“Azi noapte mi-a intrat internetu-n celulă” – așa ar trebui să înceapă una din poeziile deținutului Adrian Năstase, dacă ar fi poet. Dar el nu e poet, și nu scrie poezii (a scris în tinerețe, șăgalnicul), el scrie cărți de știință, din memorie. Cel puțin așa reiese din declaria lui senină: “Nu am avut calculator sau telefon mobil în celulă.” Măi, să fie, și a ținut minte referințele științifice? Poate că e, totuși, o urmă de onestitate în declarația asta: nu a avut calculator, ci o tabletă, un Ipad aurit, ceva mișto, de fițe. Mai ușor de ascuns sub pat dacă, sanchi, se fac controale! Cum să spui așa ceva și să nu roșești? Adică a ținut blogul la zi, a făcut comentarii pe internet dar nu a avut internet? O fi inventat., sărmanul om de știință, după modelul telefoniei fără fir, internetul fără internet! O minciună gogonată ca aia cu mătușa Tamara care a stat ca fraiera într-o garsonieră ca să facă bani, sute de mii de euro, pentru nepoata Dana, dar nu și pentru cealaltă nepoată, sora Danei.

Adriene, știi că ne tutuim, tu ai început. Îți aduc aminte pentru că văd că te lasă și memoria. Asta pentru că spui “Eu nu confund justiția în ansamblu cu unul sau doi judecători”. Fals, nu a fost vorba de unul sau doi judecători care te-au proptit unde-ți era locul, ci de cinci. Din cinci. Verdict exprimat sută la sută împotriva ta!

Adriene, nu știu ce conțin cărțile tale, nici nu mă interesează. Probitatea științifică ți-ai dovedit-o cu doctorandul tău, Victoraș. Dar îți spun că era mai cinstit să stai liniștit în celulă, să uite lumea de tine și să ieși tiptil din pușcărie, apoi din țară. Că am auzit că ai unde sta în străinătate, a avut grijă Mătușa Tamara să-ți ia o viloaie (vrei să aflu unde e în PACA?). Mai bine stăteai, așadar, liniștit, și te remarcai jucînd sudoku, precum un alt coleg de-al tău din spatele gratiilor. Că se pare că și sudoku se pune la bună purtare!

Dan Voiculescu se crede foarte deștept, iar faptul că-i ține în lesă pe Victor și pe Crin îl face să creadă că este și foarte puternic. Și că, la o adică, va da el cu Justiția de pămînt, el și cu ăla mai mic în grad, colonelul Dogaru.Numai că nu e așa. De la Năstase Încarceratul încoace, Varanul și-a dat seama că, într-un moment de neatenție, poate ajunge și el în cătușe. Și nu ar mai fi de nici un efect să încerce figura cu sinuciderea, asta a brevetat-o Bombo. Așa că a găsit altă figură, la fel de jenantă: se dă bolnav. E atît de bolnav, că nu poate să depună jurămîntul. E atît de bolnav încît nu poate merge la Viena, la medici (?) decît încadrat, de o parte și de alta, de două slugi din șoubizul felixian. Da, e tare bolnav și nu-i priește Senatul, că atunci intră în cătarea celor cinci femei care, culmea ironiei, l-au băgat la răcoare, în unanimitate, pe bărbatul Năstase. Care-i soluția cu locul de senator? Simplu: a fost ales, dar nu jură! Deci, e senator, cum ar veni, prin vot, dar nu e senator, la chichiță juridică. O chichiță observată de jursitul dottore: “Dan Voioculescu nu e senator”.

Dan Voiculescu nu păcălește pe nimeni, s-au opriuns și cei grei de cap că marele Mogul e unul care face pe el de frică. Face pe el și dă pe alții, prin ventilatorul de la Antena 3. DacăJustiția l-a băgat la răcoare pe El Însuși, pe Năstase, la un moment dat cel mai puternic și mai neînfricat om din România, atunci sigur, foarte sigur, nici Voiculescu nu scapă. Pentru că boala numită lașitate nu te poate scuti de stat la răcoare!

 

Am auzit că  ultima năzbîtie (poate chiar e ultima!) la care visează Crin  ar fi mutarea Liberalilor în familia Popularilor europeni. După ce i-a lipit lpe cei din turma liberală la televiziunea lui Felix, după ce a mai vrut un referendum care s-a ratat, după ce l-a adus pe Becali în parlament, Repetentul mai are un singur dor: să-şi părăsească familia liberală şi să intre la populari. Nu există argumentări ideologice, de strategie politică. Nimic din aşa ceva nu a transpirat. Nu, Crin vrea să intre în grupul european a lui Băsescu. Să fie şi el invitat la cei pe care i-a huiduit în toamnă. Să se fotografieze cu Angela si cu Manuel. Gata, îşi ia păpuşile din parlamentul european, din partea liberală, şi le trece la populari. Nu ştiu dacă există în acest plan un alt motor decît capriciul de somnoros al lui Crin. E de văzut cît de mult sînt interesaţi Popularii europeni de traseiştii din România. Şi nu orice fel de traseişti, ci unii care au condamnat traseismul de fiecare dată cînd nu l-au practicat primii. Poate că toate această poveste nu e decît o perdea de fum ca să acopere absenţa lui Felix din Senat sau deriva mentalo-finaciară de la ICR a lui Marha, pardon, Marga. Cine ştie. Sau, poate că ar mai fi o variantă. Cu geniala lui minte de strateg, Crin  ne ameninţă că intră la populari şi, de fapt, el  tratează (sau trădează) cu socialiştii . Se simte atît de bine cu pesediştii la Bucureşti, încît ar vrea să le fie alături şi la Bruxelles.

Un psihanalist ar putea spune multe despre pasiunea aceasta a lui Crin de a-şi schimba familia.

Am o mare admirație pentru oamenii dedicați spiritului, credinței, mai ales. Îi admir pe preoți, pe călugări, pe pastori, pe rabini,  pe pustinici. Vorbesc foarte serios. Dar admirația mea se referă doar la prelații autentici, nu la papagali. (Știți, probabil, povestea cu preotul care a venit la Arghezi și l-a întrebat ce crede, dacă există sau nu Dumnezeu, că ar vrea să afle de la cineva autorizat. iar Arghezi i-a spus: Părinte, dacă ai astfel de întrebări, de ce te-ai făcut preot și nu te-ai făcut căcănar?!). Mi se pare că este înălțător să-ți dedici viața credinței (nu una anume, nu fac, în această postare, o deosebire prea mare), să încerci să ții legătura între semenii tăi și lumea textelor sacre.Să dai spiritului o importanță mai mare decît trupului. De la această premisă pornesc atunci cînd spun că Mihai Gâdea are circumstanțe agravante pentru ceea ce face acum. El s-a pregătit să devină un slujitor al lui Dumnezeu, a făcut o facultate de Teologie, era gata să-i lumineze pe semenii și frații săi. Dar a luat-o în altă direcție. A ales să iasă din lumea pentru care se pregătise. Cînd îl văd (de fapt, de ceva vreme nu mă mai uit, dar am ecouri) cum se pune în slujba lui Felix, un odios servitor al Diavolului Roșu, încerc să-mi explic cumva situația. Nu cred că Mihai Gâdea nu știe cum a prigonit Securitatea lumea credincioșilor. Nu cred că nu știe, de asemenea, să deosebească, așa, la modesta scară umană, adevărul de minciună. Atunci, cum se explică rîvna odioasă cu care pledează pentru “valorile” lui Felix? Nu-mi pot explica rolul lui de inchizitor transfigurat atunci cînd atacă alți semeni. Asta e iubirea de oameni pentru care s-a angajat, prin drumul lui profesional, prin jurămintele lui spirituale, Mihai Gâdea?Nu pot să înțeleg ce mecanism sufletesc pervers acționează atunci cînd îl slujește pe Iuda. Nu arunc cu piatra, nu-l judec pe Mihai Gâdea. dar nu pot să nu afirm ce cred: dacă există o judecată de Apoi, atunci Mihai Gâdea va confisca, pentru sine, un întreg complet de judecată.

Asistăm la escaladarea extraordinară a tupeului celui ce a fost premier al României şi aum se află la mititica. Puşcăriaşul Năstase ne dă lecţii nouă, celor obişnuiţi, şi le dă ordine colegilor de partid.  Recent a făcut pe deşteptul în privinţa “protocolului Băsescu-Ponta”.  Oare chiar nu pricepe deţinutul Năstase că odată cu pierderea drepturilor cetăţeneşti pe care i le-a adus condamnarea, a pierdut şi dreptul de a ne mai da lecţii şi de a mai face pe deşteptul, pe “El Însuşi”? Văd că are o activitate pe blog peste ceea ce-i permite legea ca număr de comunicări cu exteriorul. Eu cred că are un computer la îndemînă, în puşcărie, ceea ce e deja problema sistemului penitenciar, e o încălcare a legii. Vreau să avansez o ipoteză care nu e chiar aşa de hazardată. dat fiind faptul că Năstase poate trasmite texte afară. Dacă, zic eu, nişte colegi de puşcărie, infractori din crima organizată, se folosesc de Năstase pentru a comunica, în mod codificat cu exteriorul? Dacă printre rînduri sînt informaţii şi ordine transmise de la capii arestaţi ai lumii interlope? Poate că aceste postări bomboniene coţin, cifrat, ordine de execuţie ale unor persoane incomode. De unde să ştim că nu e aşa? Poate că o mînă de specialişti în decodare ar da un răspuns mai clar la această bănuială a mea. Dar decît să se apuce lumea să decodifice, nu mai bine e chemat deţinutul Năstase la ordine? Şi să i se dirijeze elanul scriitoricesc spre memoriile de puşcăriaş de mai tîrziu?

Update: iată că s-a dovedit foarte repede că, în România, jafuri, spargeri şi alte alea se pot coordona din penitenciar. Q.E.D. !

Tot mai odiosul Marga, pe măsură ce-l descoperim, a afirmat sus și tare, acum vreo cîteva luni, că nu a colaborat în nici un fel cu fosta Securitate. Dar nu l-a crezut nici măcar Ponta, care l-a schimbat, fără explicație de la MAE, aflînd mica informație. Acum au apărut și cîteva documente despre turnătoriile lui marga. Unul din obiectivele “vizate” de posesorul numelui de cod Horia a fost profesoara Katherine Verdery, un antropolog american care s-a interesat, profesional, de România, o persoană care vorbește foarte bine românește etc. Mi se pare comică, acum, turnătoria cu benzina. KV venise cu mașina în România, a adus și o canistră de benzină pe care a depozitat-o acasă la Marga. Despre micile atenții, Marga nu detaliază, mă gîndesc că a luat cafeaua și Kentul (generic vorbind) fără să clipească. Dar cu canistra nu s-a împăcat, a dat-o-n gît pe răufăcătoarea Verdery!

Sînt sigur că mai există dovezi despre Marga turnătorul după cum sînt sigur că în decizia CNSAS au existat niște influențe politice foarte clare. În urma cărora se spune că, deși a turnayt, marga nu a colaborat. Voi reproduce o afirmație pe care am făcut-o și pe o rețea de socializare: marga nu a colaborat cu Securitatea. dar Securitatea a colaborat din plin cu Marga!

sursă foto aici

Răspunsul la întrebarea din poză este mai complex dacă îl luăm ca exemplu pe varanul Felix. Recent, după cum ştiţi, nu a depus jurămîntul ca senator, de teamă să nu încapă pe mîna judecătoatelor de la Înalta Curte care la-u priponit pe Adrian Năstase. Aşa că Varanul a susţinut că trebuie să-şi facă analize medicale mai întîi (de ce nu le-a făcut înainte de a candida?). Probabil că se asigură de un diagnostice ce nu i-ar permite şederea la răcoare. Prin urmare, răspunsul la întrebarea respectivă este compelx, cum ziceam: a) varanul e o reptilă, una care se tîrăşte prin viaţă. c) Este o maimuţă proastă. Şi, mai ales, d) e o bovină care crede că lumea îi va înghiţi multă vreme prostiile şi fărădelegile. Oricum, se pare că, totuşi, varanul e, la nivelul planetei, un animal pe cale de dispariţie.

 

Pentru că eu nu am semnat nici o convenție că nu voi folosi nume de animale raportîndu-mă la clasa politică, voi spune din nou despre Remus Cernea că e un papagal, cu multe pene verzi. Dar şi roşii, cu seceră şi ciocan. Aflu că, la depunerea jurămîntului de deputat, nu a vrut să pună mîna pe Biblie, ci a preferat să jure pe conștiință. Păi, dacă el nu crede că există Dumnezeu, eu de ce aș crede că Remus Cernea are conștiință? După cîte a făcut, după cum s-a fofilat în viața politică, eu nu cred că există o conștiință a lui Remus Cernea. Nu cred și gata! Ce o să-mi facă, o să mă ardă pe rug?

Data viitoare să i se aducă lui Cernea, în loc de Biblie, un ierbar. Sau să jure pe o enciclopedie a papagalilor. Dacă nu cumva chiar pe un creier de maimuță.

Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie care nu are nimic blsafemiator în el. Să spunem că Iisus ar veni printre noi, în România, în dorinţa de a ne salva. Şi că s-ar arăta în public, ar vorbi mulţimilor, ar face minuni, pe scurt, ar fi chiar El, Messia. Desigur că aşa fiind, în predicile lui ar condamna securiştii şi plagiatorii. Printre alte păcate, desigur. Imaginaţi-vă că asta l-ar enerva pe Felix, care ar da ordinul de execuţie, în direct, la emisiunea pastorului Gîdea, în ideea că nu avem noi nevoie de lecţii de la alţii veniţi din ceruri, de la cineva care nu e român cu adevărat şi, în plus, nu a votat pentru demiterea lui Băsescu. Vă puteţi imagina asta? Dacă da, înseamnă că nu ne-am pierdut umorul şi încrederea. Dacă nu vă puteţi imagina, înseamnă că a învins Antena 3.

 

Am ieşit azi prin cartier şi am văzut afişele candidaţilor USL Gheorghe-Eugen Nicolăescu şi Daniel Barbu, în diverse combinaţii cu Crin Somnolenţiu şi Victor Viorel. Sloganul lor este, şi asta m-a uimit, “Dreptate pînă la capăt”. Serios? Pe bune? Pînă la capăt? Păi, pînă acum a fost ceva dreptate pînă la capăt, vezi cazul Năstase. Se vede că subconştientul a vorbit puţin în alegerea sloganului, pentru că, dacă vrei dreptate pînă la capăt nu o pui pe madam Pivniceru minstru şi nu o laşi să-l aleagă pe Ioan Irimia la DNA, un procuror care nu a finalizat nici un dosar într-un an de zile. Plus nu e vorba de alegeri pentru CSM, totuşi, pe 9 decembrie.

Dacă sloganul ar fi pe bune, aş fi curios unde ar fi capătul anchetei DNA pe numele lui Eugen Nicolăescu (aia cu Loteria)  sau cum s-ar face lumină în problema fondurilor mînuite dibaci de Daniel Barbu, fost decan la FSP. Dreptate pînă la capăt şi pentru nea Dan? Nea dom’Profesor Dan Voiculescu, cum care?!

De fapt, sloganul ar fi de interpretat cam aşa: Dreptate pînă la capăt, dar capătul îl stabilim noi!

(sursă foto)