Nu m-am exprimat pînă acum pe această temă pentru că nu eram tocmai liber să o fac, mi-am asumat rigorile postului de la Marsilia. Dar acum îmi pot spune şi eu părerea care are ceva competenţă la bază pentru că, în activitatea mea de jurnalist m-am ocupat de cazurile de plagiat destul de celebre (Patriciu, Beuran, Popa & Cozmîncă). Din ceea ce ştiu eu, din similaritatea cu cazurile citate, reiese cu claritate un adevăr de necontestat: Victor Ponta nu a plagiat lucrarea de doctorat. El are dreptate, din punctul acesta de vedere, să se simtă cu conştiinţa împăcată: nu e el făptuitorul în această cauză. Făptuitorul e necunoscut nouă, cunoscut lui. Că doar de la el a luat lucrarea şi a prezentat-o ca fiind a sa. Deci, Ponta nu a plagiat, doar a uzurpat calitatea de autor a plagiatorului şi şi-a însuşit un plagiat ce nu era a lui.
Archives: November 2012
Avîntul ultraecologist demolează case
Consiliul Regional Charente Maritime a cumpărat un domeniu cu o casă pe frumoasa sumă de 810.000 de euro. Achiziţia s-a făcut nu pentru a o folosi ca adăpost pentru cei lipsiţi de un acoperiş, nu pentru a o transforma în sediul unei instituţii publice, ci pur şi simplu pentru a o demola. De ce? Pentru că deranjează peisajul. E drept, casa are un ampalsament de invidiat, pe una din falezele din Sainte-Marie-de-Ré, de pe Ile de Ré. Cum Consiliul General are drept de preemţiune, casa nu a putut scăpa dorinţei de demolare. Oare nu are ce face cu banii instituţia respectivă? Ba, ar avea, dar ăştia sînt bani dintr-o taxă de pod ecologică şi trebiesc folosiţi pe proiecte ecologice. Mi se pare că acest avînt ultraecologist e periculos. dacă, într-o zi, cîţiva pasionaţi de iarbă, şi-ntr-un sens, şi-n altul, vor să dărîme Palatul Versailles pe motiv că ar fi mai mişto peisajul fără hardughia aia? sau să scoată grămada aia de fier numită Turnul Eiffel pentru a face, în loc, un frumos islaz care să le gîdile iubirea de natură? Şi pe care să facă, eventual, Serbările Fînului, cum le place lor.
Ceauşescu şi Dali, o relaţie suprarealistă
Acum trei zile s-a deschis, la Paris, la Centrul Pompidou, cea mai mare retrospectivă 
Salvador Dali din ultimii treizeci de ani. Dacă aveţi drum prin capitala Franţei pînă pe 25 martie 2013, poate vă tentează o oază de imaginaţie nebună. Reţin o replică a marelui pictor ” Diferenţa dintre mine şi pictorii suprarealişti este că eu sînt suprarealist”.
Dali n-a fost numai un pictor celebru, ci şi un personaj care a ieşit în evidenţă în diverse moduri. Cu ocazia înscăunării pe funcţia nou înfiinţată special pentru el, aceea de Preşedinte al României, Salvador Dali i-a trimis omului de cultură Nicolae Ceauşescu următoarea telegramă care a fost publicată în Scînteia:
„Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”.
Curat suprarealism.
Peste cinci ani vom avea “pile” la Preşedintele Franţei?
Preşedintele Sarkozy nu a fost un prieten al românilor din Franţa. Unii au pus asta pe seama faptului că avea rădăcini ungureşti. Nici pe socialistul Hollande nu-l dă prietenia pentru noi afară din Palatul Elizeu. Şi el nu are decît rădăcini franţuzeşti . Ba, mai mult, în guvernul lui se află domnul Pierre Moscovici, deţinătorul unor rădăcini româneşti, iar asta ar trebui să sune bine pentru noi. Dar se vede că nu sună deloc. Ieri a fost proclamată la UMP, victoria lui Jean François Copé. După cum merg lucrurile în Hexagon, Hollande nu va mai avea parte de un nou mandat, aşa că victoria din 2017 îi va revni candidatului dreptei, care în mod natiral ar trebui să fie Copé. Iar la el chiar ar trebui să avem ceva trecere, deoarece bunicului lui, doctorul Marcu Hirs Copelovici, este născut la Iaşi, unde a şi practicat medicina şi de unde a fugit în timpul prigoanei legionare. Aşadar, poate va străluci puţin soarele şi pe uliţa noastră din Franţa, peste cinci ani!
Sezonul festiv, pinguinii, Spiritul Crăciunului şi Naşterea Domnului
Deja s-a declanşat campania de publicitate pentru cumpărături a perioadei care, înainte de 89, în România, se numea Luna Cadourilor. Am văzut, pe alocuri, în media occidentală (y compris americană) anunţat Sezonul festiv. Deci, nici măcar Luna cadourilor, Sărbătorile de iarnă, ci, pur şi simplu, Sezonul Festiv. Adică o perioadă destul de vagă în care vor avea loc nişte festivităţi pe ici, pe colo. Orice, numai nu Crăciun! Ni se tot spune că populaţia care sărbătoreşte Crăciunul poate deranja minorităţile care nu sărbătoresc aşa ceva. Se uită unii la noi pe geam şi văd lumini, aud cîntece religioase şi se simt excluşi. Cam asta e ideea. În mintea corecţilor politici Crăciunul este sărbătoarea colonistului, a omului alb care exploatează restul lumii. Deci, să-i retezăm sărbătoarea asta anacronică fratelui creştin. Să nu-l lăsăm să anunţe în public bucuria pentru Naşterea Domnului. Iar asta se face mai mai multe căi. Am scris, acum ceva vreme despre o maimuţăreală de sărbătoare aici. Acum văd că, încet-încet, simbolistica de Crăciun este atacată cu pinguini. Nimic de zis, pinguinii îmi sînt super-simpatici (sînt vieţuitoarele cu cea mai mare fidelitate de cuplu, mi s-a spus), dar n-au nimic de-a face cu sărbătoarea Crăciunului, aşa cum Iepuraşul e străin, totuşi, de Învierea lui Isus! Nu ştiu dacă şi în cazul sărbătorilor altor religiii are cineva curajul să deturneze sensul religios. Doar creştinii, după ce a fost atacaţi cu reni de Crăciun, au întors obrazul şi pentru pinguini!
UPDATE Trebuie neapărat evocat, în acest context, episodul genial din Seinfeld în care Kramer inventează o nouă sărbătoare: Festivus!
sursă foto
“Un bărbat nu va fi niciodată o mamă ca oricare alta”
Perdeaua de fum ridicată de guvernanţii francezi pentru a abate atenţia de la starea economică (promisiunile electorale se întorc în chip de bumerang!) este legea căsătoriilor Gay, ca prim pas pentru adopţiile în cuplurile homosexuale. De ce avea nevoie Franţa chiar acum de această lege? Pentru că e una dintre puţinele promisiuni electorale care le-ar sta socialiştilor în putinţă. Sau care au crezut ei că le-ar sta în putinţă. pentru că după reacţiile francezilor normali, ieşiţi în stradă contra acestei legi, mi-e greu să cred că se va adopta prea curînd. Preţul de imagine (şi aşa şifonată) ar fi prea mare pentru Hollande şi ai lui. Reacţiile din stradă nu vin de la fundamentalişti religioşi (catolicii francezi sînt destul de light înatitudini, în general), ci de la oameni banali, normali, pe de o parte, şi de la formaţiuni politice care apără valorile, tradiţia, complexitatea fiinţei umane. Fraza din titlul acestei postări îi apaţine profesorului doctor Pierre Lévy-Soussan, psiholog şi psihiatru, specialist în adopţii. Cardinalul Philippe Barbarin, o figură luminoasă, deschisă a bisericii catolice franceze a spus la o emisiue de radio: “După asta vor să legalizeze cupluri de trei sau de patru. Iar apoi, într-o zi, poate că şi interdicţia incestului va cădea”. Într-o discuţie publicată de l’Express, prelatul susţine că “Mariajul pentru toţi nu e pentru toţi (…) Un guvern are drept misiune să ea de lucru unui mare număr de oameni, să construiască şcoli, spitale, drumuri.Nu să decreteze că un bărbat şi o femeie sînt asta, sau căsătoria e asta” Ei, bine, actualul guvern francez nu prea e în stare să dea oamenilor de lucru, aşa că s-ar apuca să definească ce e aia o căsătorie. “Nu e de lucru pentru toţi, stimaţi cetăţeni, dar vă dăm căsătorie pentru toţi!”
Sîntem cea mai ţară repetentă
Există cîteva subiecte pe care le-am ratat la vremea lor, în perioada în care am fost “slujbaş” la Marsilia. Unul dintre ele este alegerea lui Zgonea în fruntea Camerei Deputaţilor. Mi se pare că, dacă a fost gîndită cum cred eu, mutarea a fost genială. pentru că acest domn a rămas, conform rumorilor publice, de trei ori repetent. Îl bate cu trei la doi pe Crin Antonescu, repetent doar de două ori. Dacă, zic, a fost premeditată, alegerea lui Zgonea a fost menită să banalizeze tema repetenţiei. În fond, nu-i aşa, ce dacă ai rămas repetent de două, trei ori, acolo, eşti tare dacă reuşeşti ca prin forţele tale să ajungi al doilea şi al treilea om în stat!? Da, oameni buni, da stimaţi alegători, avem în fruntea Parlamentului cinci ani de repetenţie! Şi unde merg cinci ani de repetenţie, de ce n-ar merge şi un plagiat? Iar acolo unde e plagiat, hai să treacă şi nişte incompatibilităţi, că hora poate fi mai mare! Chiar aşa am ajuns să nu se mai găsească, în chip de conducători decît repetenţi? Atunci să nu ne mai mirăm de calitatea învăţămîntului. Ce rost are să înveţi să devii un pîrlit de bugetar, cînd, dacă rămîi repetent ai şansa să-i conduci pe fraierii de tocilari?
A avut şi Fane Spoitoru, cînd s-a întors din Canada, o vorbă pe care am parafrazat-o în titlul postării: sîntem cea mai ţară prostă. E greu să-l contrazicem.
Români în Legiunea Străină
Cît am fost în post la Marsilia am tot întîlnit români din Legiune venind pentru diverse acte la Consulat. Am văzut şi cîţiva tineri înainte de recrutare. Există destul de mulţi compatrioţi încorporaţi (la Aubagne, la Nîmes, la Calvi), iar impresia colegilor şi a superiorilor lor este că sînt foarte buni. Invitat fiind la sediul Legiunii din Aubagne, am avut un scurt schimb de replici cu comandantul care mi-a spus că “românii sînt buni, chiar cei mai buni”. Documentîndu-mă în problema românilor în Legiunea Străină, am dat peste un reportaj video despre românii din ansamblul muzical al LS, reportaj realizat de Marcela Feraru, o jurnalistă care chiar nu e străină de Legiune. 🙂
Les Roumains de la Musique de la Légion étrangère par memoirarchives
Bine că şi-a găsit Mutu locul potrivit
A nu ştiu cîta execuţie de la începutul anului s-a petrecut, ieri sau alaltăieri, în Corsica, la Ajaccio, (unde există o comunitate românească destul de importantă). Pentru a înţelege puţin ceea ce se întîmplă acolo, vă spun ce am aflat şi eu de la un corsican adevărat (doctor la Marsilia) cu privire la doliul din insula Frumuseţii (aşa i se mai spune). Doliul este, aici, de două feluri; cu răzbunare, şi atunci durează doar şase luni şi b) fără răzbunare, caz în care se întinde pe toată durata vieţii. Aşa că e complicat de aplicat justiţia europeană într-un loc în care cutumele sînt atît de puternice. Ceea ce se aplică aici este Legea Tăcerii. Din acest punct de vedere, trebuie să recunoaştem, nici nu se putea un loc mai potrivit pentru Mutu!
Mă propun pe MINE
Deşi nu este un fenomen de masă, autopropunerea pentru funcţii chiar funcţionează! În facultate am asistat siderat la o scenă în care o colegă de-a mea, tare doritoare de funcţii (olecuţă oltencuţă) s-a ridicat şi a propus pentru funcţia de vicepreşedintă a cantinei Universităţii numele ei. Lumea nu ştia cine e respectiva, s-a trecut numele pe o listă şi s-a votat. Tot în Timişoara, la începutul anilor 90, la Congresul de constituire al PAC-ului, la momentul propunerilor un participant din sală s-a ridicat şi l-a propus pe Ioan Ghişe (da, acel Ghişe!). Cineva din prezidiu a întrebat dacă-l cunoaşte bine pe Ghişe, dacă propunerea e una serioasă. “Da, îl cunosc, eu sînt” a spus viitorul fost primar de Braşov. Pe mine încă mă mai uimesc astfel de grade de tupeu, deşi, deja, am văzut multe. Mai în zilele noastre, un autopropus e Victor Ponta, care tot spune că el e propunerea USL. Propunere făcută de el însuşi. Mi se pare ridicolă zbaterea sa, la cîte muşte are pe căciulă. Recent, adică ieri, Victor Ponta a spus, în problema viitorului prim ministru de după alegeri ceva care m-a lăsat pe gînduri: “Dacă USL nu obţine majorittatea, în mod sigur nu voi mai rămîne prim ministru” Nasol, Victore, chiar aşa, nu te mai pune nimeni premier dacă pierzi? Şi nu-l mai suspendaţi pe Băsescu? Hai să-ţi spun una şi mai groasă: am auzit că dacă nu mai rămîi prim ministru nu vei mai rămîne nici doctor!