Posted on
by

“Avocatul Gheorghită Mateuț a sustinut ca Relu Fenechiu nu este vinovat si a respectat legislatia privind achiziţiile publice. El a arătat că sistemul energetic naţional era vechi, iar din acest motiv avea nevoie de transformatoare vechi, second hand. Avocatul a contestat raportul Garzii Financiare susținând că este o probă nelegală. ” Am citat de aici Sublinierea îmi aparţine. Am ţinut să consemnez acest exemplu despre cît de departe pot merge minţile avocaţilor români care apără marii infractori. Să spui cu seninătate aşa ceva înseamnă, totuşi, să crezi că absolut toată lumea din sală e proastă.  Dacă cineva ar fi întrebat de ce s-a plătit pentru acele transformatoare ca şi cînd ar fi fost noi, probabil că avocatul Mateuţ ar fi spus cu seninătate că “sistemul de achiziţii era nou, aşa că s-a plătit preţul de transformator nou”.

Fotografia este de aici

Posted on
by

Nu ştiu dacă proiectul de lege propus de Remus Cernea face parte din strategia de zgomote a USL-ului, de false subiecte de discuţie lansate pentru a mai acoperi din problemele reale cu care se confruntă ţara noastră. Admit că e posibil aşa ceva, deşi, practic, nu cred foarte mult în ipoteza asta. Remus Cernea e prea independent  şi are o agendă mult diferită de a USL-ului ca să-l bănuim că ar intra în jocul de zgomote. Cred că nu ar permite Zgonea aşa ceva!

Iată care este iniţiativa legislativă a lui R.C. :aceea de a considera delfinii nişte persoane non-umane. Da, cum aţi auzit: delfinii trebuie consideraţi persoane. Dar nu oameni! „Un astfel de statut a mai fost recunoscut, deocamdata, de catre India, anul trecut.  Insa comunitatea stiintifica a cerut, inca din 2010, statelor si politicienilor sa faca acest pas. Eu propun astazi aceasta lege iar in eventualitatea in care voi obtine mandatul de europarlamentar,  voi initia o rezolutie pe aceasta tema in Parlamentul European. Daca Romania va adopta aceasta propunere, tara noastra avand si pe stema nationala doi delfini simbolizand Dobrogea, ar fi primul stat din Uniunea Europeana care ar acorda un astfel de statut delfinilor”, (citatul este de aici)

Ce comentarii să mai faci? După ce a militat pentru căsătoria între persoane de acelaşi sex, Remus Cernea vrea să facă din delfini persoane.  Ăsta ar fi primul pas. De ce nu ar urma după delfini caprele, vacile (şi boii, fără discriminare) care să devină tot persoane non umane? După aceea , peste alţi ani, dacă tot sînt şi animalele persoane, de ce nu s-ar da drumul la câsătoria între persoane de regnuri diferite? Nu e nici o exagerare. Cînd un deputat plătit din banii contribuabililor vine cu o astfel de propunere şi în secunda doi nu este trimis la un control pshiatric, viitoarea căsătorie inter-regn ar putea fi la fel de realizabilă. Printr-un alt proiect de lege semnat de acelaşi personaj.

De fapt, dacă stăm să ne gîndim bine, Remus Cernea nu e departe de preocupările USL. In vreme ce Ponta vrea să salveze rechinii, micul ecologist îşi face de cap cu delfinii.

Posted on
by

În ultima vreme două cotidiene sărbătoresc niște cifre impresionante de la apariția primului număr: Adevărul își revendică o tradiție de 125 de ani, iar Gazeta Sporturilor, mai tînără, se mîndreșre cu 90 de ani. Nu știu alții cum sînt, dar mie mi se pare că miroase un pic a fraudă. Pentru că nici Adevărul, nici gazeta Sporturilor, nu sînt deținătoarele tradiției respectivelor publicații. Adevărul a fost înființat  de Alexandru Beldiman și a apărut  la București din 15 august 1888- până în 1914 și între 1919 – 1937. Atît. Adevărul, marca originală, a încetat să existe în 1937. Faptul că echipa de la Scînteia a dorit să-și schimbe numele în Adevărul nu autorizează confiscarea tradiției din 1888. Una e Alexandru Beldiman, alta, Darie Novăceanu. Fiecare cu adevărul lui! La fel și Gazeta sporturilor nu are nici o legătură cu cotidianul de sport lansat în 1924 și nici cu perioada legionară a acelui cotidian (sper!). În perioada comunistă ziarul de sport era Sportul popular, apoi Sportul, care a fost înființat de la zero, în vreme ce Gazeta sporturilor care a funționat o vreme în paralel a fost închisă. Da, se împlinesc 90 de ani de la primul număr din gazeta Sporturilor, dar asta nu are nici o legătură nici cu Ioanițoia, nici cu proprietarul, Dan Voiculescu.

Ca să dau un contra-exemplu, partidele istorice (PNL, PNȚ, PSD – ăla adevăratul) care au apărut după 89, au fost reînființate de foști membri ai acestor partide înainte de 1947 și care, într-un fel, au fost legatari ai acelor partide. Aici asumarea tradiției este legitimă.

Nu vreau să supăr pe nimeni, vreau doar să îmi exprim rezervele față de un mod heirupist de asumare a tradiție. După acest model, eu aș putea să-mi schimb numele în Liviu Rebreanu (că doar și eu sînt scriitor ardelean) și anul viitor să sărbătoresc 130 de ani de la naștere, iar anul ăsta 92 de ani de cînd am scris Pădurea Spînzuraților.

Posted on
by

Recunosc, am fost cam inactiv pe blog în ultima vreme. Explicaţii ar fi multe  (iar printre ele nu se numără lipsa de timp). Cea mai importantă e lehamitea care m-a cuprins faţă de ceea ce se întîmplă în ţara noastră şi în lumea largă. Nădăjduiesc să mă reapuc de scris aici mai ritmic şi mai implicat. Anul care vine va fi pentru mine anul unui proiect literar ambiţios, pe care l-am tot rostogolit de vreo zece ani încoace. Mi-am propus să mă apuc de el, e un roman care necesită o documentare mai crîncenă  decît cea pentru Negru şi Roşu. M-aş bucura ca la sfîrşitul lui 2014 să vă pot oferi această carte! Cam atît despre mine.

Vouă vă urez un an în care să aveţi proiecte noi, împliniri pe măsură. Să nu vă sece rezerva de pasiune, să fiţi dăruiţi cu noroc, fericire şi un plus de prosperitate! La Mulţi Ani!

 

 

Posted on
by

Am fost şi eu în China, dar nu ca alţi ziarişti, însoţindu-l pe Ponta, Marele Ghid,  şi delegaţia TSD! Am fost ca ziarist şi, în cadrul acestei vizite, am ajuns la o uzină “capitalistă”, listată pe Bursa de la Hong- Kong. Acolo a avut loc o mică festivitate care mi-a amintit de toate festivităţile de dinainte de 89, de la noi. O festivitate la care a vorbit managerul fabricii, o femeie, apoi secretarul de partid. După festivitatea din sală, cu muncitori aplaudaci, a urmat o masă comună, sp zic aşa. Am nimerit la masă cu un ziarist chinez de la radio China în limba română, un vorbitor excelent al limbii noastre. L-am întrebat ce rol are secretarul de partid în această întreprindere. Mi-a spus că-i ajută pe membrii de partid să fie mai buni, îi încurajează bla-bla. “dar încurajarea este financiară într-o intreprindere capitalistă, nu e nevoie de o organizaţie de partid. Pentru alte probleme, există sindicatul”. “Păi stai aşa, mi-a zis jurnalistul chinez, noi avem democraţie, la noi există pluripartidism, avem mai multe formaţiuni politice”. Atunci i-am pus o întrebare după care el a tuşit şi a schimbat vorba destul de inabil: “Şi unde sînt secretarii celorlalte partide, ei de ce nu vorbesc? De ce există doar organizaţia Partidului Comunist în uzină?”.

Concluzia e simplă: deşi există mai multe partide politice, China este ţara partidului unic. Şi cred că asta îl atrage pe Ponta, iluzoria combinaţie de capitalism cu o disciplină de partid care permite, unora, să se îmbogăţească. Unora, din partid, o clientelă disciplinată, cu carnet. Un partid solid, stăpîn pe toţi şi pe toate, care nu se mai încurcă cu celelalte partide, ţinute în vitrină la Muzeul Democraţiei Populare. Cam cum s-a auto-aşezat opoziţia de la noi, astăzi.

Posted on
by

Declaraţiile purtătorului de cuvînt al lui Voiculescu de pe lîngă premierul Ponta, Mirel Palada, pe care le găsiţi aici, mi-au adus aminte de o povestioară dintr-un film american al cărui titlu nu mi-l amintesc acum. Era vorba despre un preşedinte american care urma să-şi întreba competitorii în campanie dacă au făcut sex cu animale. Unul dintre colaboratori îl întreabă: “Aveţi dovezi, ştiţi ceva?” la care preşedintele american zice: “nu, dar îmi place să-i aud cum se dezvinovăţesc”. O dezvinovăţire gen “Nu-i adevărat că am făcut sex cu animale” îl aruncă în ridicol pe autorul ei, e clar. Strategia e sigură! cam, aşa a lucrat şi palada, deşi nu cred să-l aud pe Traian Băsescu spunînd “Nu m-am matrafuxat”, a încasat el altele, şi mai şi.

Dar dacă tot am ajuns la Palada, să vă spun ceva despre el: trage pe nas! da, nu o dată a tras praf pe nas, uneori chiar în văzul lumii. Şi nu aştept ca Palada să se dezvinovăţească pentru că, din surse sigure, ştiu că trage pe nas, e o chestie notorie, o putem dovedi cu experţi medicali!

Posted on
by

Povestea asta o știu cîțiva, nu sînt unicul ei depozitar. A circulat în epocă prin mediile ce țineau de media. Un bărbat căsătorit l-a rugat pe unul dintre cei mai buni prieteni ai lui ceva în sensul următor: “Auzi, bagă-te pe nevastă-mea, dă-te la ea, eu vă prind și pot să am motiv de divorț. M-am săturat de ea”. Povestea spune că prietenul nu a așteptat mult, astfel încît soțul și-a prins soția cu el. A divorțat  repede. După care, supriză, prietenul s-a însurat cu recent divorțata. O poveste paralelă susține că, de fapt, această primă poveste a fost lansată chiar de soț, ca să iasă el bine, să nu afle lumea că nevasta pur și simplu l-a înșelat cu un bun prieten de-al său. Prima poveste e cinică, a doua e și cinică, și jenantă cît încape.

Cît de ticălos să fii să recurgi la astfel de metode? Pînă unde poți merge cu micimea sufletească? Cîtă nerușinare trebuie să existe în tine pentru a coborî în mocirla unui astfel de scenariu?

Nu vă spun numele celor din tripletă, mai ales că unul din ei nu mai trăiește. Ticălosul din poveste mai trăiește. Nu vă spun numele lui nici dacă-l exclude Crin curînd din partid! 🙂

Posted on
by

Băi Adriene, să-ți reamitesc faptul că ești un fost pușcăriaș băgat la mititica pentru furt? Că din cauza ta sînt niște oameni care, încă, ispășesc pedepse mai grele decît tine, din cauza ta? Credeam că la pușcărie ți-ai mai redimensionat aroganța, dar se pare că nu e așa. Văd că dai în continuare sfaturi, faci remarci așa-zis ironice, te cam bagi în seamă. Te porți de parcă ai  fi nevinovat ca un înger. Ce-ar fi să mai taci? Lumea s-a săturat de mofturile tale de mare aristocrat din Tărtășești. Ai furat, încă nu ți s-a confiscat toată averea, așa că bucură-te de ce ai jefuit în tăcere, privește la galeria din Zambaccian, plimbă-te pe la moșia din Cornu, pleacă în excursii peste hortare, fă ce vrei, bucură-te de faptul că ești, din nou, liber! Acum știi ce înseamnă libertatea.

În materie de hoți, are cine să ne dea lecții, unul care n-a făcut închisoare, îl știi, că doar l-ai lăsat să-și fure doctoratul și să-ți manglească poziția în partid și funcția în Guvern.  Deci, destul un hoț în libertate care să ne dea lecții. Așa că, Adriene, mai taci!

PS eu cu Adrian ne tutuim de ceva vreme. El a început!

Posted on
by

Pentru mine, instituţia mulţumitului e sfîntă. Dacă nu ne mulţumim unii altora, lumea e mai tristă. Aşa cred, aşa am crescut, aşa îmbătrînesc. Din păcate, mi  s-a întîmplat ceva de neconceput. Nu am mulţumit cuiva pentru un sprijin foarte important. Nu pentru că am uitat, ci pentru că, deşi îmi e în reflex să mulţumesc, am avut un moment în care, pur şi simplu, emoţionat peste măsură, nu am făcut ceea ce era de cuviinţă. Acum, cînd rememorez întîmplarea, desigur că aş putea găsi scuze, dar ele nu ţin loc de mulţumesc. Tocmai de aceea, în mod public, îmi fac mea culpa şi spun un MULŢUMESC sincer persoanei pe care am nedreptăţit-o, atunci, prin lipsa unui gest firesc.

Posted on
by

Două fapte apropiate cronologic între ele.

Duminică, 20 octombrie, în Cairo (suburbia Warak), la ieşirea de la o nuntă coptă (creştină, adică, de rit copt) doi oameni mascaţi, pe motocicletă, au tras cu mitraliera în cei care ieşeau din biserică.  Patru morţi şi18 răniţi. Printre cei ucişi, o fetiţă de 12 ani.

Marţi, 15 octombrie, premierul Ayrault şi ministrul de Interne francez, Manuel Valls, au participat, la Marea Moschee din Paris, la festivităţile prilejuite de Aid el-Kebir, o mare sărbătoare musulmană. Cu această ocazie, premierul francez a spus: “Prin voi, salut o mare religie a Franţei. Apreciez locul său în ţara şi în istoria noastră. ….”

Monseniorul di Falco, episcop de Gap şi Embrun, o personalitate activă a catolicismului francez, a recurs la o ironie îndreptată spre  cei doi demnitari. A apreciat deschiderea spre religie a statului care, pe de altă parte,  se laudă cu laicitatea sa indiscutabilă şi, după modelul participării la sărbătoarea musulmană, i-a invitat  pe cei doi la evenimentele unei alte mari religii a Franţei, catolicismul. Prelatul şi-a manifestat încrederea că această deschidere va determina guvernul să apere şi creştinii discriminaţi şi i-a invitat pe cei doi oficiali la Catedrala din Gap, fie de Miercurea Cenuşii, fie de Paşte. Cei care cunosc puţin viaţa publică din Franţa vor înţelege această ironie fină şi puternică în acelaşi timp.