Posted on
by

Perdeaua de fum ridicată de guvernanţii francezi pentru a abate atenţia de la starea economică (promisiunile electorale se întorc în chip de bumerang!) este legea căsătoriilor Gay, ca prim pas pentru adopţiile în cuplurile homosexuale. De ce avea nevoie Franţa chiar acum de această lege? Pentru că e una dintre puţinele promisiuni electorale care le-ar sta socialiştilor în putinţă. Sau care au crezut ei că le-ar sta în putinţă. pentru că după reacţiile francezilor normali, ieşiţi în stradă contra acestei legi, mi-e greu să cred că se va adopta prea curînd. Preţul de imagine (şi aşa şifonată) ar fi prea mare pentru Hollande şi ai lui. Reacţiile din stradă nu vin de la fundamentalişti religioşi (catolicii francezi sînt destul de light înatitudini, în general), ci de la oameni banali, normali, pe de o parte, şi de la formaţiuni politice care apără valorile, tradiţia, complexitatea fiinţei umane. Fraza din titlul acestei postări îi apaţine profesorului doctor Pierre Lévy-Soussan, psiholog şi psihiatru, specialist în adopţii. Cardinalul Philippe Barbarin, o figură luminoasă, deschisă a bisericii catolice franceze a spus la o emisiue de radio: “După asta vor să legalizeze cupluri de trei sau de patru. Iar apoi, într-o zi, poate că şi interdicţia incestului va cădea”. Într-o discuţie publicată de l’Express, prelatul susţine că “Mariajul pentru toţi nu e pentru toţi (…) Un guvern are drept misiune să ea de lucru unui mare număr de oameni, să construiască şcoli, spitale, drumuri.Nu să decreteze că un bărbat şi o femeie sînt asta, sau căsătoria e asta” Ei, bine, actualul guvern francez nu prea e în stare să dea oamenilor de lucru, aşa că s-ar apuca să definească ce e aia o căsătorie. “Nu e de lucru pentru toţi, stimaţi cetăţeni, dar vă dăm căsătorie pentru toţi!”

 

 

 

Posted on
by

Există cîteva subiecte pe care le-am ratat la vremea lor, în perioada în care am fost “slujbaş” la Marsilia. Unul dintre ele este alegerea lui Zgonea în fruntea Camerei Deputaţilor. Mi se pare că, dacă a fost gîndită cum cred eu, mutarea a fost genială. pentru că acest domn a rămas, conform rumorilor publice, de trei ori repetent. Îl bate cu trei la doi pe Crin Antonescu, repetent doar de două ori. Dacă, zic, a fost premeditată, alegerea lui Zgonea a fost menită să banalizeze tema repetenţiei. În fond, nu-i aşa, ce dacă ai rămas repetent de două, trei ori, acolo, eşti tare dacă  reuşeşti ca prin forţele tale să ajungi al doilea şi al treilea om în stat!? Da, oameni buni, da stimaţi alegători, avem în fruntea Parlamentului cinci ani de repetenţie! Şi unde merg cinci ani de repetenţie, de ce n-ar merge şi un plagiat? Iar acolo unde e plagiat, hai să treacă şi nişte incompatibilităţi, că hora poate fi mai mare! Chiar aşa am ajuns să nu se mai găsească, în chip de conducători decît repetenţi? Atunci să nu ne mai mirăm de calitatea învăţămîntului. Ce rost are să înveţi să devii un pîrlit de bugetar, cînd, dacă rămîi repetent ai şansa să-i conduci pe fraierii de tocilari?

A avut şi Fane Spoitoru, cînd s-a întors din Canada,  o vorbă pe care am parafrazat-o în titlul postării: sîntem cea mai ţară prostă. E greu să-l contrazicem.

Posted on
by

Cît am fost în post la Marsilia am tot întîlnit români din Legiune venind pentru diverse acte la Consulat. Am văzut şi cîţiva tineri înainte de recrutare. Există destul de mulţi compatrioţi încorporaţi (la Aubagne, la Nîmes, la Calvi), iar impresia colegilor şi a superiorilor lor este că sînt foarte buni. Invitat fiind la sediul Legiunii din Aubagne, am avut un scurt schimb de replici cu comandantul care mi-a spus că “românii sînt buni, chiar cei mai buni”. Documentîndu-mă în problema românilor în Legiunea Străină, am dat peste un reportaj video despre românii din ansamblul muzical al LS, reportaj realizat de Marcela Feraru, o jurnalistă care chiar nu e străină de Legiune. 🙂


Les Roumains de la Musique de la Légion étrangère par memoirarchives

Posted on
by

A nu ştiu cîta execuţie de la începutul anului s-a petrecut, ieri sau alaltăieri,  în Corsica, la Ajaccio, (unde există o comunitate românească destul de importantă). Pentru a înţelege puţin ceea ce se întîmplă acolo, vă spun ce am aflat şi eu de la un corsican adevărat (doctor la Marsilia) cu privire la doliul din insula Frumuseţii (aşa i se mai spune). Doliul este, aici, de două feluri; cu răzbunare, şi atunci durează doar şase luni şi b) fără răzbunare, caz în care se întinde pe toată durata vieţii. Aşa că e complicat de aplicat justiţia europeană într-un loc în care cutumele sînt atît de puternice. Ceea ce se aplică aici este Legea Tăcerii. Din acest punct de vedere, trebuie să recunoaştem, nici nu se putea un loc mai potrivit pentru Mutu!

Posted on
by

Deşi nu este un fenomen de masă, autopropunerea pentru funcţii chiar funcţionează! În facultate am asistat siderat la o scenă în care o colegă de-a mea, tare doritoare de funcţii (olecuţă  oltencuţă) s-a ridicat şi a propus pentru funcţia de vicepreşedintă a cantinei Universităţii numele ei. Lumea nu ştia cine e respectiva, s-a trecut numele pe o listă şi s-a votat. Tot în Timişoara, la începutul anilor 90, la Congresul de constituire al PAC-ului, la momentul propunerilor un participant  din sală s-a ridicat şi l-a propus pe Ioan Ghişe (da, acel Ghişe!). Cineva din prezidiu a întrebat dacă-l cunoaşte bine pe Ghişe, dacă propunerea e una serioasă. “Da, îl cunosc, eu sînt” a spus viitorul fost primar de Braşov. Pe mine încă mă mai uimesc astfel de grade de tupeu, deşi, deja, am văzut multe. Mai în zilele noastre, un autopropus e Victor Ponta, care tot spune că el e propunerea USL. Propunere făcută de el însuşi. Mi se pare ridicolă zbaterea sa, la cîte muşte are pe căciulă. Recent, adică ieri, Victor Ponta a spus, în problema viitorului prim ministru de după alegeri ceva care m-a lăsat pe gînduri: “Dacă USL nu obţine majorittatea, în mod sigur nu voi mai rămîne prim ministru” Nasol, Victore, chiar aşa, nu te mai pune nimeni premier dacă pierzi? Şi nu-l mai suspendaţi pe Băsescu? Hai să-ţi spun una şi mai groasă: am auzit că dacă nu mai rămîi prim ministru nu vei mai rămîne nici doctor!

Posted on
by

 Pînă aseară eram unul dintre posibilii cîştigători ai sumei de aproximativ 170 de milioane de euro. Atîta a fost potul la Euromillions, loteria europeană. Aseară l-a cîştigat cineva, un francez din departamentul Alpii Maritimi, se pare că din Antibes. Este recordul cîştigurilor la loterie în Franţa. Subiectul a făcut ceva vîlvă în presă, o anchetă pe la televiziuni (“ce aţi face cu aşa o sumă?”) şi consideratii despre bogăţie. Cîştigătorul este în primii 200 şi ceva milioari din Hexagon. Aici nu se impozitează cîştigurile de la jocuri de noroc, aşa că suma revine întreagă cîştigătorului. dacă, însă, vrea să doneze o sumă, o parte din bani, se aplică imediat impozit. Astfel încît, dacă vrei sa-i dai unei rude nişte bani, cel mai bine e să o declari co-acţionar la bilet. Înmînarea cecului se face după un tipic interesant: după ce cîştigătorul contactează FDJ,loteria franceză, este invitat la paris, aşteptat cu o limuziă, cazat într-un super-hotel şi invitat la masă cu nişte bancheri. care-i propun variante avantajoase ca să depună cecul la băncile lor. Cel mai tarem-a impresionat faptul că ţi se pun la dispoziţie consilieri, psihologi, oameni care te învaţă să te adaptezi cu bogăţia. Pentru că, s-a spus, abia într-un an reuşeşte un om simplu, un amărăştean, să devină bogat şi psihologic. De un an e nevoie că să nu te mai sperie ziua de mîine.

În România e ceva mai complicat: băieţii care fură se obişnuiesc cu bogăţia pe loc, şi le e foarte greu să creadă că pot fi prinşi, în urma unor bilete necîştigătoare trase la Loteria DNA. Iar restul ţării s-a obişnuit atît de mult cu sărăcia, încît cu greu ar renunţa la ea, aşa că va merge la sigur şi va vota USL.

 

 

Posted on
by

Da, m-am întors. Am lipsit o vreme din motive profesionale. Un an şi trei luni am fost Consulul  General al României la Marsilia. Probabil că ştiaţi asta, că doar numirea mea a scandalizat o grămadă de “prieteni”. Am fost linşat de presă ca şi cînd aş fi plagiat un doctorat sau ca şi cînd aş fi rămas repetent de două ori la facultate şi aş fi încercat să ascund asta! Sau ca şi cînd aş fi avut o mătuşă Tamara care să mă fi îmbogăţit. Dar a trecut şi scandalul ăsta, lumea şi viaţa şi-au văzut de mersul lor. În vremea asta nu am mai scris. Nu am vrut să încurc borcanele, să am un blog aseptic în care să scriu ceea ce nu ar deranja pe nimeni, aşa că am ales soluţia radicală: am renunţat la fostul meu blog de tot.

Cum serverul de la Academia Caţavencu a suferit şi el o entorsă, am pierdut şi arhiva. Aşa că privim doar spre viitor! Voi scrie, aici, despre probleme care mă interesează, voi nota impresii de zi cu zi, voi polemiza, voi încerca să nu-mi pierd umorul. Voi dialoga cu dumneavoastră, voi răspunde la întrebări sau vă voi supune atenţiei întrebări. Mi-a fost dor de acest tip de libertate, mi-a fost dor schimbul de păreri, de replicile inteligente primite în trecut cu generozitate de la cititori !

Da, m-am întors şi sper că v-aţi întors şi Dumneavoastră!