Citesc în Le Figaro un articol despre prima moschee “gay friendly” deschisă aproape de Paris (în Val-de-Marne) într-o sală împrumutată de la un călugăr budhist. Iată un exemplu de ecumenism! Iniţiatorul acestui moschei este  Ludovic-Mohammed Zahed, un francez de origine algeriană, căsătorit cu un sud-african (în foto,  LMZ este în dreapta). “Homosexualitatea nu este condamnată nicăieri, nici în Coran, nici în Sunna. Dacă profetul Mahomet ar trăi, ar căsători cupluri de homosexuali” -zice Zahed.

Să-l vedem cum se descurcă în lupta cu, pardon de expresie, fundamentaliştii coreligionari!

 

Sau, dacă vreţi, două mii, trei mii de cuvinte, treimiicinsute pe cap de locuitor, că doar e campanie electrorală şi ne putem juca şi noi cu cifrele. Oricum, deci, o caricatură semnată de inagalabilul Octav Mardale.

 

Citesc, în Le Fiigaro de astăzi, un articol trist: e vorba despre caligrafia la care se renunţă, treptat, în şcolile din Statele Unite. În 45 de state din SUA s-a pus capăt orelor care îi învăţau pe elevi scrierea cursivă, numită scriere de mînă.

Orele de caligraie din clasele primare nu au fost foarte încîntătoare pentru mine deoarece am un scris destul de zbuciumat. Dar în clasa întîi am admirat foarte mult o colegă care avea un scris de mînă perfect. Mi se părea un fel de înger al scrisului caligrafic. Am cărat în acei ani, la şcoală,  destul de contrariat, cerneala şi tocul cu peniţă pînă ni s-a dat voie la stilou şi, mai tîrziu, la pix. A scrie cursiv mi se părea o însuşire a omului şcolit. Cum să scrii de tipar într-o lume a literelor de mînă?

În anii de facultate obişnuiam să scriu  nişte poezioare care purtau antetul Editura Română scrisul de mînă, cărţulii în exemplar unic dăruit colegilor. Editura a murit de mult, iar poezioarele de atunci mor trist în cîteva sertare închise.

Acum scriu foarte rar “de mînă” şi, dacă nu citesc ce am scris în următoarele zile, cu greu mai descifrez textul. Dar asta nu mă împiedică să fiu nostalgic şi chiar revoltat atunci cînd aflu că scrisul de mînă a dispărut sau e pe cale de dispariţie. Computerele nu vor putea, decît cu programe complicate, să  imite sau să  înlocuiască tremurul incert al unui bileţel de dragoste. Dacă moare caligrafia, moare o dimensiune a furmuseţii fiinţei omeneşti.

Scenariul: Răsvan Popescu , Intriga:Răsvan Popescu

În rolul principal, Răsvan Popescu, Un film de Dan Voiculescu

Acţiunea începe cu peste douăzeci de ani în urmă, cînd personajul principal era un tînăr scriitor talentat, devine un scenarist ales de Lucian Pintilie pentru un film de-al său. Personajul se bucură de multă simpatie publică, astfel încît este propus membru în CNA. Acolo nu deranjează pe nimeni, deşi, în activitatea literară părea un autor foarte îndrăzneţ. Dar viaţa bate literatura în acest caz. Răsvan Popescu devine tot mai obedient, îi place postul în care se află, aşa că e numai bun de preşedinte al CNA. Deşi a fost propus iniţial de un partid de dreapta, acum, Răsvan Popescu este în CNA la propunerea PSD. Aşa că e de acord cu toate mînărelile făcute de PSD pentru a-l ajuta pe şeful de facto al USL, Dan Voiculescu. The End.

Zicea nea Stendhal că romanul e o oglindă plimbată de-a lungul unui drum. Dacă avea dreptate, atunci această postare e  un taxiu plimbat prin sectorul doi. Unde am văzut un afiş care mi-a amintit de tinereţile mele, pe la cămin, în studenţie, cînd doream să ne distrăm: “Băi, nu facem şi noi o petrecere?”, “ba da, dar nu prea avem cu ce”, “Cum nu avem, eu aduc muzica”, “Hai că eu aduc tăria”, “Eu cumpăr nişte bere”, “Eu aduc nişte haleală”. “Bun, dar băiatul ăsta cărunt nu aduce nimic?”, “Care băiat?”, “Ăsta, Gabi”, “Cum să nu aducă, Gabi Oprea aduce resurse!”, “Foarte tare, resurse pentru toţi?”, “Nu, nene. Gabriel Oprea aduce resurse pentru sectorul doi”. “Şi vine singur?”, “Nu, alături de Onţanu!”.

Cum să pui un asemenea slogan? De unde are Gabriel Oprea resurse de le aduce pentru sectorul doi? Din armată? Din alte sectoare? Ce fel de resurse, de trădare? Poate că era mult mai bun sloganul cazon: “Gealu’ Gabriel Oprea face sectorul”, “Singur?”, ” Nu, alături de Gealu’ Onţanu”, ca să răspundem tot cazon.

Viaţa bate filmul şi-n reluare! Mai ţineţi minte cînd Marean Vanghelie o garanta, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu? Da, asta a fost în altă campanie electorală. În cea de acum, Vanghelie urcă în pretenţii. Azi, spre seară, ieşind pe străzi, l-am văzut cu un slogan nou (semnalat de Novac într-un comentariu pe acest blog!): Să facem istorie! Da’ puţină limba şi literatura română crezi că ţi-ar strica, Mareane? Să facem şi geogra, că se cere la Bac! Să facem chimie, să facem şi desemn! Să facem şi nişte matematică  să putem şi noi să numerim neşte bangnote. Nea Vanghelie, bre Mareane, Vanghelionule, ăştia te-au păcălit cu făcutul istoriei. Cel mai bine e să stai în banca lu’matale şi să faci bani, aşa cum te pricepi. Şi să-i dai lu’ cui trebuie. Că istoria se face singură. Şi, uneori, se repetă. Despre asta întreabă-l pe Crin!

Deşi, pe la începuturi, mascotele erau oameni, acum sînt preferate ciudăţenii ca imagini ale marilor competiţii sportive. S-a ales şi mascota CM din Brazilia, este un animal pe cale de dispariţie. Normal că e pe cale de dispariţie, dacă are doar două preocupări, după cum reiese din poză: să joace fotbal şi să bea Coca-Cola!

 

Audierea procurorului Ioan Irimie propus de doamna Temniceru  Pivniceru  ne-a dezvăluit un prost leneş. Nu ştia nimic, pe de o parte pentru că nu a citit nimic, iar pe de altă parte, pentru că nu-l ducea capul, pesemne. Un îngălat, un procuror care a lălăit-o un an întreg şi nu a făcut decît, cel mult, să viseze să fie şef ca să nu mai trebuiască să pună osul. Ţara te vrea prost-cum ziceau Sarmalele reci, deci poţi candida pentru o funcţie. Ar fi fost  ceva de vis pentru USL. Cu un prost  leneş, adio puşcării, adio dosare, trai nineacă!

Andrei Marga, în schimb, este un prost mai complicat, pentru că e harnic. El a vrut să aibă idei cînd a fost pus în fruntea MAE , aşa că şi-a propus să deschidă ambasade în Africa, acolo unde făcuse Ceauşescu vizite. Deşi e harnic, totuşi s-a dus cu nişte lecţii nefăcute pe la diverse întîlniri (vă mai amintiţi) pentru că nu-l duce capul. (Nu, nu-l fac prost pentru că m-ar fi schimbat din post, nu el m-a schimbat, ci Ponta, să fie clar). A fost schimbat de urgenţă, altfel era în stare să ne scoată din NATO şi să ne bage în te miri ce război! Ajuns la ICR, o instituţie care e menită să exporte cultura română, Marga se gîndeşte să o exporte în România, aşa că înfiinţează ICR-uri în cîteva oraşe mioritice. ba, mai mult, ICR-ul de la Craiova e plănuit să aibă sediul la Tîrgu Jiu. Fiind harnic, Marga te poate păcăli o vreme în privinţa prostiei. Ai imprsia că omul emite idei, comunică, face, desface. Dar cînd îl iei la bani mărunţi, îţi dai seama că, de fapt, prin ceea ce face, omul chiar se deconspiră ca prost, în ciuda hărniciei.

Acuma chiar nici nu ştiu care e mai periculos, dar mie mi se pare că prostul harnic!

Nu m-am exprimat pînă acum pe această temă pentru că nu eram tocmai liber să o fac, mi-am asumat rigorile postului de la Marsilia. Dar acum îmi pot spune şi eu părerea care are ceva competenţă la bază pentru că, în activitatea mea de jurnalist m-am ocupat de cazurile de plagiat destul de celebre  (Patriciu, Beuran, Popa & Cozmîncă). Din ceea ce ştiu eu, din similaritatea cu cazurile citate, reiese cu claritate un adevăr de necontestat: Victor Ponta nu a plagiat lucrarea de doctorat. El are dreptate, din punctul acesta de vedere, să se simtă cu conştiinţa împăcată: nu e el făptuitorul în această cauză. Făptuitorul e necunoscut nouă, cunoscut lui. Că doar de la el a luat lucrarea şi a prezentat-o ca fiind a sa. Deci, Ponta nu a plagiat, doar a uzurpat calitatea de autor a plagiatorului şi şi-a însuşit un plagiat ce nu era a lui.

Această casă va fi demolată de furia verdeConsiliul Regional Charente Maritime a cumpărat un domeniu cu o casă pe frumoasa sumă de  810.000 de euro. Achiziţia s-a făcut nu pentru a o folosi ca adăpost pentru cei lipsiţi de un acoperiş, nu pentru a o transforma în sediul unei instituţii publice, ci pur şi simplu pentru a o demola. De ce? Pentru că deranjează peisajul. E drept, casa are un ampalsament de invidiat, pe una din falezele din Sainte-Marie-de-Ré, de pe Ile de Ré. Cum Consiliul General are drept de preemţiune, casa nu a putut scăpa dorinţei de demolare. Oare nu are ce face cu banii instituţia respectivă? Ba, ar avea, dar ăştia sînt bani dintr-o taxă de pod ecologică şi trebiesc folosiţi pe proiecte ecologice.  Mi se pare că acest avînt ultraecologist e periculos. dacă, într-o zi, cîţiva pasionaţi de iarbă, şi-ntr-un sens, şi-n altul, vor să dărîme Palatul Versailles pe motiv că ar fi mai mişto peisajul fără hardughia aia? sau să scoată grămada aia de fier numită Turnul Eiffel pentru a face, în loc, un frumos islaz care să le gîdile iubirea de natură? Şi pe care să facă, eventual, Serbările Fînului, cum le place lor.