Sau, dacă vreţi, două mii, trei mii de cuvinte, treimiicinsute pe cap de locuitor, că doar e campanie electrorală şi ne putem juca şi noi cu cifrele. Oricum, deci, o caricatură semnată de inagalabilul Octav Mardale.

 

Citesc, în Le Fiigaro de astăzi, un articol trist: e vorba despre caligrafia la care se renunţă, treptat, în şcolile din Statele Unite. În 45 de state din SUA s-a pus capăt orelor care îi învăţau pe elevi scrierea cursivă, numită scriere de mînă.

Orele de caligraie din clasele primare nu au fost foarte încîntătoare pentru mine deoarece am un scris destul de zbuciumat. Dar în clasa întîi am admirat foarte mult o colegă care avea un scris de mînă perfect. Mi se părea un fel de înger al scrisului caligrafic. Am cărat în acei ani, la şcoală,  destul de contrariat, cerneala şi tocul cu peniţă pînă ni s-a dat voie la stilou şi, mai tîrziu, la pix. A scrie cursiv mi se părea o însuşire a omului şcolit. Cum să scrii de tipar într-o lume a literelor de mînă?

În anii de facultate obişnuiam să scriu  nişte poezioare care purtau antetul Editura Română scrisul de mînă, cărţulii în exemplar unic dăruit colegilor. Editura a murit de mult, iar poezioarele de atunci mor trist în cîteva sertare închise.

Acum scriu foarte rar “de mînă” şi, dacă nu citesc ce am scris în următoarele zile, cu greu mai descifrez textul. Dar asta nu mă împiedică să fiu nostalgic şi chiar revoltat atunci cînd aflu că scrisul de mînă a dispărut sau e pe cale de dispariţie. Computerele nu vor putea, decît cu programe complicate, să  imite sau să  înlocuiască tremurul incert al unui bileţel de dragoste. Dacă moare caligrafia, moare o dimensiune a furmuseţii fiinţei omeneşti.

Scenariul: Răsvan Popescu , Intriga:Răsvan Popescu

În rolul principal, Răsvan Popescu, Un film de Dan Voiculescu

Acţiunea începe cu peste douăzeci de ani în urmă, cînd personajul principal era un tînăr scriitor talentat, devine un scenarist ales de Lucian Pintilie pentru un film de-al său. Personajul se bucură de multă simpatie publică, astfel încît este propus membru în CNA. Acolo nu deranjează pe nimeni, deşi, în activitatea literară părea un autor foarte îndrăzneţ. Dar viaţa bate literatura în acest caz. Răsvan Popescu devine tot mai obedient, îi place postul în care se află, aşa că e numai bun de preşedinte al CNA. Deşi a fost propus iniţial de un partid de dreapta, acum, Răsvan Popescu este în CNA la propunerea PSD. Aşa că e de acord cu toate mînărelile făcute de PSD pentru a-l ajuta pe şeful de facto al USL, Dan Voiculescu. The End.

Audierea procurorului Ioan Irimie propus de doamna Temniceru  Pivniceru  ne-a dezvăluit un prost leneş. Nu ştia nimic, pe de o parte pentru că nu a citit nimic, iar pe de altă parte, pentru că nu-l ducea capul, pesemne. Un îngălat, un procuror care a lălăit-o un an întreg şi nu a făcut decît, cel mult, să viseze să fie şef ca să nu mai trebuiască să pună osul. Ţara te vrea prost-cum ziceau Sarmalele reci, deci poţi candida pentru o funcţie. Ar fi fost  ceva de vis pentru USL. Cu un prost  leneş, adio puşcării, adio dosare, trai nineacă!

Andrei Marga, în schimb, este un prost mai complicat, pentru că e harnic. El a vrut să aibă idei cînd a fost pus în fruntea MAE , aşa că şi-a propus să deschidă ambasade în Africa, acolo unde făcuse Ceauşescu vizite. Deşi e harnic, totuşi s-a dus cu nişte lecţii nefăcute pe la diverse întîlniri (vă mai amintiţi) pentru că nu-l duce capul. (Nu, nu-l fac prost pentru că m-ar fi schimbat din post, nu el m-a schimbat, ci Ponta, să fie clar). A fost schimbat de urgenţă, altfel era în stare să ne scoată din NATO şi să ne bage în te miri ce război! Ajuns la ICR, o instituţie care e menită să exporte cultura română, Marga se gîndeşte să o exporte în România, aşa că înfiinţează ICR-uri în cîteva oraşe mioritice. ba, mai mult, ICR-ul de la Craiova e plănuit să aibă sediul la Tîrgu Jiu. Fiind harnic, Marga te poate păcăli o vreme în privinţa prostiei. Ai imprsia că omul emite idei, comunică, face, desface. Dar cînd îl iei la bani mărunţi, îţi dai seama că, de fapt, prin ceea ce face, omul chiar se deconspiră ca prost, în ciuda hărniciei.

Acuma chiar nici nu ştiu care e mai periculos, dar mie mi se pare că prostul harnic!