Posted on
by

Acum un an şi ceva, participînd la o sărbătoare dintr-o comună franceză înfrăţită cu o comună din România, am primit o medalie de la “Confrérie des Manges Tripes” din oraşul Alès. A fost vorba de o ceremonie în toată regula. Medalia are gravat numele meu. Aş fi îndreptăţit să trec asta în CV. E cît se poate de adevărată, iar dacă aş adăuga “medaliat de prestigioasa Confrerie des Manges Tripes”, aş creşte în ochiul cititorului. Numai că Această Confrerie, tradusă în româneşte, ar fi “Frăţia Măncătorilor de Măruntaie”. Şi e un fel de glumă, deşi “confraţii” sînt foarte serioşi în ritualurile lor.

Ştiu zeci de persoane care şi-ar trece, cu mîndrie, aşa ceva în CV. Una dintre aceste persoane ar fi Niels Schnecker, şeful de campanie a lui Crin Antonescu. Doar şi-a trecut faptul că a fost consilier economic la Casa Albă. Doar un an, e drept. Dacă aş fi jurnalist de investigaţie, acum, aş scrie o adresă la secretariatul Casei Albe şi aş cere confirmarea. La fel aş face cu alte puncte din stufosul CV al proaspătului şef de campanie. Aşa s-a întîmplat cu CV-ul lui Ponta, cînd masteratul din Catania a devenit ceea ce era, o banală participare la nişte cursuri. Şi CV-ul doamnei Dumitrescu, propusă ca ministru al Învăţămîntului în Guvernul Ponta 1, a fost purecat şi s-a văzut că e înţesat de minciuni, exagerări, deformări. Cînd devine public, CV-ul are picioare scurte.

M-a amuzat declaraţia lui Crin Antonescu “Desi nu este un membru al PNL, convingerile lui Niels Schnecker coincid cu valorile Uniunii Social Liberale. Si in acest sens, cred ca, pentru elaborarea unei strategii puternice si eficiente, avem nevoie de viziunea externa si experienta vasta a domnului Schnecker in problemele critice si cronice ale sistemului politic si economic. In plus, avem nevoie de viziunea sa occidentala si de experienta si succesele sale, mai putin stiute publicului larg, inregistrate in cadrul campaniilor electorale din SUA” (de aici). Vă daţi seama ce le spune Niels, la masă, unora, la un pahar de vorbă, despre succesele sale neştiute de marele public şi neverificate? Sînt prea gogonate chiar şi pentru CV-ul lui!

Sursă foto evz.ro

Posted on
by

Dacă o piţipoancă româncă ar fi făcut ultima figuraţie în Man of Steel  sau ar fi petrecut o noapte în patul vreunui actor din echipă,  presa de la noi s-ar fi bătut să-i smulgă banalităţile exclusive despre ce înseamnă pentru cariera ei acest moment cruciale etc.: “Mă simt împlinită, simt că am ajuns la apogeul carierei mele!”  La fel, dacă ar fi trecut pe lîngă platoul de filmare, undeva, cîndva, Cătălin Botezatu, normal, presa din România se umplea de chiloţii designerului şi de declaraţiile lui nesărate. “Cum a trecut Botezatu pelîngă plaoul Man of Steel. Nu o să-ţi vină să crezi ce a văzut!”. Nu s-a întîmplat nimic din toate astea. Dacă s-ar fi întîmplat, deja le-aţi fi aflat.

S-a întîmplat altceva: Vlad Bina, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri de decor digital (şi nu numai), apare pe genericul de la Man Of Steel în calitatea de Art Director pentru filările din Vancouver. Am avut privilegiul să-l cunosc pe Vlad Bina, un om de o modestie nefirească pentru ceea ce face. Priviţi filmografia lui aici. E ceva, nu?! De ce nu am aflat nimic despre realizările lui, despre prezenţa pe genericul de la Man of Steel? Pentru că Vlad Bina nu trimite mailuri la fătucele din presă, nu se auto-paparazziază (am numit aşa acţiunea de a trimite poze despre sine la ziare ca şi cum ar fi fost suprinse de paparazzi). Nu, Vlad Bina îşi vede de treabă, munceşte, face performanţă în domeniul lui. Ceea ce e absolut neinteresant pentru o presă plină de chiloţi, silicoane şi botox.

Posted on
by

Remus Cernea a anunţat recent că pînă la sfîrşitul lunii ne va spune dacă e gay sau nu. Nu mor de curiozitate să aflu. Dacă e gay, treaba lui, dacă nu e gay, treaba lui. Dacă zice că nu e şi e, atunci e mai complicat. Pentru că Remus Cernea este om politic, iar un om politic trebuie să-şi declare şi averea, şi orientarea sexuală. Pentru că un om politic e şantajabil cu părţile ascunse ale biografiei sale. Bun, am lămurit asta. Remus Cernea a lucrat la un proiect legislativ de parteneriat civil între persoane de acelaşi sex. Foarte bine, cinste lui! Are activitate, îl merită votanţii. Dacă, însă, e vorba de “căsătorie” între persoanele de acelaşi sex, atunci e altceva. E mai grav. În Franţa există PACS (parteneriatul civil) creat speial pentru gay, deşi a atras sute de mii de cupluri hetero, pentru că e un tip de uniune mai simplă decît o căsătorie. Cu toate drepturile incluse, dar cu mai puţine obligaţii. Dar, în Franţa,  cineva a împins lucrurile mai mult şi s-a votat căsătoria pentru toţi. De-a lungul istoriei şi de-a latul bunului simţ, căsătoria e o instituţie între persoane de sex opus. Aşa e această instituţie. Pentru cei de acelaşi sex există alte forme specifice. Nimeni nu-i împiedică să trăiască împreună. Cu înmulţitul pe căi naturale e mai greu! Generalizarea căsătoriei pentru toate tipurile de cupluri e o ameninţare la adresa minorităţilor sexuale.

Aici vreau să ajung. Uniformizarea căsătoriei duce, dincolo de aspectele religioase şi morale invocate de majoritate, la ştergerea diferenţelor culturale. Se duce pe apa sîmbetei diversitatea. Homosexualii cer să li se recunoască dreptul că sînt altfel. OK, sînt altfel. Atunci, de ce vor să fie la fel? Multiculturalismul, care se bazează pe comunităţile gay, dispare! Adevăraţii gay nu vor asta, nu-şi doresc să se şteargă ce au ei mai reprezentativ în raport cu noi, ăştia banali şi hetero. E ca ş cum am cere ca toţi cetăţenii de culoare să se vopsească în alb sau toţi albii să se dea cu negru pe faţă, ca să fie “o culoare pentru toţi”. Aşadar, lăsaţi căsătoria să rămînă o formă retrogradă, cu oameni de sexe diferite, rămîneţi diverşi, stimaţi gay, asiguraţi multiculturalitatea lumii prin prezenţa voastră ca şi pînă acum! Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare de uniformizare! Nu vă banalizaţi, nu daţi curcubeul vostru pentru cenuşiul heteroexualităţii!

Posted on
by

Cînd a fost numit ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga s-a lăudat, vă mai amintiţi, ce relaţie excelentă are el cu Angela Merkel, despre care a povestit cum venea cu rucsacul în spate prin Făgăraş şi pe litoral. Nu, nu o cunoştea de atunci, că dacă ar fi cunoscut-o sigur ar fi turnat-o! A cunoscut-o mai “pe nou”, a întîlnit-o ca rector al UBB etc.

Se pare că inevitabila schimbare din funcţia de preşedinte al ICR i se trage lui Marga exact de la doamna Merkel. În siajul vizitei în Germania, lui Victor Ponta i s-a pus o întrebare: de ce este menţinut în funcţie un turnător la Securitate care, printre altele, a turnat şi ziarişti nemţi? Răspunsul a venit în proxima şedinţă de Guvern, cînd ministrul Culturii, Daniel Barbu a fost întrebat de neregulile de la ICR. Sigur, a trebuit ca Ponta să meargă în Germania pentru a afla măgăriile cu iz penal făcute de Marga, uriaşa bătaie de joc la adresa culturii române şi a propagării ei în străinătate. Bine că aflat şi aşa, mai bine mai tîrziu decît niciodată. 

(În paranteză fie spus, primul semn că adminsitraţia germană nu-l are la inimă pe Marga a fost atunci cînd, schimbat din poziţia de ministru de Externe, s-a propus trimiterea lui ca ambasador în Germania. Poziţia Germaniei a venit  pe canale diplomatice şi  a fost simplu: Nein!)

Dacă ar avea o brumă, un rudiment de mîndrie, Marga şi-ar da demisia acum, salvînd ceva din zdrenţuita sa imagine. Probabil că nu şi-o va da, mai mult, îl văd baricadîndu-se în biroul său de preşedinte de la ICR şi aşteptînd să intervină Crin şi să-l salveze. Dar Crin nu va face nimic, pentru că, între timp, caii mari pe care era s-au schimbat în nişte ponei ridicoli.

Posted on
by

Pe Mihăiţă Calimente îl ştiu de zeci de ani, sîntem amîndoi din Arad, cam de aceeaşi vîrstă. Am mers pe drumuri diferite, care nu s-au întîlnit. Nu l-am cunoscut personal, deşi ştiam cine e, campion balcanic de juniori la garduri, o vedetă a oraşului. El era cu sportul, eu cu literatura, cu cenaclurile, trupele de teatru şi cinecluburile. Nu am stat niciodată de vorbă faţă în faţă şi nu simt nici o frustrare faţă de această situaţie! Faptul că nu ne-am cunoscut nu l-a împiedicat pe Mihăiţă Calimente să lanseze la adresa mea o prostie mai evidentă decît mustaţa lui. Într-un spaţiu public, de faţă cu cîteva persoane publice, Mihăiţă Calimente a spus (nu chiar acum, cu ceva vreme înainte) că ICR mi-a plătit şederea de doi ani în Noua Caledonie, să scriu o carte. Pe ce se bazează această informaţie diseminată de un om politic în spaţiul public? Pe faptul că, într-adevăr, am scris o carte despre Noua Caledonie. Restul e invenţia lui Mihăiţă. NU am stat doi ani, ci două luni, NU mi-a plătit ICR nici un leu, cheltuielile de deplasare le-am suportat din banii mei şi, o mică parte, din sponsorizarea unei firme private.

Dacă într-o problemă măruntă, Mihăiţă Calimente atîta poate cu mintea sa, vă daţi seama ce prostii ar mai spune dacă ţara l-ar alege parlamentar?… Oops…

Posted on
by

Fiind un om de mare caracter, Daniel Barbu nu a putut-o lăsa nepedepsită pe Angela Merkel pentru cele patru minute istorice ale întîlnirii cu Victor Ponta. Aşa că i-a spus-o : “Mie mi se pare ca a spune ca in Romania chestiunea statului de drept si a luptei impotriva coruptiei e de o mare actualitate inseamna fie sa fii prost informat, fie sa ai informatii de acum 15-20 de ani. Nu cred ca astea sunt problemele in Romania”. Cu alte cuvinte, “Ce faci, cucoană, te iei de Şefu, băi, prost-informato ce eşti!”. La întîlnirea de guvern de azi, Ponta, jenat de neaşteptata pupătură în dos,  i-a tras-o scurt lui Barbu pe această temă, după care i-a atras atenţia că ICR-ul nu merge bine. Deci cuplul Marga-Barbu se cam clatină.

Ce s-o fi gîndit Ponta, “adică eu, premierul unei ţări importante stau cu ochii în pămînt în faţa cancelarei, iar Barbu ăsta, fricosul,  are curaj să i-o spună în faţă. Unde ne trezim?”

 

Posted on
by

Stimată Doamnă Angela Merkel, am aflat că în curînd vă veţi întîlni cu Victor Ponta, premierul USL. Nu ştiu dacă staff-ul Dvs. v-a dat toate referinţele despre acest oaspete, aşa că mă simt dator să vă informez (la caz că-mi citiţi blogul! 🙂  că Victoraş este un mare mincinos, şi nu doar din cei care mint în campanie electorală, nu, el minte cum bea apă. Nu vă bazaţi pe ce vă spune azi, mîine s-ar putea să spună contrariul. În plus, Victor Ponta e un plagiator dovedit, chiar dacă a desfiinţat comisiile care au constatat plagiatul şi a înfiinţat o alta care l-a spălat. Experţi internaţionali serioşi au fost ridiculizaţi de o echipă de strînsură care a spus că albul e negru şi că minciuna e adevăr. Dacă aţi ajuns la momentul în care încep să vă placă plagiatorii, atunci, poate o chemaţi înapoi pe ministra de la Educaţie, doamna Annette Schavan şi pe domnul Ministrul al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, care au demisionat cînd au fost acuzaţi de plagiat. Dacă exigenţele europene dictează o astfel de măsură în cazul demnitarilor prinşi cu furtul intelectual, nu ne desconsideraţi iertîndu-l pe oaspetele Dvs. Victor Ponta. Aplicaţi acelaşi standard! Dacă îl acceptaţi ca atare şi nu-i spuneţi nimic de plagiat, înseamnă că jigniţi  românii care cred că sînt în Europa şi care cred că cinstea este una dintre valorile fundamentale pe care o trebuie să o apărăm.

Dacă aţi luat decizia să-i amintiţi de plagiat, aveţi grijă că e foarte obraznic şi vă va întoarce vorba una-două înapoi. Îl liniştiţi relativ repede dacă-i spuneţi ironic “Ei, dottore, dottore…”

Şi ar mai fi ceva: întrebaţi-l ce mai face prietenul lui pe care-l susţine pentru preşedinţia României. E vorba de un repetent, Crin Antonescu, unul care acum un an vă miştocărea pe la televiziunile unui securist şi vă ruga să-l luaţi pe Traian Băsescu la Dvs şi să-i daţi un loc de joacă.

Doamnă Angela Merkel, nu vă ma reţin, ştiu că sînteţi ocupată. Doar un sfat: nu-l ţineţi mai mult de jumătate de oră în birou, că, altfel, la întoarcere, va spune că a fost să guverneze puţin în Germania. Exact aşa a făcut cu o vacanţă în Catania devenită masterat!

 

Posted on
by

Am mai scris despre asta, dar cum se întîmplă o recidivă, revin. Am aflat astăzi din Evz că Florian Bichir, cel care și-a lansat o dată cartea Ultimul drum a lui Dracula (în limba franceză, publicată, însă, la o editură de la noi), a mai publicat-o o dată, la “prestigioasa editură Edilivre”. Deci, a publicat-o o dată și , datorită marelui succes, a fost preluată de o editură franceză prestigioasă. Asta s-ar înțelege de aici. Că are mare succes. Sigur, cînd ar trebui să ne bucurăm de succesele românești peste hotare, noi, unii mai cîrtitori, ne punem pe contestat. Nu, nu contest succesul de atunci, de la Tîrgul de carte de la Paris! Sînt doar curios să văd despre ce editură prestigioasă e vorba. Nu, nu e nici Grasset, Nici Gallimard, nici fayard, nici Plon. E Edilivre. O editură care scoate cărți pe cheltuiala autorului. Și, de fapt, nu scoate, ci propune. Prestigiul acestei edituri relativ noi constă în faptul că foarte mulți autori nepublicați în altă parte au apelat la ea. Aici pui manuscrisul online, ți se editează minimal, i se pune și o copertă minimală, și se așteaptă. Dacă cineva vreau un exemplar, îl comandă și i se tipărește, trimițîndu-i-se acasă. Dacă nu, nu. Într-un fel, apreciez onestitatea știrii, Floarin Bichir a fost editat în Franța, nu tipărit! De unde ies banii editurii? păi, în primul rînd, de la autori, care-și cumpără cîteva exemplare, apoi de la diverși prieteni ai autoruliui etc. Sînt sigur că și autorul român a cumpărat niște exemplare la 17,5 euro bucata. Cum se spune pe site-ul editurii, din motive ecologice, nu se tipărește nici un exemplar nevîndut!

Cum Florian Bichir este preot, îi atrag respectuos și umil atenția că trufia este un păcat foarte mare. Mai mare decît succesul sau insuccesul publicării în Franța!

Posted on
by

Ryanar.Low cost, dar la ce preț? Aceasta e întrebarea pe care și-o pune chiar un pilot al celebrei linii care a dat tonul costurilor mici în aviația civilă, după cum scrie Le Figaro.Întrebarea aceasta și cîteva dezvălurii menite să te întrebi dacă merită să riști urcînd la bordul aeronavelor Ryanair și-o pune, într-o carte întreagă, un pilot care semnează Christian Fletcher (e un pseudonim, desigur). “Ryanair este o mașinărie pură cu vocația unică de a produce profit. Fără alte considerații , nici morale, nici sociale” Publicația franceză reamintește cititorilor că e vorba de aceeași companie care intenționa să pună taxă la intrarea în toaletele avionului sau să lanseze zboruri în picioare, doar cu o centură de siguranță legată de pereții avionului. Pilotul se plînge de condițiile de muncă deplorabile, de faptul că, uneori, chiar piloții nu apucă să doarmă mai mult de trei-patru ore pe noapte. Cică există chiar o competiție internă între echipajele Ryanair referitoare la economia de combustibil. Ceea ce m-a mirat foarte tare este, însă, dezvăluirea despre aterizări: la aterizare piloții Ryanair sînt obligați, zice Chritian Fletcher, să frîneze foarte brusc (ceea ce te cam împinge cu capul în scaunul din față și-ți cam dislocă stomacul! ) pentru a rula cît mai puțin pe pistă și, în consecință, pentru a plăti cat mai puțin timp de rulare! Deși faima de zgîrciți o au scoțienii, irlandezii de la Ryanair au șanse reale să cîștige campionatul mondial de zgîrîie brînză.

PS Ultima găselniță a acestei companii este 2 euro în plus pentru cazul în care se suspendă un zbor și ar trebui să-ți ramburseze costul biletului!