Archives: November 2012

Posted on
by

Citesc în Le Figaro un articol despre prima moschee “gay friendly” deschisă aproape de Paris (în Val-de-Marne) într-o sală împrumutată de la un călugăr budhist. Iată un exemplu de ecumenism! Iniţiatorul acestui moschei este  Ludovic-Mohammed Zahed, un francez de origine algeriană, căsătorit cu un sud-african (în foto,  LMZ este în dreapta). “Homosexualitatea nu este condamnată nicăieri, nici în Coran, nici în Sunna. Dacă profetul Mahomet ar trăi, ar căsători cupluri de homosexuali” -zice Zahed.

Să-l vedem cum se descurcă în lupta cu, pardon de expresie, fundamentaliştii coreligionari!

 

Posted on
by

Am avut plăcerea să fac parte din juriul care a stabilit finaliştii la Doodle for Google. Zece mii de copii din toată ţara au trimis desene. Au ajuns cîţiva la selecţia juriului. După această selecţie, a urmat un vot public, pe internet. Festivitatea de premiere s-a ţinut astăzi, la Marriott. Eu am avut o preferinţă, dar publicul a acordat altfel marele premiu. Pe care o să-l vedeţi în ziua de 1 decembrie dacă daţi căutare pe Google. Eu vă prezint desenul care mi-a plăcut mie şi pe  care l-aş fi premiat. Autoarea este Bianca, din Cîmpina.

Posted on
by

Citesc, în Le Fiigaro de astăzi, un articol trist: e vorba despre caligrafia la care se renunţă, treptat, în şcolile din Statele Unite. În 45 de state din SUA s-a pus capăt orelor care îi învăţau pe elevi scrierea cursivă, numită scriere de mînă.

Orele de caligraie din clasele primare nu au fost foarte încîntătoare pentru mine deoarece am un scris destul de zbuciumat. Dar în clasa întîi am admirat foarte mult o colegă care avea un scris de mînă perfect. Mi se părea un fel de înger al scrisului caligrafic. Am cărat în acei ani, la şcoală,  destul de contrariat, cerneala şi tocul cu peniţă pînă ni s-a dat voie la stilou şi, mai tîrziu, la pix. A scrie cursiv mi se părea o însuşire a omului şcolit. Cum să scrii de tipar într-o lume a literelor de mînă?

În anii de facultate obişnuiam să scriu  nişte poezioare care purtau antetul Editura Română scrisul de mînă, cărţulii în exemplar unic dăruit colegilor. Editura a murit de mult, iar poezioarele de atunci mor trist în cîteva sertare închise.

Acum scriu foarte rar “de mînă” şi, dacă nu citesc ce am scris în următoarele zile, cu greu mai descifrez textul. Dar asta nu mă împiedică să fiu nostalgic şi chiar revoltat atunci cînd aflu că scrisul de mînă a dispărut sau e pe cale de dispariţie. Computerele nu vor putea, decît cu programe complicate, să  imite sau să  înlocuiască tremurul incert al unui bileţel de dragoste. Dacă moare caligrafia, moare o dimensiune a furmuseţii fiinţei omeneşti.

Posted on
by

Scenariul: Răsvan Popescu , Intriga:Răsvan Popescu

În rolul principal, Răsvan Popescu, Un film de Dan Voiculescu

Acţiunea începe cu peste douăzeci de ani în urmă, cînd personajul principal era un tînăr scriitor talentat, devine un scenarist ales de Lucian Pintilie pentru un film de-al său. Personajul se bucură de multă simpatie publică, astfel încît este propus membru în CNA. Acolo nu deranjează pe nimeni, deşi, în activitatea literară părea un autor foarte îndrăzneţ. Dar viaţa bate literatura în acest caz. Răsvan Popescu devine tot mai obedient, îi place postul în care se află, aşa că e numai bun de preşedinte al CNA. Deşi a fost propus iniţial de un partid de dreapta, acum, Răsvan Popescu este în CNA la propunerea PSD. Aşa că e de acord cu toate mînărelile făcute de PSD pentru a-l ajuta pe şeful de facto al USL, Dan Voiculescu. The End.

Posted on
by

Zicea nea Stendhal că romanul e o oglindă plimbată de-a lungul unui drum. Dacă avea dreptate, atunci această postare e  un taxiu plimbat prin sectorul doi. Unde am văzut un afiş care mi-a amintit de tinereţile mele, pe la cămin, în studenţie, cînd doream să ne distrăm: “Băi, nu facem şi noi o petrecere?”, “ba da, dar nu prea avem cu ce”, “Cum nu avem, eu aduc muzica”, “Hai că eu aduc tăria”, “Eu cumpăr nişte bere”, “Eu aduc nişte haleală”. “Bun, dar băiatul ăsta cărunt nu aduce nimic?”, “Care băiat?”, “Ăsta, Gabi”, “Cum să nu aducă, Gabi Oprea aduce resurse!”, “Foarte tare, resurse pentru toţi?”, “Nu, nene. Gabriel Oprea aduce resurse pentru sectorul doi”. “Şi vine singur?”, “Nu, alături de Onţanu!”.

Cum să pui un asemenea slogan? De unde are Gabriel Oprea resurse de le aduce pentru sectorul doi? Din armată? Din alte sectoare? Ce fel de resurse, de trădare? Poate că era mult mai bun sloganul cazon: “Gealu’ Gabriel Oprea face sectorul”, “Singur?”, ” Nu, alături de Gealu’ Onţanu”, ca să răspundem tot cazon.

Posted on
by

 

Discuţia despre oportunitatea adopţiei în cazul cuplurilor de homosexuali este depăşită de realitate, pentru că viaţa bate filmul pînă nu-şi mai revine.  Elton John şi soţul/soţia David Furnish au găsit soluţia, manufacturîndu-şi (pardon de expresie!), pur şi simplu, un copil. Cei doi domni şi-au mixat sămînţa şi au inseminat o mamă surogat. Rezultatul, un băieţaş drăgălaş pe care-l vedeţi în fotografia cu cele două jumătăţi de tată. Un băiat de băieţi, cum ar veni. Aici, chiar că e vorba de pater incertus. Sigur că prin analiza ADN-ului se poate afla care a fost mai puternic în lupta pentru reproducere, dar asta nu mai contează, că doar nu să se concureze au recurs cei doi la cocktailul cu pricina.

Sînt curios, totuşi, cum ar fi făcut un singur coipil copil două mame lesibiene.

Posted on
by

Viaţa bate filmul şi-n reluare! Mai ţineţi minte cînd Marean Vanghelie o garanta, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu? Da, asta a fost în altă campanie electorală. În cea de acum, Vanghelie urcă în pretenţii. Azi, spre seară, ieşind pe străzi, l-am văzut cu un slogan nou (semnalat de Novac într-un comentariu pe acest blog!): Să facem istorie! Da’ puţină limba şi literatura română crezi că ţi-ar strica, Mareane? Să facem şi geogra, că se cere la Bac! Să facem chimie, să facem şi desemn! Să facem şi nişte matematică  să putem şi noi să numerim neşte bangnote. Nea Vanghelie, bre Mareane, Vanghelionule, ăştia te-au păcălit cu făcutul istoriei. Cel mai bine e să stai în banca lu’matale şi să faci bani, aşa cum te pricepi. Şi să-i dai lu’ cui trebuie. Că istoria se face singură. Şi, uneori, se repetă. Despre asta întreabă-l pe Crin!

Posted on
by

Am ieşit azi prin cartier şi am văzut afişele candidaţilor USL Gheorghe-Eugen Nicolăescu şi Daniel Barbu, în diverse combinaţii cu Crin Somnolenţiu şi Victor Viorel. Sloganul lor este, şi asta m-a uimit, “Dreptate pînă la capăt”. Serios? Pe bune? Pînă la capăt? Păi, pînă acum a fost ceva dreptate pînă la capăt, vezi cazul Năstase. Se vede că subconştientul a vorbit puţin în alegerea sloganului, pentru că, dacă vrei dreptate pînă la capăt nu o pui pe madam Pivniceru minstru şi nu o laşi să-l aleagă pe Ioan Irimia la DNA, un procuror care nu a finalizat nici un dosar într-un an de zile. Plus nu e vorba de alegeri pentru CSM, totuşi, pe 9 decembrie.

Dacă sloganul ar fi pe bune, aş fi curios unde ar fi capătul anchetei DNA pe numele lui Eugen Nicolăescu (aia cu Loteria)  sau cum s-ar face lumină în problema fondurilor mînuite dibaci de Daniel Barbu, fost decan la FSP. Dreptate pînă la capăt şi pentru nea Dan? Nea dom’Profesor Dan Voiculescu, cum care?!

De fapt, sloganul ar fi de interpretat cam aşa: Dreptate pînă la capăt, dar capătul îl stabilim noi!

(sursă foto)