Archives: 2013

Posted on
by

Astăzi, într-un Carrefour din Sudul Franţei, am văzut un stand special amenajat pe care erau expuse diverse ediţii ale Coranului: ediţie de buzunar, legată în piele, bilingvă, în franceză, în original. Lîngă, alte cîteva cărţi despre învăţătura islamică, despre minunatele nume ale lui Allah, iar într-o parte, cărţi despre bucătăria din Magreb. Pentru că astăzi începe Ramadanul, nu mi s-a părut ciudată prezenţa acelui stand. În fond, respectăm toate religiile lumii. Aşa că am încercat să văd dacă găsesc vreo Biblie în franceză de vînzare. Nu am găsit niciuna. Nu am găsit nici Talmudul, nici Tora. Deci, centrul comercial Carrefour nu celebra toate religiile. Am scris despre asta o scurtă notiţă pe Twitter şi, repede, a intrat în discuţ’ie un domn care semnează ca Motan. Superior, a spus că Biblia nu se vinde pentru că nu se cere, iar centrul Comercial Carrefour este o intreprindere economică. Asta era ideea. I-a ăsit în ajutor un alt domn, cu nume ceva mai anonim, care susţinea aceeaşi teorie: Biblia nu se cere, dfeci nu se scoate la vînzare. Nu ştiu dacă domnul Pisicu şi celălalt domn vorbeau în urma unui sondaj referitor la cererea de Biblii în Europa. Probabil că or fi avînd ei nişte statistici. Şi, tot probabil, în acele statistici li se spunea că e erere mare de Coran în franceză. NUmai că nu e aşa. Nu e cerere de Coranuri în magazinele carrefour, mai ales în această perioadă cînd drept credincioşii musulmani se ab’in de la distracţii şi de la shopping. M-am uitat mai multe minute la standul respectiv şi nu se apropiase nimeni de el. Deci, justificarea comercială a Motanului şi a prietenului de idei nu se justifică. În plus, drept-credincioşii musulmani apelează numai la ediţia originală a Coranului, nu şi-o cumpără de la Carrefour. E drept, nici creştinii nu apelează la marile centre comerciale pentru a-şi procura cărţile spirituale de căpătîi. Aşa că problema e alta: standul cu Coranul de la Carrefour era un fel de slugărnicie, de discriminare pozitivă prost-înţeleasă. Nu ştiu dacă asta se repetă în toate magazinele din reţea sau era ceva special, o decizie luată pe plan local.

Pentru hazlii care socotesc că nu se cere Biblia, sugerez un mic experiment (comercial). Să ia cîteva Biblii, să încerce să le introducă în ţările arabe şi, dacă reuşesc, să-şi facă o mică tarabă într-un centru comercial de acolo, să vadă dacă se cumpără sau nu Biblii. Apoi să apeleze cu o petiţie  la Amnesty International ca să-i scape de închisoare sau decapitare, după cum le-a cerut  pedeapsa miliţia religioasă de acolo. Voi semna şi eu petiţia, în numele libertăţii de gîndire.

Posted on
by

La sugestia unui foarte bun prieten am citit, chiar pe 7 iulie, un articol despre fuga lui Paul Verlaine din domiciliul conjugal pentru a-l urma pe Rimbaud. Textul se află aici. Rezum pentru cei care nu au acces la limba franceză. Pentru că Mathilde, soția sa (care avea 18 ani și cu care avea, deja, un fiu de 7 luni) era bolnavă, Paul Verlaine (de 28 de ani) pleacă după un doctor. Și nu se mai întoarce. Pleacă alături de Rimbaud (un poet drăguț, aș zice, jucat în nu știu ce film de di Caprio) la Bruxelles. Soția nu-și explică absența și, a doua zi, cum se mai întremează, merge să-și caute bărbatul la poliție și la morgă. Dar ia-l de unde nu-i! Cei doi sînt deja la Bruxelles, cu bani împrumutați de la mama lui Verlaine și cam fără acte, astfel încît, în drum, coboară cu o stație înainte din tren și traversează pe jos frontiera. Verlaine îi trimite o scrisoare soției, care se duce după el la Bruxelles. Au o întîlnire fierbine care-l convinge pe Verlaine să urce alături de tînăra și frumoasa lui soție în trenul de Paris. Dar la fronieră, Verlaine coboară (tot din cauza actelor) și, în loc să treacă frontoiera, se întoarce la Bruxelles, la Rimbaud. Mathilde înțelege pînă la urmă și divorțează. Nu-l va mai lăsa pe Paul să-și revadă niciodată băiatul, de frică să nu-i ofere acestuia un exemplu rău. Cam ăsta e articolul. Surpriza, însă, este la comentarii. Un cititor reproșează autorilor articolului că nu au vorbit de chinurile la care a fost supus Verlaine de soție. Și o califică pe Mathilde de homofobă!

Asta chiar e tare! Adică tînăra femeie e abandonată de soțul trimis după medic și, hodoronc-tronc, e homofobă! Cum ați vrea să fie săraca Mathilde? Să iasă la miting și să suțină minoritatea gay? Să își declare simpatia față de cuplurile de același sex? Eventual să-și găsească și ea o femeie alături de care să trăiască fericită? Dacă în loc de Rimbaud, Verlaine ar fi ales o femeie cu care să fugă, Mathilde era heterofobă?

 

 

Posted on
by

Pronunţarea sentinţei în procesul Transformatorul s-a mai amînat cu o săptămînă. Inculpatul pare afectat de această amînare, dorindu-şi, după cum declară, să se termine acest proces care-i afectează viaţa de opt ani de zile. Cam toţi inculpaţii din zona politică susţin că procesele trenează şi că asta le afectează viaţa. Dacă nu eşti atent (sau dacă eşti fan Crin), poţi rămîne chiar cu impresia asta: “sărmanul Relu, cum lungesc ăştia procesul, opt ani de zile e de neimaginat! “. Numai că adevărul e altul. Dacă era vorba un inculpat oarecare, procesul ar fi de multă vreme încheiat şi făptaşul legat. Dar domnul Fenechiu se zbate cu cei mai buni avocati, care uzează de toate chichiţele pentru a trena procesul şi pronunţarea sentinţei. (Chiar şi Felix pare nemumlumit că e tîrît prin tribunale, ca şi cum nu el ar fi recurs la toate jmecheriile jenante pentru a amîna sentinţa sau pentru a ajunge la prescrierea infracţiunii. ).

O altă stratagemă ieftină pe care o foloseşte şi Relu Fenechiu este recursul la familie: părinţii domnului ministru sînt afectaţi , am aflat ieri, de acest proces. (Şi Năstase spunea că băieţii lui sînt afectaţi de imaginea de răufăcător tîrît prin tribunale, deşi asta nu l-a împiedicat pe Andrei să-şi deschidă, estimp,  o discotecă în  Băneasa  Herestrău, probabil cu un rest de fonduri de la Mătuşa Tamara! ).

Nu pot să nu remarc  o replică recentă a aceluiaşi Fenechiu: “Dacă sînt condamnat, plec acasă”. Nu, domnule  ministru, dacă sînteţi condamnat mergeţi la puşcărie!

 

 

Posted on
by

Citesc articolul din evz.ro despre recensămînt. Şi ajung la următoarea frază: “Sunt căsătoriţi 4,81 milioane bărbaţi şi 4,86 milioane femei” . E vorba de căsătoriţi, nu de văduvi. Şi cum, în România, căsătoriile sînt mixte, nu cumva ar trebui să avem semnul egal între numărul bărbaţilor căsătoriţi şi cel al femeilor? Pentru că, artitmetic vorbind, rezultă că vreo 50 de mii de femei sînt sau căsătorite între ele, sau căsătorite cu nimeni. O fi recensămîntul lui Dragnea care a umplut nişte autocare cu femei măritate şi le-a plimbat dintr-un judeţ în altul?

Posted on
by

În seara asta, la un “marché nocturne des artisans”, adică tîrg al meseriaşilor, am văzut ceva ce m-a surprins. Pe o treaptă, o doamnă ţinea în  mînă o cutie de plastic, trasparentă. Semăna cu un acvariu mai mic, portabil. Era clar, cumpărase cutia de la tîrg. Femeia avea un aer obosit, dar mulţumit. Am mers pînă am ajuns la standul care vindea astfel de cutii, de mai multe dimensiuni şi forme. Doi vînzători, cu aer şmecheresc, prezentau marfa: nişte melci în cochilii viu colorate “de mîna omului”, captivi în cutii. “Este noul animal de companie” spunea unul dintre vînzători, uitîndu-se direct în ochii victimei care era însoţită de doi copii mărişori. “Înlocuieşte peştişorul roşu şi e  mai viabil decît el. Luaţi-l în mînă, vedeţi ce cochilie frumoasă are, sînt modele diferite, vă alegeţi ce vreţi”. N-am stat să văd dacă vînzarea s-a finalizat sau nu. În loc să mă amuze, întîmplarea m-a întristat. Mi-am adus aminte că,la cîteva sute de kilometri mai încolo,  în România, un tip cum e  Crin Antonescu vinde melci ca animale de companie. Şi că există destui oameni care cumpără aşa ceva. Şi cred că melcul îi va face fericiţi.

Da, n-am să închei cu nici o glumă.

Posted on
by

Dacă eşti bun român, patriot adevărat, nu poţi sta cu mîinile în sîn cînd vezi manevrele puterilor străine la adresa unui om politic de la noi. Nu sînt nici pe departe un susţinător al lui Crin, dar nu pot să nu mă revolt cînd văd cum  Casa Albă îl şicanează, prin ricoşeu, pe preşedintele Senatului ţării mele. Concret, de cînd şi-a anunţat şeful de campanie, pe multilateralul Niels Schnecker, acesta a devenit ţinta unor atacuri ciudate. De pildă, se ştie că domnul N.S. a fost consilier special pe teme economice la Casa Albă, într-unul din mandatele lui Reagan. Ei, bine, cînd, la sugestia cititorului Alex Mihai, am căutat numele lui N.S. aici, nu l-am găsit. Precis l-au scos ca să-l facă mincinos pe directorul de campanie al lui Crin! Iar prin asta sălovească exact în speranţa românilor de mai bine şi de bun simţ. Manevra americanilor nu se opreşte aici. Se ştie (potrivit propriilor declaraţii) că domnul Niels Schnecker a fost pilot de vînătoare în armata SUA. Iar lucrurile astea sînt bine notate în alte arhive. Căutîndu-l, un alt cititor, domnul K.S., nu l-a găsit : (Schnecker,DoB: 01/01/1960). Nici in 1985, 1988, 1992, 1998. Verificat aici: https://www.dmdc.osd.mil/appj/scra/single_record.xhtml ….

Pînă unde va merge sabotarea lui Niels Schnecker,  acest om capabil ales de Crin Antonescu să-l conducă spre victorie? Hai că asta-i prea de tot! 

Posted on
by

Acum un an şi ceva, participînd la o sărbătoare dintr-o comună franceză înfrăţită cu o comună din România, am primit o medalie de la “Confrérie des Manges Tripes” din oraşul Alès. A fost vorba de o ceremonie în toată regula. Medalia are gravat numele meu. Aş fi îndreptăţit să trec asta în CV. E cît se poate de adevărată, iar dacă aş adăuga “medaliat de prestigioasa Confrerie des Manges Tripes”, aş creşte în ochiul cititorului. Numai că Această Confrerie, tradusă în româneşte, ar fi “Frăţia Măncătorilor de Măruntaie”. Şi e un fel de glumă, deşi “confraţii” sînt foarte serioşi în ritualurile lor.

Ştiu zeci de persoane care şi-ar trece, cu mîndrie, aşa ceva în CV. Una dintre aceste persoane ar fi Niels Schnecker, şeful de campanie a lui Crin Antonescu. Doar şi-a trecut faptul că a fost consilier economic la Casa Albă. Doar un an, e drept. Dacă aş fi jurnalist de investigaţie, acum, aş scrie o adresă la secretariatul Casei Albe şi aş cere confirmarea. La fel aş face cu alte puncte din stufosul CV al proaspătului şef de campanie. Aşa s-a întîmplat cu CV-ul lui Ponta, cînd masteratul din Catania a devenit ceea ce era, o banală participare la nişte cursuri. Şi CV-ul doamnei Dumitrescu, propusă ca ministru al Învăţămîntului în Guvernul Ponta 1, a fost purecat şi s-a văzut că e înţesat de minciuni, exagerări, deformări. Cînd devine public, CV-ul are picioare scurte.

M-a amuzat declaraţia lui Crin Antonescu “Desi nu este un membru al PNL, convingerile lui Niels Schnecker coincid cu valorile Uniunii Social Liberale. Si in acest sens, cred ca, pentru elaborarea unei strategii puternice si eficiente, avem nevoie de viziunea externa si experienta vasta a domnului Schnecker in problemele critice si cronice ale sistemului politic si economic. In plus, avem nevoie de viziunea sa occidentala si de experienta si succesele sale, mai putin stiute publicului larg, inregistrate in cadrul campaniilor electorale din SUA” (de aici). Vă daţi seama ce le spune Niels, la masă, unora, la un pahar de vorbă, despre succesele sale neştiute de marele public şi neverificate? Sînt prea gogonate chiar şi pentru CV-ul lui!

Sursă foto evz.ro

Posted on
by

Dacă o piţipoancă româncă ar fi făcut ultima figuraţie în Man of Steel  sau ar fi petrecut o noapte în patul vreunui actor din echipă,  presa de la noi s-ar fi bătut să-i smulgă banalităţile exclusive despre ce înseamnă pentru cariera ei acest moment cruciale etc.: “Mă simt împlinită, simt că am ajuns la apogeul carierei mele!”  La fel, dacă ar fi trecut pe lîngă platoul de filmare, undeva, cîndva, Cătălin Botezatu, normal, presa din România se umplea de chiloţii designerului şi de declaraţiile lui nesărate. “Cum a trecut Botezatu pelîngă plaoul Man of Steel. Nu o să-ţi vină să crezi ce a văzut!”. Nu s-a întîmplat nimic din toate astea. Dacă s-ar fi întîmplat, deja le-aţi fi aflat.

S-a întîmplat altceva: Vlad Bina, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri de decor digital (şi nu numai), apare pe genericul de la Man Of Steel în calitatea de Art Director pentru filările din Vancouver. Am avut privilegiul să-l cunosc pe Vlad Bina, un om de o modestie nefirească pentru ceea ce face. Priviţi filmografia lui aici. E ceva, nu?! De ce nu am aflat nimic despre realizările lui, despre prezenţa pe genericul de la Man of Steel? Pentru că Vlad Bina nu trimite mailuri la fătucele din presă, nu se auto-paparazziază (am numit aşa acţiunea de a trimite poze despre sine la ziare ca şi cum ar fi fost suprinse de paparazzi). Nu, Vlad Bina îşi vede de treabă, munceşte, face performanţă în domeniul lui. Ceea ce e absolut neinteresant pentru o presă plină de chiloţi, silicoane şi botox.

Posted on
by

Remus Cernea a anunţat recent că pînă la sfîrşitul lunii ne va spune dacă e gay sau nu. Nu mor de curiozitate să aflu. Dacă e gay, treaba lui, dacă nu e gay, treaba lui. Dacă zice că nu e şi e, atunci e mai complicat. Pentru că Remus Cernea este om politic, iar un om politic trebuie să-şi declare şi averea, şi orientarea sexuală. Pentru că un om politic e şantajabil cu părţile ascunse ale biografiei sale. Bun, am lămurit asta. Remus Cernea a lucrat la un proiect legislativ de parteneriat civil între persoane de acelaşi sex. Foarte bine, cinste lui! Are activitate, îl merită votanţii. Dacă, însă, e vorba de “căsătorie” între persoanele de acelaşi sex, atunci e altceva. E mai grav. În Franţa există PACS (parteneriatul civil) creat speial pentru gay, deşi a atras sute de mii de cupluri hetero, pentru că e un tip de uniune mai simplă decît o căsătorie. Cu toate drepturile incluse, dar cu mai puţine obligaţii. Dar, în Franţa,  cineva a împins lucrurile mai mult şi s-a votat căsătoria pentru toţi. De-a lungul istoriei şi de-a latul bunului simţ, căsătoria e o instituţie între persoane de sex opus. Aşa e această instituţie. Pentru cei de acelaşi sex există alte forme specifice. Nimeni nu-i împiedică să trăiască împreună. Cu înmulţitul pe căi naturale e mai greu! Generalizarea căsătoriei pentru toate tipurile de cupluri e o ameninţare la adresa minorităţilor sexuale.

Aici vreau să ajung. Uniformizarea căsătoriei duce, dincolo de aspectele religioase şi morale invocate de majoritate, la ştergerea diferenţelor culturale. Se duce pe apa sîmbetei diversitatea. Homosexualii cer să li se recunoască dreptul că sînt altfel. OK, sînt altfel. Atunci, de ce vor să fie la fel? Multiculturalismul, care se bazează pe comunităţile gay, dispare! Adevăraţii gay nu vor asta, nu-şi doresc să se şteargă ce au ei mai reprezentativ în raport cu noi, ăştia banali şi hetero. E ca ş cum am cere ca toţi cetăţenii de culoare să se vopsească în alb sau toţi albii să se dea cu negru pe faţă, ca să fie “o culoare pentru toţi”. Aşadar, lăsaţi căsătoria să rămînă o formă retrogradă, cu oameni de sexe diferite, rămîneţi diverşi, stimaţi gay, asiguraţi multiculturalitatea lumii prin prezenţa voastră ca şi pînă acum! Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare de uniformizare! Nu vă banalizaţi, nu daţi curcubeul vostru pentru cenuşiul heteroexualităţii!