Graficianul Eugen Mihăescu mi s-a părut un tip interesant cînd l-am cunoscut la New York. povestea cu haz cum a ajuns consilierul lui Iliescu, avea umor. Mai apoi, împreună cu colegii de la Academia Caţavencu l-am sprijinit pentru postul de ambasador al României la UNESCO. E un episod despre care nu vreau să spun mai mult. Apoi, cînd Eugen Mihăescu a crezut că e om politic şi a intrat în PRM, lîngă Vadim, mi s-apărut că şi-a mai pierdut din umor. I-am citit cartea de memorii (Printre linii) , am regăsit umorul, dar am constatat că şi-a cam pierdut memoria. La fel se întîmplă şi-n fragmentul de mai jos, extras dintr-un interviu acordat ziarului Adevărul: “Visam de mult timp să ajung în America. Acum era momentul, deşi nu ştiam o boabă de engleză. Desenul este un limbaj pentru muţi. Mi-am pregătit vreo 10-15 desene. În general, m-am pregătit ca pentru o expediţie la Polul Nord. Odată ajuns în Manhattan, m-am oprit la “The New York Times” şi am avut grijă ca uşa batantă să nu mă arunce afară. Am intrat şi n-am mai ieşit pentru 25 de ani”. Aşadar, din acest fragment rezultă că, neştiind limba, Eugen Mihăescu a dat buzna peste redacţia NY Times cu 10 desene şi a ieşit peste 25 de ani. Ştiu, e o metaforă, între timp a mai ieşit din redacţie, s-a plimbat, şi-a cumpărat apartament, şi-a făcut atelier etc. Numai că nu de metaforă mă împiedic, ci de absenţa unui adevăr pe care-l ştiu cei din preajma lui Eugen Mihăescu. El a intrat la NYTimes ajutat, garantat şi prezentat redacţiei de un mare grafician al ziarului, emigrat şi el din România, Saul Steinberg, o adevărată instituţie. Care, cum spuneam, l-a ajutat să publice în paginile ziarului. Desigur, mare caracter, Eugen Mihăescu a ajuns, mai tîrziu, să-şi înjure binefăcătorul şi, iată, să-l şteargă cu buretele din biografia sa. Eugen Mihăescu nu suflă o vorbă despre cum a plecat de la NY Times, deşi trebuie să fie un episod la fel de interesant ca toată viaţa sa repovestită, acum, la senectute. Deşi este indecent să-ţi scrii memoriile dacă memoria îţi joacă feste. Sau de vină o fi caracterul?!
Author Archives: Ioan T. Morar
Iartă-ne, Basarabia, dar nu eşti un subiect cool!
Iartă-ne Basarabia că n-am prea fost la mitingul autorizat. Am văzut de cîteva zile afişe, pregătiri, îndemnuri, liste făcute la metrou, dar noi nu sîntem aşa, nouă ne place să ne adunăm spontan, fără autorizaţie, pe facebook. Tu, dragă Basarabia,. nu eşti un subiect cool, pe noi ne interesează un sat din Apuseni, nu o ţară soră de peste Prut. Asta e situaţia, te rugăm să ne înţelegi. Nouă ne place să strigăm slogane haioase gen “Roşia şi Pungeşti, două inimi româneşti”. Basarabia nu rimează aici, chiar dacă, poate, are şi ea o inimă românească. Noi îi urmăm pe liderii noştri, Claudiu Crăciun, Mircea Toma, Remus Cernea. Ei nu au primit nici o indicaţie să mergem la miting, aşa că nu am mers. Am mers tot la ce ştim noi, la chestia cu Roşia Montană că ne place cum iese, cum facem mişto de cine ni se opune… Noi sîntem contra gazului de şist, nu pentru Unire. Nu te supăra, Basarabia, nouă ne plac produsele tale, mai ales alea culturale, ne place să ascultăm muzica ta, cu Zdob şi Zdub, cu Pavel Stratan. Părinţilor noştri le plăcea şi de Vieru, poetul, şi de soţii Aldea-Teodorovici. Erau simpatici. Dar nu suficient încît să ieşim azi la miting. Dacă vreţi să milităm pentru voi, băgaţi ceva exploatări cu cianură, că sărim ca arşi, ne adunăm, cîntăm, uniţi salvăm, mergem pe bicicletă, îi spargem şi capul lui Daniel Barbu, la o adică. Dar chestia asta cu Unirea, nu ne amestecăm. Că se supără Vasilică Ernu şi Costi Rogozanu.
Iartă-ne Basarabia, dar, sinceri să fim, nu avem fonduri să ne adunăm, să facem colante din alea haioase, să lipim afişe. Să ştii, Basarabie, dragă, că ai potenţial. Ne-a plăcut ce ai cîntat, deşi nu am înţeles aluzia :”Of, of, mama mea,. Vai, sărmana Basarabia! Basarabie frumoasă,. De trei ori ai fost mireasă. De trei ori ai fost mireasă. Şi a patra ai fost arsă. Of, of, mama mea,.” E mişto chestia cu mireasa, poate o folosim şi noi la mitingurile astea, neautorizate, cu Roşia Montană. Facem o mie de rochii de mireasă (dacă obţinem fonduri) şi punem de o “nuntă fără cianuri! ”
Iartă-ne Basarabie, sperăm să te descurci şi singură. Că şi noi sîntem singuri împotriva capitalismului!
Andrei Zaharescu şi plecarea lui bruscă de la PROTv
Într-o perioadă din viaţa mea de angajat al trustului Pro am făcut revista presei la emisiunea de dimineaţă, între şapte şi nouă. Moderaorii emisiunii erau Andrei Zaharescu şi Ioana Moldovan, eu aveam felia mea în emisiune. Într-una din acele dimineţi, după ce am trecut pe la garderobă şi pe la machiaj, ajungînd în platou, am constatat că Andrei Zaharescu nu mai era acolo, locul lui fiind luat de Florian Petrică, fost, pînă atunci, prezentator de sport. Am întrebat ce s-a întîmplat şi răspunsul sec a fost: “Andrei Zaharescu nu mai lucrează în trust”. De pe o zi pe alta, fără preaviz. Aveam să aflu explicaţia completă chiar în acea zi, pe holuri, acolo unde se spune adevărul în mai toate instituţiile româneşti.
O colegă de-a noastră care lucra şi ea la această emisiune s-a dus să facă un reportaj pe teme de sănătate la o clinică modernă, privată. La plecare, patronul (sau patroana) firmei a întrebat cît trebuie să plătească. E ca data trecută? Nu costă nimic, a spus reporteriţa, iar interlocutorul său i-a dezvăluit că, la un reportaj precedent, făcut cu ceva timp în urmă, Andrei Zaharescu, autorul reportajului, a cerut nişte bani de publicitate. Pentru care a eliberat chitanţă. Colega a relatat întîmplarea la conducerea Pro Tv şi povestea a ajuns la Adrian Sârbu. Chitanţa ruptă de Zaharescu nu avea nici o legătură cu trustul, banii i-au mers lui direct în buzunar. O minimă anchetă a dezvăluit că acel caz nu a fost singular. Zaharescu a fost chemat de Sârbu şi dat afară, cu menţiunea că nu-i permite să se angajeze doi ani la nici o televiziune. Declaraţia lui Zaharescu despre faptele sale este, se spune, într-un sertar al lui Adrian Sârbu. Care nu a chemat poliţia sau procuratura pentru că nu voia o asemenea lovitură de imagine pentru televiziunea sa.
Cariera lui Zaharescu nu s-a oprit în acest moment cu iz penal. A continuat, glorioasă, la Antene. Apoi la Guvern. Dacă a ştiut povestea, Ponta e de condamnat pentru selecţia purtătorului de cuvînt. Dacă nu a ştiut-o, e vinovat că nu are consilieri buni şi nici un bun serviciu de resurse umane.
Acum Andrei Zaharescu merge la Cape Town. Sper ca, pentru imaginea României, să lase chitanţierul cel fals acasă.
Anarhie să fie, dar să o aprobăm şi noi
Citesc, stupefiat, următorul fragment de articol: “Ministrul de Interne, Radu Stroe, a dezvăluit pentru gândul că a existat o decizie politică prin care li s-a permis protestatarilor să blocheze bulevardele, atâta timp cât s-au comportat civilizat.”
Să traduc?
” Ministrul de Interne dezvăluie că i se rupe-n paişpe de lege, că nu-l interesează ca ea să fie respectată, cîtă vreme cei care o încarcă sînt nişte foşti votanţi ai formaţiunii politice care l-au adus la Putere. Şi care sînt îmbrăcaţi frumos şi se dau cu parfum, cîntînd cîntece mobilizatoare . Dacă vor striga Jos Ponta! (ceea ce nu e defel plauzibil, că doar “avem oameni infiltraţi acolo, de la Claudiu Crăciun la alţii, mai puţin cunoscuţi”) Jandarmeria va primi ordine precise de dispersare a manifestanţilor care încalcă legea”.
Deci, puterea ia decizia politică de a permite şi a încuraja încălcarea legii. Aşa ceva, pînă acum, eu, unul, nu am mai auzit. Dar sînt convins că rezerva de ipocrizie şi preacurvie politică a Guvernului Ponta e inepuizabilă.
Vă invit şi vă aştept
Luni va fi o zi importată pentru mine, din mai multe motive. Unul din ele este lansarea noului meu roman, eveniment despre care vorbeşte afişul de mai jos. Aşadar, vă invit şi vă aştept să- mi fiţi alături!
Romii, ciupercile şi mitraliera
“care prin ţigani şe înţeleg şi alţii” (Ion Budai-Deleanu)
Ieri am auzit la un post de radio franţuzesc (mi se pare că era Bleu Provence) o discuţie despre romi. Nu era vorba chiar de expulzări, ci despre un grup de romi care s-a aşezat la marginea unei păduri, nu am reţinut în ce regiune, şi a început să culeagă ciuperci. Normele locale pentru cules ciuperci fără a plăti taxe prevăd cinci kilograme de om, pe zi. Romii, se spunea la radio, au cules mult mai mult şi s-au dus şi au vîndut ciupercile în Spania. Aşadar, era vorba de contrabandă cu ciuperci şi de faptul că romii nu plătesc taxe pentru această acţiune rentabilă. Concluzia, surprinzătoare, a fost că romii ar trebui trimişi acasă, în România. Era limpede că tema de la postul de radio era, cumva, servită. Se vorbeşte mult despre romi în aceste zile în Franţa, e o temă recurentă. Cînd era preşedinte Sarkozy s-a spus că tevatura cu romii şi cu expulzările e din cauza dreptei, că e o temă electorală. Acum sînt socialiştii la putere, iar atitudinea ministrului de interne, Manuel Vals, condamnată de partenerii ecologişti de guvernare cum că ar fi de dreapta, a fost, surpinzător, de partea lui Vals. Da, Partidul Socialist care a condamnat pentru asta dreapta, pe cînd era în opoziţie, continuă expulzările. (Inutil, pentru că, cu Schengen sau nu, romii se întorc în Franţa).
Ipocrizia socialistă are, totuşi, o explicaţie. Pînă acum, singura realizare a lui Hollande este adoptarea legii care prevede căsătoria homosexuală, sfidînd milioane de francezi care au ieşit în stradă. Pentru a-şi recîştiga încrederea, guvernul Ayrault trebuie să facă ceva. Expulzarea romilor e cel mai simplu lucru. Şi, în plus, are o mare putere simbolică. În Franţa există cartiere întregi prin care nu poţi trece. La Marsilia s-au ucis, cu mitraliere, 55 de oameni de la începutul anului pînă acum. cartierele cele mai periculoase nu sînt cele în care s-au instalat romii. Ci cartierele cu populaţie magrebiană. Cei care apasă pe trăgaci în Marsilia, în reglări de conturi, nu sînt romi, ci arabi. Dar nu se poate spune asta. E împotriva spiritului republican. Franţa a inventat drepturile omului, nu?! Îţi sare lumea în cap, se revoltă suburbiile violente. Nu se poate vorbi de adevărata problemă a oraşlor franceze fără sp fii etichetat de extremist.
dar despre romi se poate vorbi. Ei nu au putere, nu fac demonstraţii în stradă, nu incendiază maşini. Întind mîna la o îndemnizaţie de expulzare. Aşa că pot fi folosiţi ca o temă mică pentru a ascunde adevărata temă care ar trebui să anime discuţiile societăţii franceze. Aşa, e mai simplu să spui că nişte romi au cules nişte ciuperci în plus. Şi să le ceri expulzarea. Că despre kalaşnikoave nu e potrivit să discutăm, cine ştie ce se mai poate întîmpla..
Tupeu de turnător:Ioan Es. Pop
N-am avut nimic cu el pînă cînd am aflat că a fost turnător. Era un individ nu tocmai pe gustul meu, cu o smerenie jucată pînă-n buza perfidiei, cu un fel de naivitate de băiat de la ţară nevoit să-şi cîştige viaţa la oraş. Cînd am fost invitat la Goteborg, la un tîrg de carte, am fost mai tot timpul împreună, însă. Mă rog, ăştia-s oamenii, cu ăştia ne plimbăm. Nu pot spune că s-a dezvoltat o mare prietenie, dar nici nu m-am plictisit de moarte.
Am rămas trăsnit cînd am citit, cu puţin timp de a ieşi decizia oficială, de la CNSAS, mărturisirile lui în România literară. Da, a fost turnător, vai ce greu i-a fost, da, a luat bani pentru ce a turnat (semn că Securitatea a folosit informaţiile lui). M-am gîndit, atunci, că Ioan Es Pop se va retrage de bună voie, pentru o vreme, din viaţa literară, aşa, de ruşine. De unde ruşine, oameni buni? Dacă nu ajungea CNSAS-ul la dosarului, nici vorbă de mărturisire şi de cenuşă light în cap. Alta era situaţia dacă, imediat după 89, omul îşi cerea iertare. Dar, nu. A sperat că nu va fi descoperit (chestia care s-a întîmplat cu sute de turnători). Dacă nu era 89, Ioan Es Pop turna în continuare şi avansa în carieră.
Acum aflu că Ioan Es Pop, cel fără onoare, merge din nou la tîrgul de la Goteborg, unde România e invitată de onoare. Veţi putea zice că nu are importanţă, că una e una, alta e alta. Bun, dar să spunem că una dintre victimele turnate de Ioan Es Pop merge şi ea la Goteborg şi iese cu o pancartă : “un scriitor invitat de onoare m-a turnat!” E un subiect de televiziune în Suedia? Şi cum ar ieşi România cu faţa curată cînd a acceptat să fie reprezentată de un turnător?
Torționarii doar au întinat nobilele idealuri ale comunismului
Deși cred că torționarii ar trebui demascați și pedepsiți pentru ceea ce au făcut, totuși, mi se pare că agitația din ultimul timp în legătură cu alde Vișinescu și Ficior are ceva din datele unei diversiuni. Pentru că această demascare vine din partea celor care au fluierat atunci cînd a avut loc condamnarea oficială a comunismului ca regim criminal, condamnare făcută cu cap și coadă, pe baza unei documentări serioase. Au existat zeci de voci care au spus că nu e bine, că nu trebuie, că nu e nevoie, că de ce Băsescu, de ce Tismăneanu etc. Nu, nu avem nevoie să condamnăm comunismul, în fond, am dus-o mai bine pe vremea lui Ceaușescu (aveam locuri de muncă, nimeni nu murea de foame ) decît acum. Circul din Parlament, permis atunci, la citirea Raportului, (și încurajat) de un fruntaș al actualei coaliții de guvernare, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a fost menit să arate că poporul, prin aleșii lui, nu dorea această condamnare. Românii nu aveau nevoie de așa ceva, toți am dus-o bine în comunism, în special căpitanul de vapor Băsescu.
Acum, brusc, apar niște torționari. Cărora Ponta vrea să le ia pensia. Nu se vorbește despre comunim ca regim criminal, ci despre niște moșnegi care au torturat în vremea comunismului, cam de capul lor, pentru că aveau niște suflete otrăvite. Ei sînt vinovați, nu sistemul. Ei au tîrît intelectualitatea română la canal și apoi prin sinistre pușcării, nu sistemul. Sistemul, zic noii stîngiști, o fi avut niște erori, dar asta tocmai din cauza acestor torționari ticăloși care merită să rămînă fără pensie și fără abonament gratuit la RATB. Asta merită, asta li se dă! Ei doar au întinat nobilele idealuri.. Comunismul e bun, dar a fost aplicat prost pînă acum. Deci, Jos capitalismul!
(sursă imagine aici)
Un drept la replică împotriva manipulării lui Mihai Gâdea
Deşi sînt un susţinător al proiectului Roşia Montană (am spus asta pentru cei care sînt pentru prima dată pe acest blog!), nu pot să nu vă semnalez o uriaşă mistificare făcută de lacheul lui Felix, Mihai Gâdea. Drept pentru care, public următorul
Drept la replică
În emisiunea „Sinteza zilei” din data de 11 septembrie 2013, a canalului
de televiziune Antena 3, realizatorul Mihai Gâdea, care ne urmărește de ani de
zile cu ura sa nedomolită, a pus în circulație încă o manipulare: și anume, că am
fi „proprietari de terenuri în Roșia Montană”. Pluralul „terenuri”, utilizat abuziv
de dl. Gâdea, și asocierea numelor noastre cu o entitate despre care am auzit
pentru prima oară chiar din gura moderatorului, Greenpeace Ungaria, reprezintă
o clară intenție de criminalizare. Pe site-ul Antenei 3, titlul nu lasă nicio îndoială
asupra unghiului din care ne atacă dl. Gâdea: „Patapievici, Mihăieș și Greenpeace
Ungaria, proprietari de terenuri în Roșia Montană.” Cu alte cuvinte, alături de
unguri, „sugem sângele poporului…” Ferindu-se precum Necuratul de tămâie,
dl. Gâdea a omis cu bunăștiință să menționeze mărimea suprafaței „terenurilor”
invocate. Dacă ar fi făcut-o, se acoperea de ridicol și nu ar mai fi fost manipulare.
Situația de facto este următoarea: în anul 2006, impresionați de rezistența
eroică a asociației „Alburnus Maior” din Roșia Montană, formată din adversari ai
demarării exploatării minere cu cianuri, așa cum eram și noi, am decis, alături de
alți câțiva intelectuali, să ne exprimăm adeziunea la decizia lor de a se opune
barbariei. La invitația conducătorului asociației, dl. Eugen David, am achiziționat
suprafața simbolică de 1 (un) metru pătrat, dorind să ne exprimăm prin acest gest
solidaritatea cu cei care se luptau contra distrugerii sălbatice a localității. Faptul că
dl. Gâdea transformă o acțiune pur civică, inspirată de generosul exemplu, care a
făcut atât de mult bine României, al protestului internațional de la sfârșitul
anilor ‘80, Opération Villages Roumains, într-un denunț public mincinos, prin care
suntem stigmatizați drept potențiali speculanți imobiliari (adică delincvenți), spune
totul despre jurnalismul de manipulare și exterminare practicat de Antena 3.
Împrejurarea că acest atentat nedemn s-a produs sub privirile aprobatoare și
comentariile insinuante ale primului-ministru al României, dl. Victor Ponta, care s-a remarcat printr-o minciună crasă („Domnul Patapievici e un bun investitor
imobiliar”), demonstrează substratul politic al demascării de tip stalinist la care sau dedat protagoniștii emisiunii menționate.
Protestăm, așadar, cu vehemență față de acest nou atac la care ne supune
Antena 3 și cerem retragerea afirmațiilor calomnioase. Numai cineva complet orbit
de ură poate afirma că 1 metru pătrat de teren constituie o „investiție imobiliară”.
Este o „investiție simbolică”, „1 metru pătrat” — un act de rezistență civică, făcut
cu mijloacele statului de drept, față de invazia cianurilor, practicată sub ochii
noștri, chiar în aceste zile, prin batjocorirea statului de drept. Pe suprafața pe care o
deținem la Roșia Montană nu s-ar putea construi nici măcar o cușcă decentă care
să adăpostească un singur câine comunitar…
Horia-Roman Patapievici
Mircea Mihăieș
Violul de oportunitate şi vitejia fleşcăită a cetăţeanului
Am citit acum un an, mi se pare, în presa franceză, un articol despre isprăvile unui “resortisant român”. povestea, pe scurt, e următoarea: o tînără franţuzoaică iese de la discotecă şi constată că nu mai are baterie la telefon să cheme un taxi. Cum nu avea foarte mult pînă acasă, porneşte pe jos şi trece inevitabil pe lîngă adăpostul improvizat al “resortisantului”. Care o atacă şi vrea s-o jefuiască. Tînăra nu se lasă, dar băiatul îi trage una de cade jos. O jefuieşte şi, după aceea, că tot pornise deranjul, o violează. Sigur, nu a fost nici o problemă să fie prins de poliţie şi să ajungă la tribunal. Şi aici vine partea care m-a şocat: avocatul tîlharului spune, în pledoarie, că da, tîlhăria e evidentă, dar violul nu a fost în intenţia băratului, a fost vorba de “viol de oportunitate”. Adică, dacă tot căzuse fata pe jos şi nu se mai putea apăra, violul a venit aşa, ca o realizare suplimentară, ca valorificarea unei oportunităţi. Iscusit avocat, greţoasă apărare!
În România, în Bucureşti, o tînără jurnalistă este luată cu japca de pe stradă şi violată într-un loc public, după ce trecători indiferenţi au profitat de oportunitatea de a nu face nimic. Trec peste faptul că românul e viteaz în grup şi doar în lupta cu jandarmii şi cu inamicii nevăzuţi sau absenţi din peisaj. Curajul e o monedă de folosit doarîn jocurile cu mize naţionale. O sărmană fată violată nu merită deranjul. Ziceam că trec peste asta şi vă semnalez ceva mai îngrozitor. Am citit la comentariile de pe pagina unui cotidian replica unui cetăţean care spunea că a citit el nu ştiu unde că violatorul şi violata se cunoşteau. Deci, nu ar cam fi viol. Viol era, în mintea creaţă a respectivului, doar atunci cînd bărbatul e un necunoscut. Serios? Deci dacă vezi o persoană pe care o cunoşti ai dreptul să o tîrăşti cu un cuţit în primul tufiş şi să o violezi? Ciudată gîndire. dar ce mă mir, oricînd ar putea apărea o pancartă pe care să scrie :”violul nu ucide. mai ales dacă persoanele se cunosc!”