Vă place casa din imagine? O recunoașteți? E fostul sediu al Uniunii Artiștilor Plastici din România, din strada Iorga. Spun fostul, pentru că plasticienii au fost evacuați cu forța de acolo. De un băiat șmecher din imobiliare, care a pus mîna pe clădire cu acte false. În general e greu să dovedești că actele sînt false, pentru că e o suveică administtivă bine pusă la punct, cu falsuri făcute la marea meserie, pe hîrtie veche, cu cerneală veche, chiar. Dar în acest caz, falsul a fost cît se poate de grosolan. Și vizibil din cauza prostiei autorului.Retrocedarea s-a făcut în baza unui act prin care Emanoil Slătineanu a primit de la soția sa, Viorica Arion, în data de 4 august 1940, imobilul din strada Nicolae Iorga, nr, 21.Actul e plastografiat la marea artă, se pare. Doar un amănunt le-a scăpat băieților isteți din imobiliare. În august 1940, Iorga mai trăia, deci nu avea nume de stradă. Iar actuala stradă Iorga se numea, atunci, Benito Mussolini. Deși evacuații au prezentat acest argument, au sesizat organele competente, nu au fost băgați în seamă, casa le-a fost pusă la dispoziție proștilor de falsificatori.
Archives: February 2013
Adriene, ce-ți mai place să-ți însușești!
Gata, se pare că s-a pus la punct pînă-n detaliu eliberarea ta, Adriene! Sigur, poate să ni se pară nedrept faptul că ai furat atît de mult și ai plătit atît de puțin, dar asta e situația, vei fi liber, că ai fost și tu cineva în țara asta. Măcar ai stat la mititica niște luni. Și putem să-ți zicem pușcăriaș tot restul vieții tale. Vezi dacă ai fost lacom? Vezi dacă ai crezut că nu te va prinde nimeni niciodată? Vezi dacă ți-ai însușit ce nu era al tău?
Iată, însă, că și de acum înainte trebuie să faci ceea ce-ți place ție, să-ți însușești! Așa zic judecătorii care îți dau drumul: ” instanţa apreciază că timpul executat din pedeapsă este suficient pentru ca deţinutul sa îşi însuşească scopul preventiv si educativ al acesteia, astfel încât pe viitor sa nu mai comită si alte fapte infracţionale şi să poată fi redat societaţii,” Hai că se poate! Din păcate, doar despre tine se vorbește că ar trebui să fii redat societății, nu și despre averea fabuloasă pe care ai făcut-o însușindu-ți-o prin diverse metode hoțești.
Aștept momentul în care, redat fiind societății, să-ți întorc un calificativ. Aștept să-ți găsești ceva de lucru, un loc de muncă în care să nu faci mare lucru, dar să fii bine plătit. Și atunci să-ți strig: Si-ne-curistule!
Primiţi cu circul?
Cum a pierdut Ponta ocazia să tacă și cum îi va afecta asta pe românii din Italia
Bucuros că-l bagă socialiștii italieni în seamă, Victor Ponta a pierdut ocazia să tacă atunci cînd a fost invitat să oia cuvîntul la un miting electoral.. Așa că l-a comparat pe Berlusconi, la el acasă, cu Ceaușescu. Desigur, Victor miza pe victoria socialiștilor și pe faptul că Silviu Berlusconi e un personaj terminat în politică. Dottore putea să tacă din politețe sau măcar din considerentul că lovea într-un prieten al mentorului său, Adriano Nastase. Ultimele alegeri l-au reconfirmat pe Berlusconi la butoane. Deci un număr mare de italieni nu a ținut cont de comparația Pontică. Urmarea se va vedea în perioada următoare, în politica față de românii din Peninsulă. Dacă Silvio, il Cavaliere, e ranchiunos, se pot pune bețe în roate comunității românești în fel și chip.Comunitate care nu are cea mai bună imagine în media italiană. Așa, să se învețe minte românii care ajung pe la microfoanele mitingurilor italiene să-și stăpînească nițel comparațiile!
Sursa foto aici
Academia Română între jaf și japcă
Primirea poetului englez Michael Edwards în Academia Franceză a fost un subiect pentru presa din Hexagon. Un subiect căruia, de pildă, Le Figaro i-a dedicat o pagină. Pentru că admiterea oricăriu nou membru e un subiect. Academia Franceză, după cum se știe (sau nu), are doar 40 de “nemuritori”. Patruzeci! În momentul de față, trei fotolii nu sînt ocupate pentru că, la ședințele de alegeri, nu s-a ajuns la nici un rezultat. Chiar Michael Edwards a candidat de trei ori, reușind, pînă la urmă, să fie admis. Nu vă plictisesc cu asta, vreau să spun că Academia Franceză e un loc cu un prestigiu imens, păstrat de ani la aceleași cote. Nu au fost făcuți membri nici Petain, în vremea regimului cu același nume, nici de Gaulle. În compensație, Academia Română e un loc de care-și bate joc Ioan Păun Otiman cum vrea el, după cum s-a văzut, vag, prin presa română. În Academia Română a fost membru plin Elena Ceaușescu, alături de Suzana Gâdea. Iar Nicolae Ceaușescu a fost membrui de onoare. Așa ceva nu se va șterge curînd de pe fața instituției. Dar nici cu asta nu vreau să vp plictisesc. Vreau să vă vorbesc despre cum este parazitată această instituție de o “Academie” privată, pre numele ei complet Academia Oamenilor de Știință din România. ca și cum în Academia Română ar fi oameni de neștiință (mă rog, mai sînt). Vedeți în deschiderea acestui articol stema celor două instituții. Surori gemene, nu alta. Cine sînt băieții deștepți din Academie? Păi, unii chiar membri titulari ai Academiei Ropmâne, alături de tot felul de veniți cu pluta și neaveniți. Iau exemplu Secţia Ştiinţe Istorice şi Arheologice, unde, alături de tov Scurtu, fost șef al Arhivelor Naționale (Scurtu îl avea adjunct pe Lungu! fără glumă!) îl regăsim pe acad, Răzvan Theodorescu, dar și pe Dinu Săraru, bancherul religiilor! Nu ați auzit de istoricul și arheologul Dinu Săraru?Nu se poate! Ca să nu mai vorbim de pictorul Dan Hatmanu, membru de onoare al Secției, remarcat prin aceea că l-a pictat pe Ceaușescu, un personaj istoric!
Bun, cred că v-ați dat seama despre teapa (sau țeapa) Academiei Oamenilor de Știință care a făcut mare lobby mare pe la toate guvernările să fie finanțată precum Academia Română. Nu știu în ce fază sînt aceste demersuri, poate există ziariști prin sală ca să preia subiectul.Așadar, membrii acestei Academii cu japca vor să ia bani de la stat, îndemnizații, onoruri etc. Acești uzurpatori se îmbracă într-o uniformă de “academicieni” și se numesc între ei academicieni.
Mai mult, membrii AOSR susțin că sînt continuatorii legitimi ai AOSR de dinainte de Război. Cine le-a dat legitimitatea? Ei înșiși. Au spus că sînt urmași legitimi, nimeni nu-i va contrazice. E ca și cum eu, de pildă, mi-aș schimba numele în Rebreanu și, apoi, aș spune că sînt urmașul legitim al lui Rebreanu, drept pentru care pretind toate bunurile lui Rebreanu!
Un pic de tandreţe, cu The Boss!
Îi mulţumesc lui Mircea Mihăieş că mi-a semnalat acest clip mai vechi, din 2008, pe youtube, cu Bruce Springsteen. Un film tandru, după părerea mea.
Guvernul Ponta are doi miniștri ai Culturii
Andrei Marga nu s-a lăsat și, pînă la urmă, a redevenit ministru. S-a zbătut, a tras sfori, a deschis uși, a dat telefoane. Și, finalmente, a învins sistemul pus pe austeritate. Acum e ministru. Cu un salariu corespunzător, se înțelege. Pe ce portofoliu? Pe portofoliul Culturii, că doar conduce ICR. Și nu doar pe portofoliul Culturii Externe, cum ar veni, adică a culturii de Export, ci și pe cel al culturii interne, că și-a făcut ICR-uri și în țară.Așadar cultura este condusă, de acum, de doi miniștri, adică de tandemul Marga Barbu.
Vă rog să faceți un exercițiu și să vă imaginați ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi făcut Patapievici așa ceva, dacă ar fi cerut el upgradarea la postul de ministru de la cel de secretar de stat, cu care era asimilat președintele ICR. Ați auzit vreo dezbatere pe tema asta? Îl contestă cineva pe Marga? Îi cere cineva socoteală?
Hai, somn ușor România!
“După ce a murit, Constantin Brâncuși nu a mai sculptat nimic”
Pentru că e ziua lui de naștere, zic să mă alătur cu un mic omagiu adus marelui sculptor francez, născut în România. Așa a fost reținut de cultura mondială. Pentru că Brâncuși este o stea fixă în constelația valorilor în care cred, am înțeles să-l apăr de un grup de golani culturali care voiau să se îmbogățească de pe urma marelui artist. Și am fost nevoit să-l apăr și la tribunal, pentru că unul din acei golani m-a tîrît în trei procese (distincte) pentru ceea ce am scris în apărarea artistului. Articolul principal a fost “Brâncuși și Clona Infinitului” (în Academia Cațavencu), în care am sărit în ajutorul unui important om de cinema și de televiziune, atacat de golanii respectivi și uluit de tupeul lor. Pe scurt, era vorba de un montaj grosolan în urma căruia “apăreau” pe piață și erau autentificate peste o sută de noi lucrări “descoperite în poduri”. Cum o lucrare e minim 3 milioane de euro, tunulrespectiv aducea minimum 300 de milioane în buzunarele lor. Golănia a fost bine montată, o “lucrărică” ajunsese și pe biroul unui mare colecționar de artă, astăzi pușcăriaș. La tribunal a trebuit să merg în persoană, nu doar prin avocat, și să mă apăr. Judecătorul care avea dosarul cu pricina mi se părea destul de bătut în cap, nu înțelegea ce am eu cu niște descoperitori de valori culturale. Cînd mi-a dat cuvîntul (cerîndu-mi să stau drepți) am spus chiar fraza din titlu”După cum se știe, după ce a murit, Constantin Brâncuși nu a mai sculptat nimic” Judecătorul a tresărit și m-a rugat să explic. “Toate operele marelui scultptor sînt inventariate de sine însuși, cu specificarea că atît a lucrat, atît recunoaște că a făcut în timpul vieții. Cum după ce a murit nu a mai sculptat, e clar că toate aceste făcături nu au legătură cu Brâncuși”Judecătorul mi-a dat dreptate, dar tolomacul cu procesul m-a mai chemat de două ori în Justiție. Fără succes.
Sîntem pregătiți pentru asta? Europa își pune vălul pe față
Jeanette Bougrab a fost secretar de stat la Tineret în Guvernul Fillon, din vremea lui Sarkozy. Are sînge arăbesc, dar asta nu o împiedică să se opună islamizării Franței. În revista Le Figaro Magazine din 8 și 9 februarie, a fost publicat un interviu foarte interesant cu această luptătoare pentru păstrarea laicității Republicii Franceze, sub titlul “Comunitarismul împinge înapoi republica”. Extrag cîteva fragmente din acest interviu, un semnl de alarmă mai serios decît vrem noi să credem că e.
“Războiul contra terorismului are o natură nouă. Este un război cu fragmentație. (…) La trei zile după intervenția Franței în Mali, conflictul s-a deportat în Algeria. Cîtă vreme nu vom seca sursele de finanțare ale acestor mișcări teroriste, ele vor fi peste tot în lume. Trăim într-o lume globalizată. Jihadul se delocalizează, se exportă, se importă. îÎntr-o zi în Afganistan, apoi în Mali, mîine în Algeria, Franța și Europa (…) Bătălia trebuie să se dea și în Franța contra integrsmului și fundamentalismului. Trebuie să încetăm să cedăm la primele revendicări comunitare sau să anticipăm revendicări care încă nici măcar nu s-au exprimat. Nu putem tolera ca în țara noastră un desenator să fie păzit de cinci ofițeri de poliție pentru că l-a caricaturizat pe Profet, ca un filosof ca Robert Redeker să trăiască ascuns fără să poată să mai predea pentru că fundamentaliștii îi vor moartea sau ca un negustor egiptean să fie bumbăcit la Marsilia în timpul ramadanului. (…) trebuie să ne arătăm intransigenți. (…) Franța va muri pentru că nu-și va mai putea afirma principiile. Vedeți ce se întîmplă în Olanda, țară care se erijează în model de societate comunitaristă. Realizatorul Theo van Gogh a murit asasinat de un islamist. Deputata Ayaan Hirsi Ali a fost constrînsă la exil. Acolo au ajuns să construiască un spital “charia compatibil” unde bărbații sînt îngrijiți de bărbați și femeile de femei. Nu vreau un astfel de model pentru Franța.Deși, parțial el există, din păcate.Anumite teritorii ale republicii sînt pierduteTrebuie să le recîștigăm nemaiacceptînd revendicările comunitariste. (…) Stînga este primul responsabil. Ea a fost prima care a abdicat. (…) Astăzi, dacă aperi laicitatea ești acuzat că faci jocul Marinei Le Pen.E dramatic. Laicitatea este un principiu constituțional. “
Ce am auzit eu despre tine, Adriene!
Măi, Adriene, măi! Acum, că s-a dovedit că eşti bandit, cred că pot da crezare unora din zvonurile pe care le-am auzit despre tine. Prin aceste rînduri vreau să contribui la lămurirea opiniei publice, deci nu cred că e cazul să mă dai în judecată. În plus, tot ce am auzit şi tot ce scriu merge cu profilul tău de hoţoman, de bandit care a încălat legea şi a fost prins, de puşcăriaş penal.
Aşa:
1) am auzit că nu ştiu ce nene din agricultură ţi-ar fi dat şpagă o sută de purcei de lapte şi că tu i-ai fi luat
2) Cică atunci cînd se apropia ziua ta era o foşgăială prin consignaţii şi creştea preţul la falsuri prezentate drept origionale unor gugumani care voiau să-ţi cumpere bunăvoinţa cu tablouri.
3) cică şi laptopul la care scriai era cadou de la o firmă de IT
4) Se zice că în achiziţia fregatelor din Marea Britaniei ai fi luat un comision de 7 milioane de euro fără să împarţi cu veilalţi semnatari ai cotractului din partea română. (nişte servicii secrete din Europa au şi detalii)
5) se zice că tu l-ai dat în gît pe Ponta cu doctoratul pentru că ai văzut că te înfundă şi nu-ţi ia apărarea
6) Nu m-ar mira să fie adevărat ce se spune şi ca tu să fi încasat gros, gros gros din privatizarea Petrom
7) Există suspiciuni că ai avea o vilă super pe Coasta de Azur, care, însă, nu ar fi pe numele tău. Şi cică cel pe al cărui nume e trecută nu mai vrea să ştie de tine.
8) Oamenii de afaceri B şi P, regi în diverse domenii, nu ar mai recunoaşte faptul că le-ai dat să-ţi păstreze nişte bani
9) Cică ouăle de la Cornu erau cumpărate de diverşi cetăţemi la dublu faţă de preţul pieţii, după care erau vîndute la preţul pieţii. Şi cică tu ştiau cine le cumpără şi-i protejai. Ei erau cei care-ţi numărau ouăle, banditule!
10) Ştiu diverse chestii despre tine dar cred că merită să le mai ţin. Poate ai cumva intenţia să te întorci în viaţa publică. Şi am dovezi în legătură cu ce ştiu şi nu spun.