Author Archives: Ioan T. Morar
Prostul leneş şi prostul harnic. Oare care-i mai periculos?
Audierea procurorului Ioan Irimie propus de doamna Temniceru Pivniceru ne-a dezvăluit un prost leneş. Nu ştia nimic, pe de o parte pentru că nu a citit nimic, iar pe de altă parte, pentru că nu-l ducea capul, pesemne. Un îngălat, un procuror care a lălăit-o un an întreg şi nu a făcut decît, cel mult, să viseze să fie şef ca să nu mai trebuiască să pună osul. Ţara te vrea prost-cum ziceau Sarmalele reci, deci poţi candida pentru o funcţie. Ar fi fost ceva de vis pentru USL. Cu un prost leneş, adio puşcării, adio dosare, trai nineacă!
Andrei Marga, în schimb, este un prost mai complicat, pentru că e harnic. El a vrut să aibă idei cînd a fost pus în fruntea MAE , aşa că şi-a propus să deschidă ambasade în Africa, acolo unde făcuse Ceauşescu vizite. Deşi e harnic, totuşi s-a dus cu nişte lecţii nefăcute pe la diverse întîlniri (vă mai amintiţi) pentru că nu-l duce capul. (Nu, nu-l fac prost pentru că m-ar fi schimbat din post, nu el m-a schimbat, ci Ponta, să fie clar). A fost schimbat de urgenţă, altfel era în stare să ne scoată din NATO şi să ne bage în te miri ce război! Ajuns la ICR, o instituţie care e menită să exporte cultura română, Marga se gîndeşte să o exporte în România, aşa că înfiinţează ICR-uri în cîteva oraşe mioritice. ba, mai mult, ICR-ul de la Craiova e plănuit să aibă sediul la Tîrgu Jiu. Fiind harnic, Marga te poate păcăli o vreme în privinţa prostiei. Ai imprsia că omul emite idei, comunică, face, desface. Dar cînd îl iei la bani mărunţi, îţi dai seama că, de fapt, prin ceea ce face, omul chiar se deconspiră ca prost, în ciuda hărniciei.
Acuma chiar nici nu ştiu care e mai periculos, dar mie mi se pare că prostul harnic!
Ghiţă, Ghiţă, ieşi cu portofelul la portiţă!
Guvernul Florin Georgescu şi-a intrat în pîine, Ponta a plecat în campanie cu gaşca şi s-au gîndit să facă o tură de cumpărături prin Bruxelles. Cumpărături de bunăvoinţă, dacă se poate, pe la grangurii europeni.Dacă nu, ce se găseşte, că are şi Bruxellesul malluri. Şi cum Victor nu pleacă la cumpărături fără portofel, l-a luat şi pe Sebastian Ghiţă, ca de obicei, cu el. E formula standard. Aşa a fost şi-n Japonia, şi-n Dubai, şi la Concertul de Anul Nou Trecut la Viena. Portofelul e cuminte, nu face valuri, se bucură să-i fie aproape stăpînului şi să semneze note de plată. Se bîlbîie dacă trebuie să-şi dismuleze rostul: că nu el a plătit avionul ,ci partidul, că o fi, că e în vizită politică, c-o păţi etc. Probabil că acum Ghiţă se roagă nu numai să cîştige Ponta, ci şi să nu piardă el, să nu i se ofilească afacerea. Că, altfel, îl paşte soarta portofelelor goale, aruncate de stăpîni în vreme ce-şi face intrarea în buzunar un portofel mai dodoloţ şi mai nou.
PS Însoţesc postarea asta cu una dintre caricaturile tari ale lui Octav Mardale pe tema pomenilor din campanie
Istoria Belgiei într-un singur desen
Un laureat Nobel despre evrei şi Israel
Acum cînd Israelul este ameninţat în fiecare clipă, cînd nesiguranţa şi alarmele domnesc pe străzi, cînd media distorsionează atît de mult faptele încît ar părea că auto-apărarea e o vină profundă, acum, zic, vă fac o recomandare de lectură. Citiţi-l pe Saul Bellow, laureat al Nobelului pentru literatură, care a călătorit în Israel (Bellow locuia la Chicago) şi a încercat să înţeleagă ce se petrece acolo. Cartea Pînă l Ierusalim şi înapoi a apărut la Polirom. Iată o frază care spune multe: „Iei prinzul cu oameni fermecatori, intr-o sufragerie ca oricare alta. Stii ca gazda ta si-a pierdut un fiu, ca sora sa si-a pierdut copiii in razboiul din 1973… In timpul ceremonialului domestic al farfuriilor care circula si al paharelor care se umplu este greu sa te gindesti la un inamic distructiv. Ceea ce trebuie sa stii este ca un singur lucru din viata evreilor nu s-a schimbat odata cu crearea statului evreu: nu poti considera dreptul tau la viata ca fiind ceva de la sine inteles.” (Saul Bellow)
Breaking News: Ponta nu a plagiat lucrarea de doctorat!
Nu m-am exprimat pînă acum pe această temă pentru că nu eram tocmai liber să o fac, mi-am asumat rigorile postului de la Marsilia. Dar acum îmi pot spune şi eu părerea care are ceva competenţă la bază pentru că, în activitatea mea de jurnalist m-am ocupat de cazurile de plagiat destul de celebre (Patriciu, Beuran, Popa & Cozmîncă). Din ceea ce ştiu eu, din similaritatea cu cazurile citate, reiese cu claritate un adevăr de necontestat: Victor Ponta nu a plagiat lucrarea de doctorat. El are dreptate, din punctul acesta de vedere, să se simtă cu conştiinţa împăcată: nu e el făptuitorul în această cauză. Făptuitorul e necunoscut nouă, cunoscut lui. Că doar de la el a luat lucrarea şi a prezentat-o ca fiind a sa. Deci, Ponta nu a plagiat, doar a uzurpat calitatea de autor a plagiatorului şi şi-a însuşit un plagiat ce nu era a lui.
Avîntul ultraecologist demolează case
Consiliul Regional Charente Maritime a cumpărat un domeniu cu o casă pe frumoasa sumă de 810.000 de euro. Achiziţia s-a făcut nu pentru a o folosi ca adăpost pentru cei lipsiţi de un acoperiş, nu pentru a o transforma în sediul unei instituţii publice, ci pur şi simplu pentru a o demola. De ce? Pentru că deranjează peisajul. E drept, casa are un ampalsament de invidiat, pe una din falezele din Sainte-Marie-de-Ré, de pe Ile de Ré. Cum Consiliul General are drept de preemţiune, casa nu a putut scăpa dorinţei de demolare. Oare nu are ce face cu banii instituţia respectivă? Ba, ar avea, dar ăştia sînt bani dintr-o taxă de pod ecologică şi trebiesc folosiţi pe proiecte ecologice. Mi se pare că acest avînt ultraecologist e periculos. dacă, într-o zi, cîţiva pasionaţi de iarbă, şi-ntr-un sens, şi-n altul, vor să dărîme Palatul Versailles pe motiv că ar fi mai mişto peisajul fără hardughia aia? sau să scoată grămada aia de fier numită Turnul Eiffel pentru a face, în loc, un frumos islaz care să le gîdile iubirea de natură? Şi pe care să facă, eventual, Serbările Fînului, cum le place lor.
Ceauşescu şi Dali, o relaţie suprarealistă
Acum trei zile s-a deschis, la Paris, la Centrul Pompidou, cea mai mare retrospectivă 
Salvador Dali din ultimii treizeci de ani. Dacă aveţi drum prin capitala Franţei pînă pe 25 martie 2013, poate vă tentează o oază de imaginaţie nebună. Reţin o replică a marelui pictor ” Diferenţa dintre mine şi pictorii suprarealişti este că eu sînt suprarealist”.
Dali n-a fost numai un pictor celebru, ci şi un personaj care a ieşit în evidenţă în diverse moduri. Cu ocazia înscăunării pe funcţia nou înfiinţată special pentru el, aceea de Preşedinte al României, Salvador Dali i-a trimis omului de cultură Nicolae Ceauşescu următoarea telegramă care a fost publicată în Scînteia:
„Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”.
Curat suprarealism.
Peste cinci ani vom avea “pile” la Preşedintele Franţei?
Preşedintele Sarkozy nu a fost un prieten al românilor din Franţa. Unii au pus asta pe seama faptului că avea rădăcini ungureşti. Nici pe socialistul Hollande nu-l dă prietenia pentru noi afară din Palatul Elizeu. Şi el nu are decît rădăcini franţuzeşti . Ba, mai mult, în guvernul lui se află domnul Pierre Moscovici, deţinătorul unor rădăcini româneşti, iar asta ar trebui să sune bine pentru noi. Dar se vede că nu sună deloc. Ieri a fost proclamată la UMP, victoria lui Jean François Copé. După cum merg lucrurile în Hexagon, Hollande nu va mai avea parte de un nou mandat, aşa că victoria din 2017 îi va revni candidatului dreptei, care în mod natiral ar trebui să fie Copé. Iar la el chiar ar trebui să avem ceva trecere, deoarece bunicului lui, doctorul Marcu Hirs Copelovici, este născut la Iaşi, unde a şi practicat medicina şi de unde a fugit în timpul prigoanei legionare. Aşadar, poate va străluci puţin soarele şi pe uliţa noastră din Franţa, peste cinci ani!
Sezonul festiv, pinguinii, Spiritul Crăciunului şi Naşterea Domnului
Deja s-a declanşat campania de publicitate pentru cumpărături a perioadei care, înainte de 89, în România, se numea Luna Cadourilor. Am văzut, pe alocuri, în media occidentală (y compris americană) anunţat Sezonul festiv. Deci, nici măcar Luna cadourilor, Sărbătorile de iarnă, ci, pur şi simplu, Sezonul Festiv. Adică o perioadă destul de vagă în care vor avea loc nişte festivităţi pe ici, pe colo. Orice, numai nu Crăciun! Ni se tot spune că populaţia care sărbătoreşte Crăciunul poate deranja minorităţile care nu sărbătoresc aşa ceva. Se uită unii la noi pe geam şi văd lumini, aud cîntece religioase şi se simt excluşi. Cam asta e ideea. În mintea corecţilor politici Crăciunul este sărbătoarea colonistului, a omului alb care exploatează restul lumii. Deci, să-i retezăm sărbătoarea asta anacronică fratelui creştin. Să nu-l lăsăm să anunţe în public bucuria pentru Naşterea Domnului. Iar asta se face mai mai multe căi. Am scris, acum ceva vreme despre o maimuţăreală de sărbătoare aici. Acum văd că, încet-încet, simbolistica de Crăciun este atacată cu pinguini. Nimic de zis, pinguinii îmi sînt super-simpatici (sînt vieţuitoarele cu cea mai mare fidelitate de cuplu, mi s-a spus), dar n-au nimic de-a face cu sărbătoarea Crăciunului, aşa cum Iepuraşul e străin, totuşi, de Învierea lui Isus! Nu ştiu dacă şi în cazul sărbătorilor altor religiii are cineva curajul să deturneze sensul religios. Doar creştinii, după ce a fost atacaţi cu reni de Crăciun, au întors obrazul şi pentru pinguini!
UPDATE Trebuie neapărat evocat, în acest context, episodul genial din Seinfeld în care Kramer inventează o nouă sărbătoare: Festivus!
sursă foto