute. Deşi este indecent să-ţi scrii memoriile dacă memoria îţi joacă feste. Sau de vină o fi caracterul?!

Posted on
by

 Iartă-ne Basarabia că n-am prea fost la mitingul autorizat. Am văzut de cîteva zile afişe, pregătiri, îndemnuri, liste făcute la metrou, dar noi nu sîntem aşa, nouă ne place să ne adunăm spontan, fără autorizaţie, pe facebook. Tu, dragă Basarabia,. nu eşti un subiect cool, pe noi ne interesează un sat din Apuseni, nu o ţară soră de peste Prut. Asta e situaţia, te rugăm să ne înţelegi. Nouă ne place să strigăm slogane haioase gen “Roşia şi Pungeşti, două inimi româneşti”. Basarabia nu rimează aici, chiar dacă, poate, are şi ea o inimă românească. Noi îi urmăm pe liderii noştri, Claudiu Crăciun, Mircea Toma, Remus Cernea. Ei nu au primit nici o indicaţie să mergem la miting, aşa că nu am mers. Am mers tot la ce ştim noi, la chestia cu Roşia Montană că ne place cum iese, cum facem mişto de cine ni se opune… Noi sîntem contra gazului de şist, nu pentru Unire. Nu te supăra, Basarabia, nouă ne plac produsele tale, mai ales alea culturale, ne place să ascultăm muzica ta, cu Zdob şi Zdub, cu Pavel Stratan. Părinţilor noştri le plăcea şi de Vieru, poetul, şi de soţii Aldea-Teodorovici. Erau simpatici. Dar nu suficient încît să ieşim azi la miting. Dacă vreţi să milităm pentru voi, băgaţi ceva exploatări cu cianură, că sărim ca arşi, ne adunăm, cîntăm, uniţi salvăm,  mergem pe bicicletă, îi spargem şi capul lui Daniel Barbu, la o adică. Dar chestia asta cu Unirea, nu ne amestecăm. Că se supără Vasilică Ernu şi Costi Rogozanu.

Iartă-ne Basarabia, dar, sinceri să fim, nu avem fonduri să ne adunăm, să facem colante din alea haioase, să lipim afişe. Să ştii, Basarabie, dragă, că ai potenţial. Ne-a plăcut ce ai cîntat, deşi nu am înţeles aluzia :”Of, of, mama mea,. Vai, sărmana Basarabia! Basarabie frumoasă,. De trei ori ai fost mireasă. De trei ori ai fost mireasă. Şi a patra ai fost arsă. Of, of, mama mea,.” E mişto chestia cu mireasa, poate o folosim şi noi la mitingurile astea, neautorizate, cu Roşia Montană. Facem o mie de rochii de mireasă (dacă obţinem fonduri) şi punem de  o “nuntă fără cianuri! ”

Iartă-ne Basarabie, sperăm să te descurci şi singură. Că şi noi sîntem singuri împotriva capitalismului!

 

Posted on
by

Într-o perioadă din viaţa mea de angajat al trustului Pro am făcut revista presei la emisiunea de dimineaţă, între şapte şi nouă. Moderaorii emisiunii erau Andrei Zaharescu şi Ioana Moldovan, eu aveam felia mea în emisiune. Într-una din acele dimineţi, după ce am trecut pe la  garderobă şi pe la machiaj, ajungînd în platou, am constatat că Andrei Zaharescu nu mai era acolo, locul lui fiind luat de Florian Petrică, fost, pînă atunci, prezentator de sport.  Am întrebat ce s-a întîmplat şi răspunsul sec a fost: “Andrei Zaharescu nu mai lucrează în trust”. De pe o zi pe alta, fără preaviz. Aveam să aflu explicaţia completă chiar în acea zi, pe holuri, acolo unde se spune adevărul în mai toate instituţiile româneşti.

O colegă de-a noastră care lucra şi ea la această emisiune s-a dus să facă un reportaj pe teme de sănătate la o clinică modernă, privată. La plecare, patronul (sau patroana) firmei a întrebat cît trebuie să plătească.  E ca data trecută? Nu costă nimic, a spus reporteriţa, iar interlocutorul său i-a dezvăluit că, la un reportaj precedent, făcut cu ceva timp în urmă, Andrei Zaharescu, autorul reportajului, a cerut nişte bani de publicitate. Pentru care a eliberat chitanţă. Colega a relatat întîmplarea la conducerea Pro Tv şi povestea a ajuns la Adrian Sârbu. Chitanţa ruptă de Zaharescu nu avea nici o legătură cu trustul, banii i-au mers lui direct în buzunar. O minimă anchetă a dezvăluit că acel caz nu a fost singular. Zaharescu a fost chemat de Sârbu şi dat afară, cu menţiunea că nu-i permite să se angajeze doi ani la nici o televiziune. Declaraţia lui Zaharescu despre faptele sale este, se spune, într-un sertar al lui Adrian Sârbu. Care nu a chemat poliţia sau procuratura pentru că nu voia o asemenea lovitură de imagine pentru televiziunea sa.

Cariera lui Zaharescu nu s-a oprit în acest moment cu iz penal. A continuat, glorioasă, la Antene. Apoi la Guvern. Dacă a ştiut povestea, Ponta e de condamnat pentru selecţia purtătorului de cuvînt.  Dacă nu a ştiut-o, e vinovat că nu are consilieri buni şi nici un bun serviciu de resurse umane.

Acum Andrei Zaharescu merge la Cape Town. Sper  ca, pentru imaginea României, să lase chitanţierul cel fals acasă.

 

Posted on
by

Citesc, stupefiat, următorul fragment de articol: “Ministrul de Interne, Radu Stroe, a dezvăluit pentru gândul că a existat o decizie politică prin care li s-a permis protestatarilor să blocheze bulevardele, atâta timp cât s-au comportat civilizat.”

Să traduc?

” Ministrul de Interne dezvăluie că i se rupe-n paişpe de lege, că nu-l interesează ca ea să fie respectată, cîtă vreme cei care o încarcă sînt nişte foşti votanţi ai formaţiunii politice care l-au adus la Putere. Şi care sînt îmbrăcaţi frumos şi se dau cu parfum, cîntînd cîntece mobilizatoare . Dacă vor striga Jos Ponta! (ceea ce nu e defel plauzibil, că doar “avem oameni infiltraţi acolo, de la Claudiu Crăciun la alţii, mai puţin cunoscuţi”) Jandarmeria va primi ordine precise de dispersare a manifestanţilor care încalcă legea”.

Deci, puterea ia decizia politică de a permite şi a încuraja încălcarea legii. Aşa ceva, pînă acum, eu, unul, nu am mai auzit. Dar sînt convins că rezerva de ipocrizie şi preacurvie politică a Guvernului Ponta e inepuizabilă.

 

 

Posted on
by

Luni va fi o zi importată pentru mine, din mai multe motive. Unul din ele este lansarea noului meu roman, eveniment despre care vorbeşte afişul de mai jos. Aşadar, vă invit şi vă aştept să- mi fiţi alături!

Posted on
by

“care prin ţigani şe înţeleg şi alţii” (Ion Budai-Deleanu)

Ieri am auzit la un post de radio franţuzesc (mi se pare că era Bleu Provence) o discuţie despre romi. Nu era vorba chiar de expulzări, ci despre un grup de romi care s-a aşezat la marginea unei păduri, nu am reţinut în ce regiune, şi a început să culeagă ciuperci. Normele locale pentru cules ciuperci fără a plăti taxe prevăd cinci kilograme de om, pe zi. Romii, se spunea la radio, au cules mult mai mult şi s-au dus şi au vîndut ciupercile în Spania. Aşadar, era vorba de contrabandă cu ciuperci şi de faptul că romii nu plătesc taxe pentru această acţiune rentabilă. Concluzia, surprinzătoare, a fost că romii ar trebui trimişi acasă, în România. Era limpede că tema de la postul de radio era, cumva, servită. Se vorbeşte mult despre romi în aceste zile în Franţa, e o temă recurentă. Cînd era preşedinte Sarkozy s-a spus că tevatura cu romii şi cu expulzările  e din cauza dreptei, că e o temă electorală. Acum sînt socialiştii la putere, iar atitudinea ministrului de interne, Manuel Vals, condamnată de partenerii ecologişti de guvernare cum că ar fi de dreapta, a fost, surpinzător, de partea lui Vals. Da, Partidul Socialist care a condamnat pentru asta dreapta, pe cînd era în opoziţie, continuă expulzările. (Inutil, pentru că, cu Schengen sau nu, romii se întorc în Franţa).

Ipocrizia socialistă are, totuşi, o explicaţie. Pînă acum, singura realizare a lui Hollande este adoptarea legii care prevede căsătoria homosexuală, sfidînd milioane de francezi care au ieşit în stradă. Pentru a-şi recîştiga încrederea, guvernul Ayrault trebuie să facă ceva. Expulzarea romilor e cel mai simplu lucru. Şi, în plus, are o mare putere simbolică. În Franţa există cartiere întregi prin care nu poţi trece. La Marsilia s-au ucis, cu mitraliere, 55 de oameni de la începutul anului pînă acum. cartierele cele mai periculoase nu sînt cele în care s-au instalat romii. Ci cartierele cu populaţie magrebiană. Cei care apasă pe trăgaci în Marsilia, în reglări de conturi, nu sînt romi, ci arabi. Dar nu se poate spune asta. E împotriva spiritului republican. Franţa a inventat drepturile omului, nu?! Îţi sare lumea în cap, se revoltă suburbiile violente. Nu se poate vorbi de adevărata problemă a oraşlor franceze fără sp fii etichetat de extremist. 

dar despre romi se poate vorbi. Ei nu au putere, nu fac demonstraţii în stradă, nu incendiază maşini. Întind mîna la o îndemnizaţie de expulzare. Aşa că pot fi folosiţi ca o temă mică pentru a ascunde adevărata temă care ar trebui să anime discuţiile societăţii franceze. Aşa, e mai simplu să spui că nişte romi au cules nişte ciuperci în plus. Şi să le ceri expulzarea. Că despre kalaşnikoave nu e potrivit să discutăm, cine ştie ce se mai poate întîmpla..

 

Posted on
by

N-am avut nimic cu el pînă cînd am aflat că a fost turnător. Era un individ  nu tocmai pe gustul meu, cu o smerenie jucată pînă-n buza perfidiei, cu un fel de naivitate de băiat de la ţară nevoit să-şi cîştige viaţa la oraş. Cînd am fost invitat la Goteborg, la un tîrg de carte, am fost mai tot timpul împreună, însă. Mă rog, ăştia-s oamenii, cu ăştia ne plimbăm. Nu pot spune că s-a dezvoltat o mare prietenie, dar nici nu m-am plictisit de moarte.

Am rămas trăsnit cînd am citit, cu puţin timp de a ieşi decizia oficială, de la CNSAS, mărturisirile lui în România literară. Da, a fost turnător, vai ce greu i-a fost, da, a luat bani pentru ce a turnat (semn că Securitatea a folosit informaţiile lui). M-am gîndit, atunci, că Ioan Es Pop se va retrage de bună voie, pentru o vreme, din viaţa literară, aşa, de ruşine. De unde ruşine, oameni buni? Dacă nu ajungea CNSAS-ul la dosarului, nici vorbă de mărturisire şi de cenuşă light în cap. Alta era situaţia dacă, imediat după 89, omul îşi cerea iertare. Dar, nu. A sperat că nu va fi descoperit (chestia care s-a întîmplat cu sute de turnători). Dacă nu era 89, Ioan Es Pop  turna în continuare şi avansa în carieră.

Acum aflu că Ioan Es Pop, cel fără onoare,  merge din nou la tîrgul de la Goteborg, unde România e invitată de onoare. Veţi putea zice că nu are importanţă, că una e una, alta e alta. Bun, dar să spunem că una dintre victimele turnate de Ioan Es Pop merge şi ea la Goteborg şi iese cu o pancartă : “un scriitor invitat de onoare m-a turnat!” E un subiect de televiziune în Suedia? Şi cum ar ieşi România cu faţa curată cînd a acceptat să fie reprezentată de un turnător?